Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

DSP Iaşi - o uriaşă familie de bugetari. Relaţiile de rudenie şi averile birocraţilor care monitorizează şi amendează sistemul sanitar ieşean

GALERIE
avere, dsp, rude, angajari
  • avere, dsp, rude, angajari
- +

Angajaţii Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi şi-au depus la timp declaraţiile de avere şi interese şi le-au publicat, transparent, pe pagina de internet a instituţiei. Studierea acestor documente oferă o imagine a unei “felii” din sectorul bugetar, dintr-un domeniu greu încercat în ultimii doi ani, de la izbucnirea pandemiei de Covid 19. Permite, de asemenea, şi creionarea unui profil: acela al bugetarului birocrat din sănătate, aflat în al doilea an al pandemiei în postura de angajat al instituţiei care are grijă de sănătatea sistemului medical din Iaşi.

 

Din cele peste 80 de persoane care au publicate declaraţii de avere şi interese pe pagina DSP Iaşi începând cu 2015, 56 de persoane au depus aceste documente în anul 2022. Pentru zece dintre aceştia, a fost prima declaraţie de avere depusă din postura de angajat al DSP Iaşi, semn că, în al doilea an al pandemiei, DSP Iaşi a facut angajările pe care în anii precedenţi nu a putut să le facă. A fost cel mai mare val de “nou sosiţi” în instituţia de sănătate publică din 2015, de când apar publicate primele declaraţii de venit.

O primă şi rapidă parcurgere a listei cu numele personalului activ la DSP Iaşi în 2021 nu se poate face fără o uşoară ridicare din sprâncene: instituţia fie s-a transformat într-o largă familie, fie angajaţii se simt mai bine când au alături cât mai mulţi oameni cu care împart acelaşi nume de familie.

O familie uriaşă, cu soţi , copii şi nepoţi

Din cele 82 de persoane care şi-au publicat declaraţiile de venit din 2015 şi până în prezent, atrage atenţia faptul că în 22 de cazuri numele de familie ale angajaţilor apar în perechi sau în grupuri de câte trei. Iar patru din cei zece noi angajaţi au acelaşi nume de familie cu angajaţi mai vechi ai DSP - Benchea Maria, Bostoacă Cătălin, Cristea Florin, Maftei Bogdan. Declaraţiile de avere lasă să se vadă cu certitudine relaţiile de rudenie soţ-soţie, pentru că în rubricile formularului trebuie completate şi veniturile titularului, dar şi pe cele ale partenerului de viaţă. În celelalte cazuri, poate fi vorba despre relaţii părinţi-copii, fraţi sau surori sau de alte tiputi de rudenie, care nu trebuie raportate în declaraţiile de avere. Sau poate fi vorba de pură coincidenţă, de nume atât de frecvente, încât e aproape imposibil să nu existe mai multe persoane cu acelaşi nume într-o echipă de peste 50 de angajaţi. Cum ar fi numele Benchea, de exemplu.

Cupluri certe sunt familiile formate din directorul adjunct executiv Petronela Bostoacă şi referentul superior Cătălin Bostoacă (ea are primele declaraţii de avere publicate în 2015, el în 2022), Emil şi Oltea Zupcu, tot inspectori superiori, ambii cu primele declaraţii depuse în 2015 şi cuplul de inspectori superiori Liviu şi Irina Stafie (el din 2016, ea din 2020). Numele Stafie este purtat şi de o a treia persoană angajată la DSP – consilierul de achiziţii publice Lucia Stafie (prima declaraţie depusă în 2016).

Cătălina Benchea (Indrei) îşi publica declaraţiile din anii trecuţi cu numele soţului, Lucian Laurenţiu Indrei, însă cei doi şefi de servicii par să împartă tot mai puţine în ultima declaraţie de avere, inclusiv numele. În schimb, numele Benchea este unul destul de comun la DSP, unde în acest moment sunt angajate trei persoane cu acest nume. În afară de Cătălina Benchea, mai sunt active Andreea Mihaela Benchea (Chelariu) (cu o primă declaratie de venit depusă în 2016) şi Maria Benchea (prima declaraţie în 2022).

Seria coincidenţelor de nume continuă cu Andrei Ana (consilier principal) şi Andrei Elena (referent superior), angajate la DSP Iaşi la un an distanţă una de alta, cu primele declaraţii depuse în 2016, respectiv 2015, ambele active şi în prezent.

