vineri, 23.04.2021
Un monolit misterios a fost descoperit într-o zonă izolată din statul american Utah de către o echipă de muncitori ai administraţiei locale care numărau oile din regiune dintr-un elicopter, relatează The Guardian.
Structura are o inălţime estimată de 3 metri şi pare înfiptă puternic în pământ. Construită dintr-un metal încă neidentificat, aceasta contrastează puternic cu pietrele roşii care o înconjoară. Imaginile au fost publicate de biroul patrulei autostrăzilor din regiune. „Este cel mai ciudat lucru pe care l-am întâlnit în deşert în toţi anii în care am zburat în regiune”, a declarat Bret Hutchings, pilotul elicopterului, pentru o televiziune locală. Hutchings pilota un elicopter al departamentului de siguranţă publică al statului Utah în cadrul unei misiuni de numărare a muflonilor din zona de sud a statului când un alt membru al echipei a observat obiectul.
„Unul dintre biologi l-a văzut şi s-a făcut să zburăm chiar deasupra lui”, a povestit Hutchings. Acesta a expicat că obiectul părea făcut de mână unui om şi că era înfipt bine în pământ, nu aruncat din cer. „Presupun că e cine ştie ce artist new wave sau, cine ştie, poate un fan înfocat al filmului 2001: O Odisee Spaţială”, a mai spus Hutchings. Atât monolitul în sine, cât şi zona în care se găseşte aduc aminte de o scena celebră din filmul lui Stanley Kubrick, când un grup de maimuţe dau peste o construcţie similară. După ce au zărit monolitul, Hutchings a aterizat şi întreaga echipă a început să inspecteze strania construcţie din mijlocul deşertului.
Din teamă că exploratori amatori ar putea să plece în căutarea monolitului şi să se rătăcească în deşert, echipa din elicopter nu a făcut publică locaţia exactă a acestuia. E profund neclar care este scopul acestui monolit şi cum a ajuns acolo. Singura pistă formulată de mai multe persoane după apariţia ştirii în presa din Statele Unite este că monolitul ar putea să fie o statuie a unui artist american, John McCracken, cunoscut pentru construcţii asemănătoare cu aceasta.
Citiţi materialul integral pe adevarul.ro
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Ministrul Muncii: 270.000 de români vor pleca anul acesta la muncă în Germania
Chichirău îi cere demisia lui Chirica, „un primar plângăcios şi neputincios”
(VIDEO) Iaşi: Momentul în care „mascaţii” dau buzna peste trei „videochatiste”
Peste 90.000 de persoane au fost vaccinate împotriva COVID-19 în ultimele 24 de ore
Brăila: 23 de ani de închisoare pentru o femeie care și-a ucis soțul și i-a tranșat corpul
Vedeta transsexuală Caitlyn Jenner îşi anunţă candidatura la postul de guvernator al Californiei
(FOTO) Timişoara: A început Maratonul Vaccinării. Sute de persoane stau la coadă
O poliţistă franceză, ucisă într-un atac cu cuţitul. Atacatorul, un tunisian, ucis prin împuşcare
Cât costă bicicleta președintelui Klaus Iohannis. Este produsă de o firmă nemțească
Ministrul bulgar al Turismului: Românii ar putea salva sezonul de vară din 2021
Instanța îi recunoaște lui Dragnea aproape 6 luni de muncă pe care nu le-a lucrat efectiv
Baciu: Cei care au conturi pe platforma de vaccinare pot programa până la 1.000 de persoane
Iaşi: Medicii de la Spitalul Clinic "Dr. C. I. Parhon" au efectuat încă două transplanturi renale
Conferință despre importanța vaccinării și a testării la UMF Iași
Noutăți de pe feuda CD Politehnica Iași : Andrei Cristea şi Andreias Calcan – out!
Opozantul rus Aleksei Navalnîi anunţă că încetează greva foamei
Marius Ostaficiuc, liderul organizației municipale PSD Iaşi: Chirica nu mai este frecventabil
Ziua Internațională a Cărții la Editura Polirom: 40% reducere la peste 2000 de titluri disponibile
Primarul Chirica întrerupe orice negocieri cu Cosette Chichirău: “Pe vecie”
Un trader de criptomonede din Turcia ar fi fugit din țară cu 2 miliarde de dolari
Cum se luptă Putin cu pandemia de COVID-19? Nu vaccinează, ci dă liber zece zile în toată ţara
SpaceX a decolat către Staţia Spaţială Internaţională cu patru astronauţi la bord
Ovidiu Haţegan arbitrează meciul CFR Cluj – Universitatea Craiova, din Liga 1
O vedetă din tenis spune că e bisexuală: „Între două femei există o conexiune aparte”
LIVE - Primarul anunţă că intră în grevă japoneză. A “tunat şi fulgerat” la adresa USR PLUS
Un beţivan a înjunghiat o femeie fiindcă nu a vrut să-i dea băutură pe datorie
Peste 5 milioane de israelieni au primit ambele doze de vaccin împotriva COVID-19
COVID a ajuns și pe Everest. Alpiniști bolnavi, recuperați cu elicopterul
Parlamentul britanic denunţă un genocid al uigurilor în Xinjiang. Prima reacţie a Chinei
Premiile Oscar - Ce şanse are Colectiv la cele două categorii la care a fost nominalizat?
VIDEO: Smiley face o cursă nebună noaptea prin Bucureşti. Aventura a culminat cu o explozie
Brazilia îl vrea pe Neymar la Jocurile Olimpice. “Este principalul jucător al naţionalei noastre”
Atacurile cibernetice lansate de state s-au dublat în ultimii trei ani
Cu ce se apără România la Marea Neagră: trei fregate, o corvetă, 30 de MiG-uri și 17 avioane F-16
"HÂTZ! Dorian Popa s-a vaccinat!": Când am plecat în Asia am făcut 4 vaccinuri
Noul ministru al Sănătății a lucrat în 2020 pe salariul minim pe economie, la propria firmă
Zlatan Ibrahimovici ar vrea să rămână pe viaţă la AC Milan: “îi iubesc pe toţi”
Sporuri la Aviația Civilă: 1.000 lei - să nu cadă avioane, 850 lei - să răspunzi oricând la telefon
Cum să îți livrezi produsele a doua zi prin Fulfilment by eMAG (P)
O tânără de 18 ani şi mama sa, arestate într-un dosar de proxenetism
A greşit Daniel Dines că a listat acum UiPath la Bursă? O comparaţie cu firmele de stat
Copilul electrocutat ieri în Poitiers a fost operat aproape toată noaptea la spitalul Sf. Maria
Cum va fi vremea în duminica Floriilor? În zona Moldovei temperaturile vor fi mai coborâte
Un fost primar PNL s-a împușcat în cap cu arma de vânătoare. Avea depresie post-COVID
Alexandru CĂLINESCUNew York şi Bucureşti în oglinzi paralele |
Neculai SEGHEDINVuia (III) |
Nicolae CREŢUCompetiţia mare |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.