Oamenii care ne dicteaza viata

"Am venit aici in 1974, in februarie, intr-o zi geroasa, dar cu soare. Eram tineri amindoi si nu prea bagam in seama greutatile. Aveam un singur pat, si acela de-o persoana. In loc de dulap, foloseam cutia de carton in care fusese televizorul. Pentru ca usa nu se prea inchidea, de cite ori era viscol, camera cu fata spre nord se umplea cu zapada. Eu sint de pe linga Sibiu, dintr-o zona cu rezerve foarte mari de gaz metan. Aici, pentru prima data in viata mea, am taiat lemne", marturiseste Nicolae.
Incet, incet, cu foarte multe eforturi si cu multi bani, statia meteo a inceput sa capete aspectul unei locuinte. Au tras apa curenta si au facut canalizare. Cel mai greu a fost pentru copii. "Iarna, cind circulatia era ingreunata, stateam cu ei infofoliti in strada, asteptind o ocazie care sa-i duca in oras, la scoala. La intoarcere, veneau pe jos. Ii asteptam la Siloz, pentru ca drumul pe care-l mai aveau pina acasa, prin cimp, era totdeauna plin de ciini vagabonzi", isi aminteste Nicolae Radu.
Viata aceasta grea i-a calit, dar, impresionati de volumul si meticulozitatea muncii, nici unul dintre copii nu a vrut sa continue meseria parintilor. "Copiii mei au devenit maturi mai devreme, iar faptul ca au crescut numai cu noi, in lipsa «strazii», i-a facut sa fie foarte sinceri si foarte directi", mai spune Nicolae.
Activitatea la statie nu poate fi incadrata intr-un program de lucru de opt ore. Indiferent de anotimp, fie noapte sau zi, observatiile trebuie facute din ora in ora, asa incit sotii Radu sint vesnic la datorie: "Verificam aparatele, masuram temperatura, directia si intensitatea vintului, vizibilitatea, forma norilor si inaltimea la care se afla, daca sint sau nu evenimente meteo." Ora la care se fac masuratorile este corelata, in functie de meridianul pe care se afla statia, astfel incit citirile sa se faca simultan pe intreg globul. "De cite ori ies sa verific aparatele, chiar daca este tirziu in noapte, stiu ca nu sint singur. Desi majoritatea statiilor de observatie internationale sint automatizate, macar undeva, odata cu mine, cineva citeste aparatele", spune meteorologul romascan.
Datele culese sint transmise la Centrul de Prevedere a Vremii Bacau, care este unicul pentru zona Moldovei. Dupa aproape 30 de ani, timp in care a inregistrat, din ora in ora, temperaturi si presiuni, valorile maxime si minime nu-l mai impresioneaza. Pentru el, sint doar date inregistrate intr-un tabel. Cu toate acestea, fenomenul care l-a impresionat a fost grindina cu diametrul de patru centimetri, cazuta vara trecuta in zona Romanului.
Austeritatea bugetului se vede si din dotarea statiei. Majoritatea aparatelor cu care se fac inregistrarile sint dinaintea celui de-al doilea razboi mondial. De exemplu, umiditatea aerului se masoara cu un hidrometru ce are drept piesa de baza firul de par. "Prin anii ’90, a venit la mine un polonez, care lucra la aeroportul din Gdansk. Cind a vazut care sint mijloacele cu care culegem si transmitem datele – si statia din Roman sa stiti ca transmite international -, mi-a marturisit ca asa ceva ar fi interesant pentru muzeul lor de istoria tehnicii. Cite putin, ne-am modernizat si noi. Daca la inceputul activitatii mele dura cam sase ore sa culeg datele si sa alcatuiesc o harta izobara, acum, asa ceva se face in citeva minute", marturiseste Nicolae Radu.
Meseria de meteorolog este pe cale de disparitie in familia Radu. Sint putine scoli care mai pregatesc specialisti in domeniu. Meteorologii de astazi sint, mai degraba, specialisti in calculatoare. Ei culeg datele si le introduc in programul de calculator. "Statiile internationale sint din ce in ce mai automatizate, chiar daca sint si observatii ce depind in totalitate de factorul uman, cum ar fi forma si inaltimea norilor, pe care «masina» nu le poate sti. In Franta, proportia factorului uman este de 1,6 oameni la statie. La noi, inca revin cam sase oameni la o statie de observare, dar in functie de fondurile existente pentru modernizare, numarul va scadea in mod sigur", crede meteorologul. (Cosette ZANOCEA)