Anotimpul impovaratoarei batrineti

Chiar daca nu traieste in azil, tristetea ii amaraste zilele lui mos Nicolae C. Este un batrin din orasul nostru care, pentru a-si proteja fiica, nu si-a dat numele intreg. Cu greu ne-a explicat ca, de cind a ramas vaduv, zilele si noptile ii sint mereu innegurate. Are 78 de ani, din care mai mult de jumatate i-a trait alaturi de femeia care i-a fost si sotie si prietena, pina cind intimplarea aceea care ne pindeste din umbra pe fiecare i-a despartit pentru totdeauna. Mos Nicu a plins in taina cit a avut lacrimi, apoi s-a gindit ca existenta lui nu s-a incheiat, fiindca impreuna cu Zamfira lui adusese pe lume doi copii. Baiatul a plecat demult in Canada, spre o viata mai buna, asa ca batrinul si-a trecut apartamentul pe numele fetei, ca sa nu ramina singur pina ce-i va sosi ceasul cel din urma. Asa a facut. Mai departe, uitarea parca i-a inghetat sufletul fiicei sale, de a ajuns mos Nicu un strain in propria casa, dobindita cu truda si sacrificii.
E prea batrin si ii deranjeaza
In apartamentul cu trei camere de la gara locuiesc acum patru persoane. Batrinul are camera lui si incearca sa ramina cit mai neobservat, desi singuratatea il apasa ca un cosmar. Spune ca intr-un fel, menirea lui pe pamint s-a incheiat. "Ma gindesc la anii in care am muncit ca sa avem ce ne trebuie. Lipsurile erau mai usor de indurat cind imi vedeam copiii rizind si jucindu-se. Acum nu mai am nimic", spune mos Nicu. El povesteste ca simte din vorbele dure si privirile aspre o adversitate nerostita a fetei si ginerelui. "Ii deranjez", murmura omul. E prea batrin si, chiar daca tot ce a agonisit in viata le-a dat lor, tot nu pare de ajuns. De acum nu mai are nimic de dat decit sufletul. Un suflet mare, generos, in care inca mai incape o mare iubire. Si s-a indreptat spre nepoti. "Este singurul meu nepot. In primii ani am crezut ca o sa fiu prietenul lui bun, cum am mai vazut intre alti bunici si nepoti. Traia pe atunci si nevasta-mea", povesteste mos Nicu. Cit a trait Zamfira, cu puterea ei de femeie trecuta prin multe a stiut sa tina intelegerea intre ai sai. Dar dupa moartea ei, se intimplase ceva ce batrinul n-a putut intelege nici in ruptul capului: fata lui nu mai era cea dinainte si atunci omul s-a apropiat de copil cum a stiut mai bine. Cu timpul, acesta a capatat acelasi aer de superioritate, de "om ocupat" pe care il enerveaza "capriciile unui batrin" aproape neputincios. "Exact ca mama lui", regreta mos Nicu care spune ca "n-am ajuns chiar asa, pot sa-i mai ajut cumva. Cel mai tare ma dor rautatile copilului, ca parintii lui sint poate nervosi de la serviciu".
Singuratate si lacrimi
Cum sa indrepte el lucrurile, om batrin, care-si "deranjeaza” familia in propria lui casa? Casa pentru care a muncit ani si ani de-a rindul. Cind se gindeste la toate aceste necazuri, priivindu-l pe nepotul ce-i ascunde ochelarii si ii inchide televizorul fara o vorba, se retrage tacut si trist in camera lui. Si plinge acolo, singur. Dar nimeni nu-l aude.
Cuibul batrinetii din Spitalul de la Maicanesti
Ieri, la Spitalul de la Maicanesti, cei 48 de batrini au aflat ca este "Ziua internationala a virstnicilor" de-abia la masa de prinz. Din cele spuse de directorul Aurel Cristian, "cu acest prilej li s-a pregatit un meniu mai special. Au mincat spaghete italiene cu carne de vita iar cei care nu sint la regim au ciocnit cite un pahar cu vin." Din nefericire, pentru multi daca nu chiar toti cei internati aici, marea dorinta ar fi fost sa-i viziteze cineva drag, din familie. Pentru majoritatea batrinilor ajunsi la Spitalul Maicanesti, perspectiva ca in viata lor s-ar mai putea intimpla ceva bun nu mai exista. Parasiti de toti pe care i-a avut, ei au incetat sa se mai bucure de viata si de tot ce altadata le facea placere. Singurul eveniment mai important in mica lor lume este, probabil, doar momentul in care sint adusi in rindurile lor, alti si alti "recruti". Anul acesta, pina in momentul de fata, inca 12 batrini au fost parasiti in spitalul de la Maicanesti. Se pare ca batrinetea, in adevaratul sens al cuvintului, are cuibul aici. Pentru ca, de fapt, batrinetea nu inseamna si nici nu incepe cu junghiuri si dureri ale oaselor, ci atunci cind nu mai avem chef de nimic.
Batrinetea si bucuria de a trai
Adesea, batrinetea o asociem cu tristetea, deprimarea, scurgerea timpului…
Carmen Turcanu, medic sef la Birorul de Promovara Sanatatii din cadrul Directiei pentru Sanatate Publica, spune ca procesul de imbatrinire nu trebuie sa constituie un soc, pentru ca putem vedea in ea si partile luminoase. "Important este ca oamenii sa inteleaga ca sanatatea este esentiala. Totodata cei ajunsi la anii batrinetii trebuie sa duca o viata activa, sa aiba o alimentatie echilibrata si cumpatata evitind excesele. Problemele inerente virstei pot fi depasite si cu ajutorul comunitatii, dar foarte multe tin si de fondul psihic al persoanei respective. In acest sens ar fi necesar sa avem mai multi psihologi si un program de pregatire al celor ce ies la pensie", a apreciat doctor Carmen Turcanu, precizind ca a imbatrini frumos inseamna un stil de viata sanatos, inoculat inca din anii copilariei.
La batrinete, mai mult ca oricind, oamenii isi dau seama ca totul se plateste. Graba, ambitiile exagerate, trindavia, fumatul ori imbuibarea cu alcool si cu mincare pot duce la infarct miocardic ori hipertensiune, la cancer, obezitate sau alte tulburari. La batrinete izvorul satisfactiei il poate constitui ca nu ne-am batut joc de viata noastra, ca nu ne-am risipit-o pe probleme banale si fapte inutile. Un om in virsta poate lua bucuria de a trai din faptul ca traieste atit de mult, ca este activ, ca nu i-au disparut preocuparile si nevoile. Un motiv de bucurie il pot constitui copiii, sentimentul ca au fost crescuti pentru a deveni cu adevarat oameni. Ii pot bucura nepotii reusiti si ajutorul dat altora. Distanta fata de viata ii permite unui om in virsta sa gaseasca bucurii chiar si in lucrurile care, in tinerete, i-au pricinuit necazuri.
Batrinii care ne-au adus pe lume
Incapatinindu-se sa nu dezarmeze in fata batrinetii, poate recunoaste partile bune ale virstei a treia. Din pacate, in general acestea nu sint pretuite suficient. Nici de cei in cauza nici de copiii, nepotii, ori ceilalti din jurul lor care, prinsi in treburile zilnice, uita sa-i mai asculte. Mult prea tirziu inteleg ca odata cu disparitia unui parinte sau a unui bunic, o parte insemnata a "comorilor familiale" este iremediabil pierduta. (Laura BREANA)