Scandalul de la creşa groazei degenerează: Directoare bătută de părinte chiar în birou!

marți, 23 aprilie 2019, 01:50
4 MIN
 Scandalul de la creşa groazei degenerează: Directoare bătută de părinte chiar în birou!

Coordonatoarea Creşei 10 din zona Cantemir a fost dată ieri cu capul de masă de mai multe ori de un părinte revoltat. Valeria Butnaru şi-a dat demisia după dezvăluirile „Ziarului de Iaşi“, însă s-a decis să conducă în continuare, pentru o lună, creşa, până îi va expira perioada de preaviz. Ieri, femeia care lucrează de 46 de ani la Creşa 10 a fost bătută de acest părinte care a venit de acasă nervos, deşi nu mai are copilul aici. Motivele părintelui sunt neclare, ca şi gestul său agresiv. Părinţi cu copiii aici condamnă gestul barbar. Toate arată însă o degradare inacceptabilă a relaţiei acestor angajaţi cu părinţii.

Un incident şocant a avut loc ieri-dimineaţă la Creşa nr. 10 din Iaşi. Coordonatoarea acestei unităţi, implicată de câteva zile într-un scandal uriaş cu reverberaţii în întreaga ţară, a fost agresată fizic de un fost părinte, după o discuţie aprinsă care a avut loc în incinta creşei. Potrivit martorilor, un bărbat a ajuns la creşă aproape de ora 9 şi a cerut să discute cu coordonatoarea creşei, Valeria Butnaru.

Discuţia dintre cei doi a degenerat rapid, iar bărbatul a agresat-o fizic pe femeie, lovind-o cu capul de masă. Loviturile au fost brutale, potrivit martorilor, Butnaru sângerând. „Mi-a pus mâna dreaptă la cap, la spate, şi mâna stângă la gură. M-a ridicat de pe scaun şi m-a izbit de masă. Am realizat că sunt agresată şi am început să strig, însă el mai tare m-a strâns şi m-a lovit cu nasul de birou“, a povestit Valeria Butnaru.

S-a sunat la 112

Un martor a sunat la 112, iar la faţa locului au ajuns reprezentanţi ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Iaşi. „Părintele care a venit dimineaţă la Creşa nr. 10 şi ai agresat-o fizic pe asistenta şefă, să ştii că n-ai dat dovadă decât de prostie şi agresivitate. Atitudinea ta nu îi este de folos copilului tău. Există instituţii care fac dreptate şi dacă au fost înştiinţate să le lăsăm să îşi facă treaba. Eram însoţită şi de fetiţa mea de 6 ani, care a văzut o doamnă care îi putea fi bunică bătută şi plânsă“, a povestit o mamă care a fost martor la incident. „Poliţiştii au deschis dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire şi alte violenţe“, ne-a spus Ioana Buştiuc, purtător de cuvânt al Poliţiei Iaşi. Ieri, la prânz, bărbatul implicat urma să fie audiat de poliţişti. Aseară, Valeria Butnaru a mers la Poliţia municipiului, cu un certificat medico-legal, unde a depus o plângere împotriva agresorului său. Potrivit unor surse, acesta ar avea 32 de ani şi se numeşte Alexandru Ungureanu. „Este un incident cel puţin la fel de nefericit ca cel de săptămâna trecută, când au apărut acele înregistări. Doamna este în preaviz, timp de 30 de zile, pentru că, având funcţie de conducere, este nevoie de o perioadă, conform legii, pentru predarea gestiunii. Ea a fost cea care m-a sunat – era speriată şi incoerentă, şi mi-a spus că a fost bătută“, ne-a declarat Mihaela Ghioca, şefa Direcţiei de Creşe.

Mesajul şefei Direcţiei Creşe către toţi părinţii

Valeria Butnaru şi-a dat demisia, la finele săptămânii trecute, alături de asistenta Tamara Agapie şi infirmierele Diana Dumitriu şi Mihaela Simionovici. Acestea au fost înregistrate de microfonul montat de un părinte pe bluziţa copilului lor în timp ce jignesc micuţii de la creşă şi îi învaţă să înjure. Înregistrările respective, prezentate în premieră de „Ziarul de Iaşi“, au condus la un scandal naţional în urma căruia cele patru şi-au dat demisia, la cererea primarului, în timp ce Mihaela Ghioca a fost sancţionată cu avertisment.

Subiectul a stârnit rumoare în rândul părinţilor din Iaşi, care s-au arătat revoltaţi fie direct în faţa reprezentanţilor creşei, fie în mediul online, de conţinutul înregistrărilor. Mihaela Ghioca ne-a precizat ieri că dezvăluirile au fost o lovitură de imagine puternică pentru creşele din Iaşi, în condiţiile în care, spune ea, cazul de la Creşa nr. 10 a fost un incident nefericit, dar izolat. La solicitarea ziarului, Ghioca a transmis un mesaj părinţilor care au copiii la creşele din Iaşi: „Să înţeleagă şi să perceapă acest caz ca pe un incident nefericit, izolat. Nu ne-am fi aşteptat niciodată să se întâmple aşa ceva. Părinţii nu trebuie să aibă temeri că aşa ceva se întâmplă şi în alte creşe sau că astfel de persoane, cu un asemenea limbaj, sunt peste tot. Pentru că nu e aşa“.

Tot ieri, la Parchet a fost depusă o plângere oficială împotriva îngrijitoarelor de la Creşa nr. 10. Cauza va fi conexată cu dosarul deschis din oficiu de poliţişti, în care se fac cercetări pentru rele tratamente aplicate minorului şi purtare abuzivă. 

 

 

Comentarii