MEMORIU: Acuzații grave pentru Beatrice Rancea lansate de fosta şefă de la Achiziţii

joi, 30 ianuarie 2020, 03:01
3 MIN
 MEMORIU: Acuzații grave pentru Beatrice Rancea lansate de fosta şefă de la Achiziţii

Încă un memoriu cu acuze grave aduse managerului Operei Naţionale Române Iaşi, Beatrice Rancea. De data aceasta, reclamaţia depusă la Ministerul Culturii este semnată de Alina Florina Gheorghiu, referent achiziţii publice în cadrul Biroului Juridic al ONRI.

În memoriu, Alina Gheorghiu a detaliat modul în care managerul Beatrice Rancea a dispus cheltuirea celor 3 milioane de lei, bani veniţi de la Bucureşti în luna decembrie 2019. Aceasta i-a mai solicitat ministrului Culturii, Bogdan Gheorghiu, să dispună verificarea tuturor achiziţiilor făcute în perioada mandatelor lui Beatrice Rancea la ONRI. Memoriul, integral, poate fi lecturat AICI.

Totodată, şi fosta contabilă şefă Simona Alice Gogan a detaliat pentru Ziarul de Iaşi aceste achiziţii neclare, dar şi cum a intrat în dizgraţiile managerului. Totul a pornit de la premiera spectacolului de balet Cenuşăreasa, din primăvara anului trecut, când Simona Alice Gogan s-a trezit în braţe cu un maldăr de facturi de plătit fără a exista o bază legală de pornire a contractelor respective.

„A pus atunci în scenă Cenuşăreasa fără să existe în prealabil un deviz financiar. Devizul respectiv ar fi trebuit să ajungă la mine în calitate de contabil-şef, eu fiind cea care ar fi spus dacă sunt banii respectiv prinşi în buget. În acest caz, suma se rezerva. Dacă nu erau bani suficienţi, devizul ar fi trebuit să fie ajustat după bugetul existent. Dar nu mi-a dat niciun deviz şi m-am trezit cu facturi foarte mari. În total, acea premieră a costat 200.000 de lei. Foarte mult, în condiţiile în care ONRI nu mai avea niciun ban“, a declarat Simona Gogan.

Pentru că suma era fracturată pe mai multe capitole de cheltuieli, nu a fost necesară organizarea unei licitaţii. În schimb, legea prevede că, în astfel de situaţii, instituţiile publice trebuie să prospecteze piaţa şi să solicite oferte. „Acest lucru nu s-a făcut. S-a mers pe ce firme a vrut ea“, a subliniat Simona Gogan.

Cireaşa de pe tort a fost atunci când una dintre cele două firme care au realizat costumele artiştilor a venit la ONRI solicitând suma pentru serviciile prestate. „Era înainte de Paşti când m-am trezit cu cei de la firma Zinzoline, cu o factură de 60.000 de lei, bani pe care vroiau să-i plătim a doua zi. Am explicat că Opera nu dispune de aceşti bani la momentul de faţă şi că nu am ştiut că vor veni aceste facturi. Am întrebat firma dacă a încheiat vreun contract cu ONRI, iar reprezentanţii mi-au spus că nu au încheiat, dar situaţia este cunoscută de managerul Beatrice Rancea. Au ameniţat că, în cazul neachitării facturii, vor veni cu executorul judecătoresc şi vor pune poprire pe conturi“, a spus Simona Gogan, care a adăugat că imediat a mers la biroul directorului pentru a povesti situaţia.

„Am rugat-o atunci să nu mă mai pună în această situaţie, că nu este singura firmă care ameninţă cu executarea şi poprirea conturilor. Am mai adăugat că eu nu vreau ca instituţia să intre în colaps, şi am subliniat faptul că e bine să nu mai meargă la «cumpărături» fără avizul meu, în calitate de contabil şef“.

Se pare însă că, astfel, fostul contabil-şef nu a făcut decât să arunce gaz pe foc. „În momentul acela, am crezut că înnebuneşte. Mi-a spus: cum îmi permit să-i spun aşa ceva. Şi aceste cuvinte mi le-a repetat periodic, până acum câteva zile, când m-a trecut pe postul de economist“, a adăugat Simona Gogan.

VEDEȚI ȘI:

Războiul de la Operă continuă: Un „contract de telemuncă“ a pus paie pe foc

Comentarii