De Business

Punem punctul pe știi

Peste 150 de comercianţi au venit la târgurile de Sărbătorile Iaşului. Oficial, activitatea aici începe astăzi

marți, 11 octombrie 2022, 01:50
2 MIN
 Peste 150 de comercianţi au venit la târgurile de Sărbătorile Iaşului. Oficial, activitatea aici începe astăzi

Peste 150 de comercianţi sunt prezenţi la târgurile organizate în centrul oraşului cu ocazia Sărbătorilor Iaşului. Cei mai mulţi dintre ei şi-au deschis punctele de vânzare încă din weekend-ul trecut, dar, oficial, târgurile încep astăzi şi vor dura până duminică seară. Locurile în care comercianţii şi-au expus mărfurile sunt pe bld. Ştefan cel Mare, zona Hala Centrală, esplanada Costache Negri şi zona Ştrandului Municipal. 

În primele trei locuri enumerate, se desfăşoară Târgul de Toamnă şi Sărbătoarea Vinului, iar în cartierul Alexandru cel Bun a fost amenajat parcul de distracţii. Potrivit Primăriei, peste 70 de comercianţi propun spre vânzare haine de piele şi blană, alţi aproape 20 comercializează produse de artizant, în timp ce peste 30 de agenţi economici sunt specializaţi în alimentaţie publică. Alte avize emise de Primărie fac referire la comerţ ambulant, standuri specifice parcului de distracţii şi flori.

Amintim că, în această săptămână, străzi din centrul oraşului au fost închise circulaţiei: pietonalul Ştefan cel Mare a fost extins până aproape de Teatrul Naţional şi, respectiv Casa Modei, iar pe căile de acces din spatele Catedralei Mitropolitane sunt restricţii punctuale de trafic în funcţie de fluxul de pelerini. În ziua concertului de pe 15 octombrie, circulaţia rutieră va fi închisă şi pe str. Anastasie Panu, în condiţiile în care montarea scenei va genera restricţii în traficul din faţa Palatului Culturii încă din 13 octombrie. Sâmbătă, vor avea loc două concerte.

Primul se va desfăşura în intervalul orar 13.00 – 16.00, iar pe scenă vor urca cântăreţi de muzică populară: Gheorghe Turda, Ion Paladi, Tudor Ungureanu, ansamblul etno-folcloric „Ştefan Vodă”, Ioana Căpraru, Ilie Caraş şi Ştefan Pintili. Ulterior, în intervalul orar 20.00 – 23.00, va veni rândul următorilor artişti: Delia, Ştefan Bănică, Holograf, Ovidiu Lipan Ţăndărică, Nancy Brandes, Mircea Baniciu, Mario Fresh, Arsenium, A-Mill şi Yanis Pavel. Prezentatorii evenimentului vor fi Dan Negru şi Anca Mazilu. Ultimul spectacol va fi urmat de un foc de artificii care va dura circa 10 minute. Pentru ediţia din acest an, municipalitatea a prevăzut un buget al sărbătorilor care depăşeşte pragul de un milion de lei. 

 

 

Comentarii