Vrancea a zgiltiit un sfert din Europa

joi, 28 octombrie 2004, 23:00
10 MIN
 Vrancea a zgiltiit un sfert din Europa

Judetul nostru a zguduit din nou Romania, dar si tarile invecinate. Seismologii au stabilit ca seismul produs miercuri seara in Vrancea, la orele 23.34, a avut o intensitate in zona epicentrala de 6 grade pe scara Richeter si nu 5,8 grade cum au aratat datele preliminare. Acesta reprezinta cel mai puternic cutremur produs in Romania, in ultimii 14 ani, dar nu este „cutremurul cel mare” pe care il asteapta seismologii. Din fericire, miscarea tectonica nu a produs pagube, ci doar spaima in rindul populatiei. Retelele de telefonie au fost ?ntrerupte timp de peste o jumatate de ora. Cei mai sensibili oameni au avut nevoie de ajutor medical, intrucit au suferit atacuri de panica. Altii si-au parasit in graba locuintele. Potrivit seismologilor de la Institutul de Cercetare si Dezvoltare pentru Fizica Pamintului, seismul a fost resimtit timp de 15-20 minute ?n diferite zone. El a fost inregistrat de seismografe cu 22 de secunde inaintea producerii. Miscarea a fost produsa de doua placi tectonice care au alunecat usor una sub alta.
Ieri, oamenii au vorbit toata ziua despre cutremur, speriati ca miscarea ar putea fi doar o avanpremiera pentru un cutremur ce va urma. Seismul de miercuri noapte s-a simtit destul de puternic si peste granitele Romaniei, in Republica Moldova, Bulgaria, Turcia si Ucraina. Seismologii din Ucraina spun ca intensitatea cutremurului in aceasta tara a fost de 6,5 grade. Pina aseara nu au fost inregistrate replici ale seismului. Totusi, cutremurul a provocat alte doua miscari seismice de mica intensitate, resimtite doar in zona Focsani – Rm. Sarat. Este vorba de cutremure generate de seismul de 6 grade si nu replici ale acestuia. Acestea au avut intensitatea de 2,3 grade si 3,2 grade. Seismul a avut trei faze, dintre care cea de mijloc s-a resimtit cel mai tare. „Au fost mai intii doua miscari pe verticala, a urmat o bubuitura puternica, apoi doua zgiltiieli puternice, pe orizontala, apoi s-a miscat mai incet. Totul a durat intre 10 si 15 secunde”, spun specialistii. In Vrancea, nu au fost semnalate probleme deosebite in urma miscarii seismice, dar cutremurul a provocat atacuri de panica in rindul oamenilor. „Nu au fost inregistrate pagube. Protectia Civila, dar si celelalte autoritati nu au fost solicitate sa intervina la cazuri deosebite. Sintem pregatiti sa intervenim in caz de nevoie. Doar Salvarea a primit apeluri de panicare din rindul populatiei, care au fost rezolvate imediat”, ne-a spus col. Dorel Paraschiv de la Protectia Civila.
Oamenii au iesit pe strazi
Imediat dupa ce seismul s-a oprit, o parte dintre focsanenii au iesit in fata blocurilor si a caselor, speriati de seismul produs cit si de posibilitatea producerii unor alte miscari mai puternice. Unii dintre acestia si-au parasit in graba locuintele si au plecat la tara. „Ne ducem sa dormim la tara. La casa e mult mai sigur ca la bloc. A fost groaznic, ne-am speriat si nu ne vom intoarce la bloc decit cind se va linisti totul”, spunea miercuri seara o familie de focsaneni de pe bulevardul Unirii. Alti focsaneni au iesit in strada doar cu hainele de pe ei. Cutremurul a fost simtit de aproape toata lumea, indiferent unde se afla in acel moment. „S-a simtit rau. Eram in trafic si am simtit ca pierd controlul volanului. Pierdusem reperele, care se miscau. Am tras pe dreapta si am oprit”, ne-a spus un Ion Nastase din Focsani. In urma seismului, retele de telefonie, atit cele fixe, cit si cele mobile au picat, revenindu-si abia dupa minute bune. Acesta poate fi explicata si prin faptul ca mii de oamenii au incercat imediat sa-si sune rudele si cunostintele pentru a vedea daca sint in siguranta. In schimb, nu au fost semnalate defectiuni la retele de gaze si apa si doar interuperi temporare a furnizarii energiei electrice. La supermarchetul Mara marfurile au cazut de pe rafuri, iar la mai multe cladiri din Focsani au fost descoperite fisuri ale peretilor.
