Copii vinduti cu 200 mii lei

Totul s-a petrecut in 1991, cind "o femeie de prin partea Ruginestiului a venit la mine si mi-a zis sa dau copiii in Italia ca or sa ajunga bine. Am zis ca ma mai gindesc impreuna cu barbatu-meu si mai vedem. Dar la citeva zile a venit Sica si cu Sica de la Bucuresti, cu un Renault si au zis ca ei se ocupa imediat de acte. Ne-am dus la bar aici, in sat, si am baut o cafea si parca mi-a luat mintile, ca am facut numai ce au vrut ei. Atunci ne-a lasat un cartus de Kent si 700 de lei. La doua saptamini l-am dat pe Iulian, care avea atunci trei ani. Ce baiat era, va poate spune toata lumea, stia zeci de rugaciuni pe de rost", spune Aurora, amintindu-si ca ultima oara cind si-a mai auzit fiul, a fost in aprilie 1991. Baietelul fusese dus la Bucuresti, si i-a spus mamei sale la telefon ca se simte bine si ca acolo unde ajunsese este mult mai frumos decit acasa.
Celalalt copil, Maria Florentina, avea doar sase luni si la vremea cind se duceau tratativele, mama sa spune ca era internat in spital. Tot acei "Sica si Sica" au venit si au luat-o, iar daca Aurora nu stie nici macar numele familiei la care a ajuns baiatul, spune in schimb ca fata fusese adoptata de un anume Sauro Magiani. Despre felul in care s-au facut presupusele acte de adoptie, femeia turuie pur si simplu."Sica si Sica stau in Bucuresti, in cartierul Favorit. Daca te duci acolo si intrebi de Sica, toata lumea il stie. Era mic de statura, cu parul sur, iar ea era mai inalta decit el, cu fata lunguiata si parul vopsit blond inchis. Nu stiu unde au ajuns copiii ca eu nu am nici un act, nu am vazut nici o hotarire de adoptie. Cind am fost la Bucuresti i-am spus lui Sica sa-mi dea si mie sa vad hotarirea dar n-a vrut. Atunci ne-am certat rau, ca ne-a promis ca daca dam copiii, ne face rost de servici si de casa in Bucuresti. El nu a recunoscut, ne-a dat 200 de mii de lei pentru copii si ne-a trimis inapoi la Calimanesti. I-am spus ca o sa anunt politia dar nu i-a pasat", spune Aurora.
Prea saraci pentru un razboi asa de mare, cei doi parinti ramasi fara copii si-au vazut in continuare de viata. "Numai ca de atunci barbatu-meu bea intr-una si eu ma tot gindesc unde oare sint copilasii mei. Baiatul trebuie sa aiba vreo 13 ani iar fata 10. Prin ’95, ’96 a venit si de la politie sa ma intrebe unde sint copiii. A fost o prostologie a mea, ca dupa ce am baut cafeaua aia care mi-au dat-o Sica si Sica, am facut tot ce au vrut ei", plinge femeia.
Foame, mizerie, saracie
Aproape ca nu ai curajul sa pasesti in curtea in care traieste acum Aurora impreuna cu barbatul si cei patru copii ai lor. De dupa galeti ruginite, oale sparte si tot soiul de alte hodrobele depozitate la voia intimplarii in batatura, te intimpina fetisoarele minjite ale piticotilor. Stau mai tot timpul in pielea goala si nu trebuie sa fi expert ca sa-ti dai seama ca au capetele acoperite, pe linga par si cu o crusta de jeg. Singura lor ocupatie este sa framinte, cit e ziua de lunga, noroiul din curte cu piciorutele goale. Iar noaptea, sa se stringa unul intr-altul ca niste salbaticiuni si sa se ascunda pina in zori printre boarfele imputite, ce tin loc de asternuturi. Casa care ii adaposteste aduce mai degraba a grajd din care tocmai au plecat vitele. A cocina pentru a carei mizerie crunta nu au fost inca inventate cuvinte. Totul lipeste, totul este soios, chiar si aerul pute de ti se increteste carnea pe tine. Iar imaginea copiilor care se invirtesc dezinvolti in tot acest peisaj iti rupe inima. Si totusi, de dincolo de jegul imbibat in micile trupusoare, iti zimbesc trei copilasi de doi, patru si sase ani, de o sanatate si o frumusete incredibila!
Cind reporterii "Monitorului" au fost la fata locului, sora lor cea mare, reintoarsa de curind de la Scoala Speciala Mihalceni, le privea hirjoneala cu acea expresie timpa a omului sarac cu duhul. Era cam la orele prinzului si Aurora pregatea in fundul curtii ceva de mincare. In tigaia pusa direct pe focul facut in pamint aburea o pasta cu aspect incert, ceva ce oscila intre ciorba si tocana de te miri ce si mai nimic. Flaminzi, copiii dadeau tircoale locului, aproape disparind in fumul innecacios ce inconjura mincarea. "Mincam si noi ce putem", spune Aurora. "Traim din alocatiile copiilor si ce mai cistiga el (sotul – n.r.) cu ziua. Ma gindesc ca asta mare care s-a intors de la scoala ar putea primi o pensie de handicapat, dar nu stiu cum sa facem. Daca da Dumnezeu sa intru la croitorie, ca mi-a promis cineva, o sa ne descurcam mai bine. Si casa asta in care stam e a unei matusi. A zis ca ne-o da noua, dar de la notariat ne-a zis ca trebuie sa platim 1,2 milioane de lei pentru acte. De unde sa-i luam? Acum sintem cepeleac", spune femeia.
"Sa nu-mi luati copiii"
Slaba de te temi sa n-o ia vintul si cu buzele arse si spuzite, Aurora spune ca isi ingrijeste cit poate de bine copiii. Cum nu are nici detergent si nici vreo bucata de sapun cu care sa-si curete casa si odraslele, femeia s-a gindit sa faca totusi ceva ordine. Asa ca pe doua sirme intinse deasupra troacelor din ograda, insirase citeva hodrobele spalate doar cu apa. Le scosese dintr-una din odaile "grajdului", pe care o si maturase. "Am inceput sa fac curatenie. Dupa ce termin, ma duc sa ma angajez la croitorie. Nu mi-as mai da niciodata nici un copil, oricit am fi de saraci. Nu pot sa traiesc fara ei si de aia ma scuzati ca va intreb, ori ati venit ca sa-mi luati copiii?", spune cu voce tremuratoare sarmana. Ne grabim s-o asiguram ca e departe de noi acest gind. Ca oricaror copii le este cel mai bine linga mama lor. Si ca saracia nu da dreptul nimanui sa-i desparta vreodata de familie.
Totusi, nu ne-am putut opri sa ne intrebam de ce nu s-a gasit nimeni care sa-i spuna Aurorei ca s-au inventat demult contraceptivele. N-ar mai fi avut astfel "10 nasteri, trei copii morti si nici un chiuretaj". Si de ce nu s-a gasit nici o forma prin care femeia sa primeasca totusi un ajutor banesc din partea autoritatilor. Sint intrebari care revin fireste, ori de cite ori sint intilnite asemenea cazuri. Situatii in care copii fara nici o vina rabda de foame si de frig, traind in cea mai crunta mizerie, in mijlocul unei comunitati indiferente. Comunitate in care oameni cu frica lui Dumnezeu, sau cel putin un preot, ar putea lua atitudine. Ar putea face educatie, asa incit copiii sa traiasca mereu linga parintii lor. (Laura BREANA)