Florarese cu diploma

joi, 22 ianuarie 2004, 00:00
2 MIN
 Florarese cu diploma

Din acest an, toti florarii si floraresele vor trebui sa urmeze si sa absolve
cursuri speciale pentru floricultori, pentru a mai putea desface astfel de
produse pe piata. „Exista o hotarire de Guvern data in acest sens, dar nu
stiu care este stadiul aplicarii sale reale. Legea va standardiza modul de
comercializare, organizarea pietelor pentru flori, certificarea si ambalarea
acestora. Dupa ce aceste lucruri vor fi reglementate, vom demara o serie
de cursuri pentru floricultori”, a declarat directorul Centrului Judetean de
Consultanta Agricola (CJCA), Andi Grecu. Cursurile pentru florari vor fi
gratuite si vor dura patru luni. Apoi, absolventii acestor cursuri vor primi
diplome ce vor atesta calitatea de cultivatori si producatori de flori. In cadrul
unui modul de management si marketing, ei vor trebui sa invete si cum se
face o afacere in acest domeniu. „Astfel, se va face si o selectie clara a
celor care se vor afla pe piata de floricultura. Aceste cursuri se vor face
numai la cererea celor care se ocupa cu vinzarea si producerea de flori”, a
mai declarat Andi Grecu. Floricultorii atestati vor primi subventii pentru
productie si vor putea face export in tarile Comunitatii Europene fara a plati
taxe vamale.
Pentru floricultorii de rind din zona Roman, participarea la un astfel de curs
nu pare a fi o mare problema, atita timp cit cursul este gratuit: „La virsta
mea si la banii pe care ii cistig din citeva flori vindute pe zi, ce rost mai are
sa fac si cursuri? Da’s gratuite? Ei, atunci, am sa particip si eu”, a spus
Maria C., o florareasa din Cordun. Directorul CJCA Neamt a apreciat ca si
cursurile de apicultori au fost primite cu scepticism, insa, ulterior, la un
astfel de curs s-au strins 110 participanti la Piatra Neamt si 70 la Roman.
(Alex NISTOR)

Comentarii