Norocosul de la "Joker" este Traian Stoenescu

sâmbătă, 06 ianuarie 2001, 00:00
2 MIN
 Norocosul de la "Joker" este Traian Stoenescu

Misterul celor doi cistigatori la concursul "Joker" a fost elucidat, ieri, cind Traian Stoenescu a fost invitat la Loteria Romana, alaturi de alti cistigatori din tara, pentru a fi programat la ridicarea premiului. Directoarea Agentiei Loto Prono Vrancea, Geta Toader, ne-a declarat ca din punctul de vedere al Loteriei Romane nu a existat nici un dubiu vizavi de adevaratul cistigator. "Adevaratul cistigator este domnul Traian Stoenescu. Motiv pentru care a fost invitat astazi (ieri – n.r.), alaturi de ceilalti cistigatori din tara, la Bucuresti pentru a se stabili ziua ridicarii premiului. In ceea ce-l priveste pe celalalt domn care spune ca ar fi cistigatorul, nu are nici o baza legala care sa ateste acest lucru. Fiecare poate sa afirme tot ce doreste, dar trebuie sa si dovedeasca cele spuse", a precizat Geta Toader.
Reamintim cititorilor nostri ca pensionarul Ionel Robciuc a intentionat sa cumpere un bilet la concursul "Joker" pe care l-a completat cu datele sale personale, dar pe care nu l-a putut achita, pretul acestuia fiind de 210.000 lei. Ramasa cu biletul completat, vinzatoarea l-a rugat pe patronul de la "Capsa" sa cumpere acest bilet, care, in final, s-a dovedit a fi norocos. Traian Stoenescu, cel care a platit si poseda acest bilet, a cistigat 1,350 miliarde lei, dintre care 600 de milioane de lei si un apartament cu trei camere in Bucuresti.
Cel care a intentionat sa cumpere acest bilet, Ionel Robciuc, crede, insa, ca el este adevaratul cistigator deoarece a fost sunat in timpul emisiunii iar numele sau figureaza pe biletul cu pricina. Intentia pensionarului de a cumpara acel bilet nu l-a impresionat pe fericitul cistigator, care considera ca el este cel care a facut un bine cumparind biletul deja completat si ca norocul ii apartine in totalitate.
Premiul cistigat de Traian Stoenescu este primul de o asemenea marime din judetul nostru la concursul "Joker", la fel ca si achizitionarea de catre un jucator a unui bilet deja completat. Pentru ca 200 de mii de lei i s-a parut o suma mult prea mare pentru buzunarul sau, pensionarul Ionel Robciuc a ratat sansa de a deveni miliardar. (Elena CRISTIAN)

Comentarii