De Business

Punem punctul pe știi

Investiţie franceză uriaşă, de 80 mil. euro, la marginea Hârlăului. Implicat, ieşeanul care l-a sprijinit şi pe multimiliardarul ucrainean Ahmetov

luni, 06 noiembrie 2023, 02:50
5 MIN
 Investiţie franceză uriaşă, de 80 mil. euro, la marginea Hârlăului. Implicat, ieşeanul care l-a sprijinit şi pe multimiliardarul ucrainean Ahmetov

Un nou parc eolian, similar cu cel de la Ruginoasa, va fi amenajat în judeţul Iaşi, la Hârlău. Consilierii locali au aprobat recent planul urbanistic zonal, iar la şedinţa de plen au participat şi reprezentanţi ai investitorului, care au dezvăluit cuantumul investiţiei – 80 milioane euro. 

 În proiect este implicat grupul francez Solveo Energies, iar de avizarea şi autorizarea proiectului se ocupă firma ACK Paşcani, patronată de fostul senator Florin Constantinescu – această companie a intermediat şi construcţia parcului eolian de la Ruginoasa, a multimiliardarului ucrainean Rinat Ahmetov.

„Am muncit mult să aducem proiectul în această fază, şi au fost momente în care chiar ne-am pierdut speranţa. Sunt extrem de multe avize şi extrem de multe documente care trebuie obţinute pentru a putea aduce un proiect în faza aceasta de aprobare”, a spus, în plenul consiliului orăşenesc din Hârlău, directorul pe România al Solveo Energies, Cristian Span.

Lucrările încep în primăvară

El a adăugat că intenţia investitorului este de a obţine autorizaţia de construire până la finalul acestui an, iar, în primăvara anului viitor, să înceapă lucrările. „Odată începută construcţia, nu durează mai mult de un trimestru, un trimestru şi jumătate pentru a ridica turbinele, şi avem şanse ca, până la finalul anului viitor, să operaţionalizăm parcul, dar suntem dependenţi de avize şi autorizaţii”, a mai spus Cristian Span, el adăugând că în bugetul companiei pe anul viitor sunt deja alocate resursele financiare necesare pentru începerea lucrărilor.

Parcul va avea 6 turbine, dar ar putea fi extins

Proiectul de la Hârlău vizează ridicarea, în primă fază, a 6 turbine şi a altor 2-3 într-o etapă ulterioară. „Valoarea investiţiei este de 80 milioane euro. Acesta este cel de-al doilea proiect pe energie verde de care ne-am ocupat, cel de la Ruginoasa are proiectul aproape gata – va fi pus în funcţiune la finalul acestui an, iar cel de la Hârlău sper să-l avem până la finalul anului viitor”, a declarat, tot în plenul deliberativului din Hârlău, fostul senator PSD de Paşcani Florin Constantinescu, acum un influent om de afaceri în zona energiei verzi.

Potrivit fostului senator, capacitatea iniţială a parcului va fi de 40 MW, iar, după ridicarea celorlalte două-trei turbine, parcul va fi similar cu cel de la Ruginoasa (60 MW). În schimb, va fi montat un alt tip de turbină: Siemens Gamesa, în timp ce la Ruginoasa sunt turbine Vestas, după cum rezultă din documentaţia proiectului.

Parcul, la 6 km de oraş

Parcul eolian va fi amenajat în zona intravilană a Hârlăului, la circa 6,4 km de oraş şi la 1,5 km de comuna Scobinţi. „Accesul în zonă este asigurat de drumul naţional 28B până în apropierea localităţii Feteşti (intersecţia cu drumul judeţean 281 – aproximativ 3 km depărtare de oraşul Hârlău), apoi de drumurile comunale din Scobinţi”, se arată în proiect.

                     Amplasarea turbinelor eoliene, conform proiectului de plan urbanistic zonal aprobat de CL Hârlău

 

Proiectul de la Hârlău a mai fost la un moment în fază de autorizare (şi chiar aprobat), în anul 2010, dar investiţia a fost pusă pe „stand-by” din cauza unor reglementări legale în vigoare la acea vreme. „Din proiectul vechi nu a mai rămas aproape nimic decât pământurile, studiul de vânt şi contractul de racordare. În rest, tot proiectul a fost luat de la capăt”, a mai spus Florin Constantinescu.

El a adăugat că investiţia ar putea ajunge la 104 milioane euro, dacă în viitor vor fi montate şi celelalte două-trei turbine, acest necesar de fonduri fiind şi în cazul parcului de la Ruginoasa, conform fostului senator.

„Investiţia care va fi realizată va aduce plusvaloare atât zonei, cât şi nouă tuturor. Trebuie să recunoaştem, în această investiţie noi, UAT Hârlău, vom avea mai mulţi bani de încasat, atât pentru autorizaţia de funcţionare, cât şi, ulterior, din impozitele anuale”, a declarat, la rândul lui, primarul din Hârlău, Gheorghiţă Curcă.

Iaşul devine un pol al energiei verde

Parcul eolian de la Ruginoasa a fost prima investiţie de acest fel din ultimii 10 ani din România, în contextul unei perioade de „îngheţ” a proiectelor din domeniu. Începând cu 2020, la nivelul judeţului au fost reluate şi iniţiate investiţii noi pentru amenajarea de capacităţi de producţie. Acest lucru deja se vede: aşa cum a anunţat recent şi Asociaţia Română pentru Energie Eoliană, la finalul acestui an vor fi conectate la reţeaua naţională două noi capacităţi din ţară: cea de la Ruginoasa (60 MW) şi un parc de mai mică amploare din Galaţi (12 MW).

Având în vedere numeroasele proiecte aflate în diverse etape de implementare (cele mai multe la nivel de aprobare a documentaţiilor), Iaşul tinde să devină un pol al energiei verde în România. La acest moment sunt cunoscute date publice despre investiţii în acest sector (eoliene sau fotovoltaice) în capacităţi ce vor fi dezvoltate pe raza unor localităţi precum: Vlădeni, Movileni, Costuleni, Erbiceni, Româneşti, Deleni, Scobinţi, Ruginoasa, Şcheia, Butea sau Dumeşti.

Investitorii sunt diverşi: la Ruginoasa este multimiliardarul ucrainean Rinat Ahmetov, la Erbiceni sunt nemţii de la grupul VSB, la Deleni este una dintre cele mai mari firme de construcţii din Israel (Shikun&Binui) şi investitori din Marea Britanie, Belgia sau Italia. Nici investitorii români nu au ocolit Iaşul: la Vlădeni este în fază de avizare un parc fotovoltaic (31 MW) care ar urma să fie amenajat de o firmă din Timişoara care are parteneri din SUA şi un fost europarlamentar ieşean (Cătălin Ivan).

 

Comentarii