Cazul lui Costică Ichim este similar cu cel al altor câteva sute de ieșeni care s-au adresat instanței. În septembrie 2007, Ichim a împrumutat de la Banca Transilvania 45.800 lei. Contractul de împrumut nu a fost negociat, clientul având pur și simplu de semnat un contract-tip al băncii. Conform acestuia, în primele șase luni urma să se aplice o dobândă fixă de 9,5% pe an. Din luna a șaptea, dobânda devenea variabilă, „nivelul acesteia fiind stabilit în raport cu costul resursei”, urmând să fie stabilită la inițiativa băncii. În momentul semnării contractului, dobânda variabilă practicată era de 14% anual. Practic, a reclamat Ichim, banca își rezerva dreptul de a modifica dobânda oricând, fără ca clientul să aibă vreo posibilitate de a verifica justețea deciziei. Ichim a contestat clauza din contract, dar și plata comisionului de acordare a creditului, în sumă de 1.549 lei, pe care l-a considerat a fi în fapt o dobândă ascunsă.

Explicațiile băncii

De cealaltă parte, reprezentanții băncii au explicat că formularea clauzei era perfect legală în momentul acordării creditului. Legea nu impunea ca indicele de referință al dobânzii să fie verificabil. În plus, dobânda și comisioanele reprezentau costul contractului, și nu puteau fi considerate a avea caracter abuziv. Creditul acordat în 2007 lui Ichim fusese cesionat între timp de Banca Transilvania către EOS Credit Funding DAC, în instanță prezentându-se și reprezentanții recuperatorului. Aceștia au afirmat că reclamantul nu dovedise că ar fi formulat obiecțiuni la încheierea contractului, când i se prezentaseră termenii și condițiile acestuia. De altfel, cum întârziase plata ratelor, nici nu mai era în măsură să critice termenul și modalitatea de rambursare.

În analiza dosarului, magistrații Judecătoriei s-au raportat la prevederile Legii 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori, lege care era în vigoare în momentul încheierii contractului dintre Ichim și Banca Transilvania. De la primul articol al său, legea prevede că orice contract încheiat între comercianți și consumatori trebuie să cuprindă clauze „clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate”. Or, au apreciat judecătorii, „clauzele în discuție sunt incriminate de reclamant ca fiind abuzive tocmai prin prisma faptului că nu sunt exprimate clar și inteligibil, susținerea fiind aceea că plasează raporturile juridice într-o zonă de ambiguitate, tangentă cu arbitrariul”.

Au fost sau nu negocieri client-bancă?

`În aprecierea judecătorilor, simpla semnare și acceptare a clauzelor contractuale nu echivala cu negocierea contractului. Aceasta ar fi presupus existența unor discuții între părți și posibilitatea efectivă ca clientul să determine conținutul contractului. Dobânda practicată de bancă nu era raportată la un indicator clar, clientul neavând posibilitatea de a verifica dacă majorarea era justificată. Clientul nu putea nici măcar să anticipeze momentul unei modificări a dobânzii. „Aşa cum un act normativ trebuie să fie caracterizat prin previzibilitate, la fel şi o clauză contractuală trebuie să fie astfel formulată încât consumatorul să poată anticipa că, dacă o anumită situaţie intervine, o anumită consecinţă se produce. Or, în situaţia de faţă, clienţilor le este imposibil să determine modalitatea în care banca, lună de lună, calculează în mod discreţionar cuantumul dobânzii, fapt ce echivalează cu o nerespectare a caracterului determinabil al dobânzii”, au arătat judecătorii.

Aceștia au dispus că Ichim are dreptul la recuperarea sumelor pe care le plătise în plus ca dobândă, peste nivelul de 9,5%, respectiv aproape 10.000 de lei. Ei nu au acceptat însă și returnarea comisionului de acordare a creditului achitat în 2007. Sentința Judecătoriei nu este definitivă, ea putând fi contestată cu apel.