Iliescu l-a aratat cu sceptrul pe Nastase

marți, 19 decembrie 2000, 00:00
1 MIN
 Iliescu l-a aratat cu sceptrul pe Nastase

Ca si predecesorul sau, primul angajament pe care si-l ia Iliescu este lupta cu coruptia. Presedintele ales a solicitat ieri, intr-o scrisoare adresata conducerii PDSR si candidatilor pentru viitorul Guvern sa declanseze de urgenta, impreuna cu celelalte institutii ale statului, "o apriga lupta impotriva birocratiei si coruptiei". "Sa scoateti din sufletul oamenilor povara nemultumirilor si a nedreptatilor! Sa dati tarii o guvernare mai buna, iar cetatenilor ei – o viata mai buna!", i-a indemnat Iliescu pe viitorii ministri. Nici pedeseristii din teritoriu nu au fost uitati. Iliescu s-a adresat conducerilor organizatiilor judetene ale PDSR, pe care le-a sfatuit sa "deschida, inca de la nivel local, "marele front impotriva coruptiei, incepind prin eradicarea si blocarea ei din fasa, in propriile rinduri". "Tuturor va adresez indemnul de a actiona in folosul oamenilor, de a explica tot ceea ce dorim sa facem si de a fi transparenti in luarea tuturor deciziilor si de a rezista fara nici o clintire in fata oricarei tentatii a puterii", a aratat Iliescu, adaugind ca aportul sau la constructia si consolidarea PDSR "a fost si va ramine cea mai importanta realizare din cariera sa politica". (Dan POPA)

Comentarii