Asemanator celui din 1990
Ca si intensitate, seismul de miercuri seara a fost comparat de specialisti cu cel produs in anul 1990. Seismul s-a resimtit si in tarile vecine, in Republica Moldova intensitatea acestuia fiind de 5,8 grade, iar durata de 40 de secunde. In Turcia, oamenii din Istanbul au iesit in strada, iar seismologii din aceasta tara au anuntat ca seismul a avut o magnitudine de 6,5 grade. Acesta este cel mai puternic seism produs in Romania, in ultimii 14 ani. Specialistii spun ca acesta a fost de suprafata si este asemanator celui din 1977. In ultimii 100 de ani, in regiunea Vrancea s-au produs patru cutremure majore. Astfel, pe 10 noiembrie 1940, un seism cu magnitudinea de 7,4 grade pe scara Richeter a afectat puternic constructiile din Panciu, Focsani, Galati, Birlad, Braila si Buzau. In Bucuresti s-a prabusit blocul Carlton, cel mai inalt din aceea perioada, si au suferit avarii grave zeci de cladiri inalte. Cel mai devastator cutremur de pamint din ultimii o suta de anii s-a produs pe 4 martie 1977, cind 1570 de oameni au murit si 11.300 au fost raniti, iar 33 de cladiri inalte s-au prabusit. Pe 30 august 1986, in zona Vrancei s-a produs un seism cu magnitudinea de sapte grade, care din fericire nu s-a soldat cu pierderi de vieti omenesti si nici cu prabusiri de cladiri. In 1990, pamintul Vrancei a fost zguduit de doua seisme produse la interval de 12 ore. Pe 30 si 31 mai s-au produs doua seisme cu magnitudine de 6,7 grade si 6,1 grade. Nu s-au inregistrat pagube sau pierderi de vieti omenesti.
Un an de liniste seismica
Directorul Institutului de Cercetare si Dezvoltare pentru Fizica Pamintului, Gheorghe Marmureanu, exclude posibilitatea ca in acest moment, in Romania, sa se produca un cutremur catastrofal. „Seismul care s-a produs miercuri noapte a fost un cutremur absolut normal pentru zona Vrancea. Cred ca au fost replici, dar au fost foarte mici. Noi in Vrancea nu avem cutremure de suprafata, deci nu se pune problema unor efecte dezastruoase la seisme de intensitati mai mici”, a explicat seismologul Gheorghe Marmureanu. Specialistii nu vor sa bage panica in rindul populatiei, dat fiind ca nu exista inca o metoda sigura de predictie. Totusi, din datele statistice, care arata ciclitatea marilor cutremure, reiese ca un cutremur mai mare s-au putea produce in zona seismologica Vrancea dupa 2006. Acesta ar putea avea in jur de 7 grade pe scara Richter. (Dan CHIRIAC)
Pestii de la Statia Seismica au sarit din acvariu
Pestii din acvariul Statiei Seismice „Dr. Cornelius Radu” din Vrincioaia au presimtit cutremurul de noaptea trecuta. Citiva pesti de riu, aflati in punctul seismobiologic, au sarit din acvariu, se pare cu putin timp inainte ca pamintul sa se zguduie. De altfel, miscarea terestra s-a simtit foarte puternic si in comuna Vrincioaia, mult mai puternic decit marile cutremure precedente. Oamenii speriati au iesit din case si s-au adunat la Statia Seismica. Angajatii statiei au ramas uimiti cind au gasit pe jos giritele din acvariu. „Citiva din pestisorii de riu pe care ii avem la centrul seismobiologic au sarit afara din acvariu. De regula, ei stau la fundul apei, dar azi noapte, inainte de cutremur, au sarit din acvariu”, a declarat Luminita Dantis, operator la Statia Seismica. Stefan Tataru, seful Statiei, ne-a declarat ca animalele erau destul de agitate. „S-au manifestat zgomotos si pasarile cerului. Am aproape de mine o padurice de frasin. Inainte de cutremur, pe la ora 22.00, era o ciriiala atit de mare incit am zis ca e un semn ca se schimba vremea. Dar s-a dovedit a fi cutremurul. Si ciinii erau foarte agitati”, a declarat Stefan Tataru. De curind, La Statia Seismica s-a reiinfiintat punctul seismobiologic, animalele fiind supravegheate atit inainte cit si dupa miscarile terestre. „Acum avem citiva pesti, dar si papagali. Sintem abia la inceput cu