Cazul "Rovinco" da batai de cap anchetatorilor

joi, 03 mai 2001, 23:00
2 MIN
 Cazul "Rovinco" da batai de cap anchetatorilor

Saptamina viitoare, politistii de la Serviciul Economic din cadrul IPJ Vrancea vor finaliza cercetarile in dosarul de evaziune fiscala de la societatea cotesteana Rovinco. Dosarul a fost restituit de procurorul Alexandru Balas, care instrumenteaza cazul pentru Curtea de Apel Galati, politistilor pentru completarea probelor din care sa reiasa ca Liviu Gheorghe este intr-adevar vinovat de evaziune fiscala. Potrivit spuselor procurorului Balas, din cercetarile efectuate pina in prezent nu a reiesit vinovatia conducerii de la Rovinco. "Am dispus restituirea dosarului catre Politie pentru ca nu s-au administrat toate probele din care sa rezulte ca la Rovinco este vorba despre evaziune fiscala", a declarat Alexandru Balas. Anchetatorul sustine ca pe parcursul anchetei au fost facute publice, intr-un ziar central, o serie de informatii care nu se regaseau in dosar, situatie care l-a surprins.
Dupa restituirea dosarului, comandantul IJP Vrancea, col. Ioan Dibus, a precizat ca singura piesa care lipseste de la dosar este o reconfirmare a Directiei de Finante vizavi de evaziunea fiscala. "Exista doua controale. Unul al Curtii de Conturi, efectuat in primavara anului trecut si altul efectuat de Finante. Cei de la procuratura doresc o noua precizare cu privire la aceasta speta. Este practic o problema tehnica: a fost sau nu evaziune fiscala la Rovinco. In ceea ce ne priveste, noi am facut o solicitare catre Finantele Publice pentru a ne comunica opinia lor", ne-a spus, la momentul respectiv colonelul Dibus.
Situatia in cauza nu este impartasita de conducerea Directiei de Finante Vrancea, care considera destul de ferma pozitia adoptata dupa controlul efectuat la Rovinco. Practic, finantistii au efectuat un control iar concluziile acestuia nu pot fi schimbate dupa un alt control. Asa cum a precizat directorul Constantin Grigorica, conducerea Rovinco are cai de atac ale concluziilor acestui control, ceea ce inseamna ca nici nu poate fi vorba despre o reconfirmare a Finantelor in legatura cu evaziunea fiscala. Reamintim ca in urma controlului din luna martie, inspectorii de la Finante au stabilit ca la Rovinco Cotesti s-au inregistrat eronat in contabilitate unele cheltuieli care au determinat sustragerea de la plata unui impozit pe profit de 2,2 miliarde de lei, la care se adauga penalitatile in valoare de 684 milioane de lei. In plus, contractele dintre Rovinco si firma Ramex, apartinind actionarului majoritar Mircea Cebotari, au pagubit statul cu peste 3 miliarde de lei. Noile concluzii in dosarul "Rovinco" vor fi trase saptamina viitoare, cind politistii isi vor incheia cercetarile. (Elena CRISTIAN, Ciprian BOBEICA)

Comentarii