Comisarul general adjunct al Garzii Financiare Centrale a facut o vzita fulger la Vaslui

sâmbătă, 09 februarie 2002, 00:00
2 MIN
 Comisarul general adjunct al Garzii Financiare Centrale a facut o vzita fulger la Vaslui

Premierul Adrian Nastase a iesit in ultima saptamina la rampa cu declaratii-soc despre nivelul coruptiei in Romania. Fin diplomat si bun cunoscator al tehnicilor de manipulare a opiniei publice, Nastase s-a referit, aparent paradoxal, la marii corupti din propriul partid, turnindu-si cenusa in cap si afirmind ca s-au facut greseli mari. Cea mai socanta afirmatie a premierului a devenit rapid maxima zilei: "avem si noi coruptii nostri". Sau, in traducerea "catavencilor": coruptii nostri sint mai corupti decit ai vostri. Pentru a demonstra ca guvernul Nastase este hotarit sa dea de pamint cu coruptia (aia abstracta, cu C mare. "C"-ul vine, desigur, de la coruptie, nu va ginditi la altceva!), ieri, la sedinta de bilant a Garzii Financiare a judetului Vaslui a fost prezent comisarul general adjunct al Garzii Financiare Centrale, Dragos Rusu. Vizita inaltului demnitar, o premiera pentru organele de control vasluiene in ultimii 12 ani, la un asemenea nivel, a avut ca scop analiza modului in care comisarii Garzii Financiare Vaslui si-au indeplinit sarcinile care le reveneau in lupta impotriva coruptiei si evaziunii fiscale. In exclusivitate pentru reporterii Monitorului, Dragos Rusu a spus ca "am venit sa facem o analiza de bilant, sa incercam sa vedem care sint realizarile anului 2001 si sa vedem ce trebuie facut pentru viitor". In privinta coruptiei si a modului in care se va lupta impotriva acestui flagel, conform programului guvernamental, Rusu ne-a declarat: "Prima data, va trebui sa descoperim actele de coruptie care sint la nivelul judetului si in cadrul oamenilor nostri. Daca intr-adevar exista printre noi asemenea elemente, atunci ele nu vor mai ramine mult in rindurile Garzii Financiare. Atit comisarul general cit si toata conducerea Garzii Centrale nu este de acord cu astfel de elemente. Cine va fi dovedit ca este partas la asemenea manifestari, nu are ce cauta in Garda Financiara", a afirmat comisarul general adjunct. Dragos Rusu considera ca legislatia actuala este de partea lui si a celor asemenea domniei-sale si, daca va fi aplicata corect, lucrurile vor merge catre bine. Referitor la imaginea pe care o are judetul Vaslui si organele de control din subordine la nivel central, Rusu a spus: "Nu sintem foarte multumiti de activitatea sectiei Vaslui si urmeaza sa facem o analiza profunda, sa vedem care ar fi masurile care trebuiesc luate". Vizita comisarului general adjunct face parte dintr-un turneu intreprins in mai multe judete din Moldova, printre care Suceava, Botosani, Iasi si Neamt. La sedinta de analiza au participat comisarul sef al Garzii Financiare Vaslui, Constantin Lupu, si directorul general al DGFP, Alec Bujorianu. (Daniel TANASUC)

Comentarii