Povestea elevei care a trecut de la campionatul de şah la NASA

duminică, 25 aprilie 2021, 12:16
2 MIN
 Povestea elevei care a trecut de la campionatul de şah la NASA

„Să ajung în spaţiu, clar”, răspunde Ana-Maria Pelin, elevă la Colegiul Naţional „Andrei Şaguna” din Braşov, când îi cer să spună rapid un vis pe care îl are. În liceu, Ana a câştigat de două ori premiul întâi la concursul Nasa Space Settlement şi, la începutul anului, a fost admisă la Oxford. 

În interviul acordat la câteva zile după campionatele naţionale de şah, unde a fost pe podium la mai multe categorii la fel ca în anii trecuţi, ea a mărturisit că ar putea alege până la urmă facultatea de inginerie aerospaţială de la Universitatea din Delft, întrucât costurile la Oxford după Brexit au devenit prea mari.

”Păi am oscilat între inginerie generală şi inginerie aerospaţială, de asta am şi aplicat la Oxford oricum, pentru că mi se pare o oportunitate să îmi pun bazele foarte bine şi apoi să încep exact pe ce îmi place, să nu mă arunc direct într-o chestie din care să nu pot să zic „there is no going back”, pentru că pierzi totuşi trei ani.

Cititi si: Un olimpic din Iaşi, premiat de NASA

La domeniu am ajuns cu ajutorul concursurilor NASA la care am participat din clasa a şaptea şi am prins cumva drag de el. Am participat în clasa a VII-a, a X-a şi a XI-a. În clasa a VII-a am fost în Puerto Rico şi am câştigat locul trei, cu Mara (Pîndaru, colega de clasă, admisă la Oxford, cu care HotNews.ro a realizat un interivu săptămâna trecută – n.r.). Bine, eram destul de mică şi nu pot să zic „wow, ce am înţeles eu din toată ingineria sau toată fizica din spatele a ceea ce au prezentat oamenii de ştiinţă”. Dar m-a fascinat foarte tare şi cum am tot crescut, m-am interesat de domeniu, am mai citit, am lucrat la noile proiecte pentru clasa a X-a şi a XI-a şi a fost o muncă mult mai focusată pe ceea ce mi-a plăcut şi ceea ce mi s-a părut interesant şi am învăţat foarte mult în cadrul proiectului”, a spus Ana-Maria Pelin într-un interviu acordat hotnews.ro.

Cititi interviul integral pe hotnews.ro

Comentarii