observatiile. Uneori, la cutremur, papagalii sint posomoriti, refuza mincarea. Pestii pot fi agitati”, ne-a mai spus responsabilul Statiei Seismice din Vrincioaia. Specialistii spera sa mareasca numarul de animale ce vor fi studiate aici cu citiva iepuri si sobolani, in speranta ca rezultatele le vor folosi in predictia marilor cutremure. Si alti vrinceni, care au animale de casa sau in gospodarie, au declarat ca au simtit ca acestea s-au purtat ciudat inainte de producerea seismului. De exemplu, Costica Chirita din comuna Valea Sarii spune ca, inainte cu citeva minute, porcul era atit de agitat incit a evadat din cotet. Un alt vrincean ne-a sunat la redactie pentru a ne spune ca „pestii se strinsesera in mijlocul acvariului, stateau nemiscati si erau incordati”. (Camelia MARIN)
Elevii invata cum sa faca fata unui cutremur
Cutremurul nu a fost un motiv de ingrijorare doar pentru adulti, elevii din scolile vrincene participind la actiuni de simulare in caz de cutremur. Scopul programelor de simulare este de ai informa pe elevi despre importanta pastrarii calmulului in cazul unor dezastre naturale. Actiunile de simulare a incendiilor si cutremurelor au fost organizate de catre conducerile unitatilor de invatamint, cu sprijinul pompierilor Grupului „Anghel Saligny” Focsani. De altfel, ultimul seism i-a convins pe responsabilii din scoli ca trebuie sa deruleze in continuare actiuni de prevenire. „In aceasta toamna am mai prins un cutremur in timpul orelor de curs, important este ca elevii sa nu se panicheze. Saptamina trecuta am organizat o simulare de cutremur, la care elevii s-au descurcat bine. In timpul seismului elevii trebuie sa-si ia doar celularele pentru a tine legatura cu parintii”, spune Elena Lemnaru, director al Scolii „Stefan cel Mare”. Nici conducerea Scolii Generale „Ion Bazgan” nu a ezitat sa-i informeze pe elevi in cadrul proramului de simulare a cutremurului, desfasurat in parteneriat cu Protectia Civila. „S-a intimplat sa facem un exercitiu chiar inainte de cutremur, iar elevii s-au descurcat bine. In decembrie va avea loc o simulare mai complexa, in care se va urmari aranjarea copiilor in cele mai ferite locuri”, spune Tiberiu Dima, directorul Scolii Generale „Ion Bazgan”. „La inceputul anului s-a facut un instructaj in caz de incendiu si cutremur, la care elevii scolii noastre au reactionat bine. Nu a avut loc nici o busculada in timpul actiunii”, spune Elena Balan, director adjunct la Scoala Generala „Anghel Saligny”. (Mihaela LOTRU)
Ambulanta, solicitata la atacuri de panica
Cadrele medicale din Serviciul Judetean de Ambulanta au avut de lucru noaptea trecuta, dupa ce cutremurul a zguduit Vrancea. Nu numai ca au avut cazuri de persoane care au suferit atacuri de panica, dar medicii au primit si apeluri false, care i-au indrumat la un accident fictiv. Medicii spun ca atacurile de panica incep de regula cu
debutul brusc al unei frici sau terori intense, adesea existind si o
senzatie de moarte iminenta. Persoanele care au atacuri de panica nu
trebuie lasate singure. „Am avut o batrina care era bolnava de inima. A simtit cutremurul si a inceput sa aiba palpitatii. Ne-am dus la domiciliul ei, am consultat-o si ne-a spus ca s-a uitat la stiri si s-a agitat. I se facuse rau si din cauza ca nu-si luase pastilele. Au mai fost telefoane, dar oamenii au fost indrumati telefonic ce trebuie sa faca. Ne-a deranjat cumplit un telefon, care ne-a anuntat ca s-a produs un accident grav pe soseaua Vrancei. Eu eram la urgenta cu batrina. Am vrut sa mergem, dar am zis sa dau mai intii un telefon la politie. Politistii mi-au spus ca nu este nici un accident. Nici dupa cutremur nu se potolesc cei care suna degeaba la ambulanta”, ne-a spus dr. Valentin Rosioru. Majoritatea vrincenilor spun ca seara trecuta a fost cu adevarat o seara a spaimei, dar nu au solicitat ajutor pentru ca s-au calmat singuri. (O.S.)
