Se implinesc 10 ani de cind Palamentul Republicii Moldova a votat trecerea la alfabetul latin

marți, 31 august 1999, 23:00
2 MIN
 Se implinesc 10 ani de cind Palamentul Republicii Moldova a votat trecerea la alfabetul latin

Cetatenii Republicii Moldova au sarbatorit, marti, zece ani de cind parlamentul de la Chisinau a votat trecerea de la alfabetul chirilic la cel latin.
In fiecare an, la 31 august, moldovenii marcheaza Sarbatoarea Limbii. Constitutia Republicii Moldova stipuleaza ca limba vorbita este moldoveneasca, asa cum se numea si in perioada sovietica, desi, pina in 1994, cind a fost adoptata Constitutia, sarbatoarea de astazi se numea "Limba noastra cea romana". Sarbatoare se numeste acum doar "Limba noastra".
Transnistrenii nu au schimbat denumirea de limba moldoveneasca, de teama ca oficializarea celei romane ar putea conduce la unirea Republicii Moldova cu Romania. In Transnistria se scrie si acum cu alfabet chirilic, iar scolile romanesti sint fortate de citeva ori pe an sa se inchida.
Majoritatea moldovenilor spun ca vorbesc romaneste si nu moldoveneste, in timp ce altii afirma ca nu exista nici o diferenta intre cele doua limbi. La scoala copiii invata limba romana, din manuale aduse din Romania.
Denumirea limbii oficiale vorbite in Republica Moldova continua sa fie o disputa politica. Astazi, atit presedintele Petru Lucinschi, cit si seful legislativului au recunoscut ca limba oficiala este romana. Demnitarii de la guvern recunosc, si ei, acest lucru. Executivul pregateste acum un proiect de lege prin care cere modificarea denumirii limbii, insa este greu de obtinut acest lucru in conditiile in care 40 de parlamentari din 101 sint comunisti, iar pentru modificarea Constitutiei este nevoie de voturile a 2/3 din deputati.

la inceput | Stiri locale
Monitorul –Stiri Nationale –Financiar –Privatizare –Sport –Bomba opinii –Editoriale –Comentarii –Features –Interviuri –Forum

Stiri Locale Iasi Suceava Botosani Piatra-Neamt Bacau Vaslui Focsani Braila Galati Chisinau Cluj Brasov Sibiu

 

Comentarii