MOARTE cumplită pe șosea pentru un fiu de preot, cunoscut dealer de droguri

marți, 23 februarie 2016, 03:02
3 MIN

Fiul preotului paroh al parohiei Sfânta Parascheva a murit pe loc după un accident cumplit în zona Trei Iazuri. A derapat într-o curbă, din cauza vitezei, izbindu-se apoi de un cap de pod. Tânărul mergea la Roman ca să-şi schimbe plăcuţele de frână. Deşi fiu de preot, Livius Nicolai Zugravu era proprietar de discotecă, fiind prins cu droguri de două ori în ultimii ani.

Un copil a rămas fără tată în urma unui tragic accident rutier care a avut loc în curbele de la Trei Iazuri, ieri la amiază. Şoferul autoturismului, fiul preotului Nicolae Zugravu din Târgu Frumos, a pierdut controlul volanului într-o curbă în care s-a încadrat cu viteză, apoi s-a izbit puternic de un parapet de beton. Pentru că nu purta centură de siguranţă, Livius Nicolai Zugravu a fost aruncat prin parbriz, apoi cu capul într-un podeţ. Autoturismul s-a răsturnat cu roţile în sus, după izbitura violentă. Medici SMURD nu au mai avut ce face, chiar dacă l-au resuscitat zeci de minute, fiind trimis chiar şi elicopterul la faţa locului.

Se ducea să schimbe plăcuţele

Poliţiştii au precizat că, în urma primelor verificări, şoferul ar fi circulat cu viteză şi a pierdut controlul în curbă, a ieşit de pe şosea, s-a izbit de malul de pământ, a dărâmat o cruce, apoi s-a izbit de parapet. „În urma accidentului, şoferul a decedat. A fost deschis un dosar penal de cercetare“, a precizat Mădălin Ţăranu, comisar-şef în cadrul Poliţiei.

Înnebuniţi de durere, tatăl şi fratele şoferului au venit şi ei la faţa locului, unde se interesau de cauza producerii accidentului. „Eu sunt sigur că s-a întâmplat deoarece a fost şicanat în trafic, sau s-a întâmplat ceva. Nu cred că a pierdut controlul volanului aşa, simplu. Are o experienţă de şofat mare. A condus peste un milion de kilometri“, a spus preotul Zugravu, paroh al Parohiei Sfânta Parascheva din Târgu Frumos. Acesta a adăugat că fiul său mergea la Roman. „A luat maşina şi mergea la Roman la vărul său, să schimbe plăcuţele de frână“, a mai spus tatăl şoferului.

Prins de două ori cu droguri

Livius Zugravu este cunoscut în Târgu Frumos după ce a fost prins cu droguri de către poliţiştii de la Crimă Organizată. El şi fratele său au fost cercetaţi pentru că, în perioada 2008 – 2009, ar fi vândut canabis mai multor consumatori. Anchetatorii au arătat că fiul preotului şi-a deschis în acei ani o discotecă, Aqua Party, în Târgu Frumos, unde îşi depozita şi vindea drogurile.

La percheziţiile făcute acasă la acesta şi în discotecă, poliţiştii au găsit două arme cu aer comprimat, adică o puşcă cu lunetă şi un pistol. Aceştia au mai găsit atunci 35 de grame de canabis, bijuterii şi 6.500 lei. Tot atunci, poliţiştii de la Crimă Organizată au mai găsit în casa lui un adevărat laborator pentru cultivarea drogurilor: ghivece cu pământ şi capsule cu îngrăşământ, o lampă cu căldură şi lumină, dar şi alte accesorii. De asemenea, într-un seif, aceştia au găsit seminţe de cânepă care urmau să fie plantate.

În 2007, Livius Zugravu a mai fost reţinut de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate (DIICOT), tot pentru trafic cu droguri. Atunci, procurorii au găsit 150 de grame de canabis pregătit pentru comercializare. Atunci, anchetatorii au mai găsit un laborator de falsificat acte de identitate şi permise de conducere, imprimante, dispozitive de laminat cărţi de identitate şi permise de conducere. La momentul respectiv, procurorii ieşeni spuneau despre Livius Zugravu că era cel mai important distribuitor de droguri din Târgu Frumos, Paşcani şi Hârlău.

Comentarii