Nu sint fonduri pentru reabilitarea cladirilor cu risc seismic
De la inceputul anului, Vrancea este cutremurata aproape zilnic. Cutremurele sint, fara indoiala, cele mai inspaimintatoare si distrugatoare fenomene ale naturii. Si mai groaznic este faptul ca se produc prin surprindere, ?n orice conditii climaterice, ?n orice timp al anului si al zilei. Anual, in Vrancea se produc in jur de 400 de cutremure. Cele mai multe sint inregistrate doar de seismografe. In ultima vreme, lunar s-a produs cite un cutremur mai mare. Statia de la Vrincioaia a fost modernizata anul trecut, cu aparatura ultramoderna, iar in prezent poate inregistra seisme care se produc din Balcani si pina in Asia. Chiar daca Focsaniul este situat in zona cu cel mai mare risc seismic din tara, la buget nu au fost alocate fonduri pentru demararea lucrarilor de consolidare a cladirilor afectate.
Dupa cum se stie, multe dintre blocurile si institutiile publice au nevoie de reparatii si consolidari ale structurii de rezistenta. Din 2000, in Focsani au fost expertizate doar 25 de case pe pamint si 22 de blocuri in vederea stabilirii starii tehnice, si pentru a se vedea capacitatea lor de a suporta un seism sever, de peste 7 grade pe scare Richter. Expertii au intocmit rapoarte pentru alte 23 de blocuri si au in plan expertizarea unui numar de 11 blocuri pentru perioada urmatoare, pentru a vedea in ce clasa de risc seismic se incadreaza. Potrivit legii, in vederea punerii in siguranta a cladirilor existente, fiecare proprietar este obligat sa-si ia toate masurile de prevedere pentru asigurarea rezistentei imobilului la seism, inca din faza de constructie. (C.M.)
Pacientii au tremurat de frica cutremurului
Cutremurul a bagat spaima si in pacientii internati in Spitalul Judetean. Cadrele medicale spun ca au trait clipele din 4 martie 1977. „Am fugit din camera de garda. Eram agitate, dar am reusit sa ne calmam. Apoi am mers si prin saloane si le-am spus pacientilor sa ramina calmi. Intr-un salon cazusera doua placi de faianta si acolo pacientii tipau. Nu a mai putut sa doarma toata noaptea”, ne-a spus o asistenta din sectia
de Urologie a Spitalului Judetean. Gardienii care au fost de serviciu
noaptea trecuta ne-au spus ca unii dintre pacienti au iesit afara din
spital si au stat pina tirziu in noapte pe bancile spitalului, de frica sa nu
mai fie un nou cutremur mai tare si sa li se intimple ceva rau. „I-am
calmat, desi eram si noi foarte speriati. Am mai stat cu ei de vorba si
ne-a trecut la toti frica de cutremur”, ne-au spus gardienii. (O.S.)

Comentarii