Un alt grup de trei persoane care împart acelaşi nume de familie e Munteanu. E vorba tot de trei femei, toate trei au depus primele declaraţii în 2015, dar în prezent doar consilierul superior Munteanu Loredana mai este angajată la DSP Iaşi.

Cristea Anca, unul dintre angajaţii cu vechime de la DSP Iaşi (prima declaraţie în 2015), e căsătorită cu un profesor de la Univ. Al. I Cuza, pensionar, Dan Cristea. Însă în 2021 la DSP s-a mai angajat un Cristea, consilierul superior Florin Cristea. Despre coincidenţe de nume ar putea fi vorba şi în cazul Maftei. Despre Laura Maftei, inspector superior, se poate spune cu certitudine că în 2014 era deja angajată la DSP şi e măritată cu Directorul Grădiniţei cu Program Prelungit, Florin Mugurel Maftei. Dar un nou Maftei a apărut ăn 2021 la DSP Iaşi - Bogdan Maftei (consilier superior).

În anii trecuţi, diversitatea de nume era mai mare la DSP Iaşi, dar pandemia pare să fi dus la formarea în interiorul Direcţiei de Sănătate Publică a unor grupuri care au în comun mai mult decât acelaşi angajator.

Declaraţiile de avere

Angajaţii DSP câştigă, în medie, de trei ori mai mult decât partenerii lor, trăiesc în locuinţe cu o suprafaţă medie de peste 90 m2, au cel puţin o maşină, mulţi au o preferinţă pentru SUV-uri, iar vechimea medie a autoturismelor este de 12,5 ani.

Terenuri

Structurate în mai multe capitole mari, declaraţiile de avere le cer celor care le completează să declare bunurile imobile (terenuri şi clădiri).

12 angajaţi deţin aproape 90% din terenurile declarate în 2022 de personalul DSP Iaşi

Nume angajat DSP

suprafaţă Ha

CEPOI P. VASILE

6.26

STAFIE LIVIU ŞI STAFIE IRINA

5.51

POPESCU D. EUGEN

2.5

FOIA N. IOLANDA

2.34

CIOBANU P. GABRIELA

2

CHIRILĂ D. OANA

1.95

DĂNILĂ I. MARIA-LORENA

1.9

GHICA G. CĂTĂLIN-DRAGOŞ

1.9

PANAITESCU A. BOGDANA-LAURA

1.64

MAFTEI D. LAURA

1.52

GHINEŢ M. MICAIELA-GABRIELA

1.2

BÂRLIBA G.H. CORNELIA

0.72

12

29.44 Ha

 

 

 

 

Clădiri

Dacă 23 de angajaţi DSP nu deţin nicio suprafaţă de teren, numărul celor care nu au nicio clădire (apartament, casă de locuit, de vacanţă sau alt tip de imobil) este mult mai mic.

  • Doar şapte angajaţi DSP nu deţin niciun tip de clădire, după cum reiese din declaraţiile de avere pe anul 2021 (iar dintre aceştia trei sunt nou angajaţi).
  • Şi la capitolul “clădiri” sunt câţiva angajaţi care atrag atenţia prin numărul imobilelor declarate. Andrei Corneagă, inspector superior, care a depus în acest an prima sa declaraţie de avere la DSP Iaşi şi care anul trecut a încasat o parte din venituri la Galaţi, ca medic rezident, deţine dreptul de proprieate (în proporţii diverse) asupra a patru apartamente, dintre care trei în Iaşi şi unul în Bucureşti.
  • Tot patru apartamente are şi Micaiela Ghineţ (şef de laborator) - două în Bucureşti şi două în Iaşi. Cel mai recent achiziţionate sunt apartamentele din Bucureşti (în 2019 şi 2022), iar unul dintre cele din Iaşi a fost primit moştenire. Pe acesta, dr. Ghineţ deţine doar 25% din proprietate, în timp ce restul îi aparţin în totalitate.
  • Manuela Trifan (şef compartiment DSP) declară patru clădiri de locuit şi o clădire la categoria “alte imobile”, asupra cărora deţine 50% drept de proprietate. Patru dintre imobile au fost moştenite de la mama sa, Magda Roibescu, în 2017. Magda Roibescu a fost inspector şef la Inspectoratul pentru Protecţia Muncii şi a fost căsătorită cu Nicu Roibescu, de numele căruia se leagă existenţa echipei de volei feminin a Iaşului, Penicilina, club pe care l-a condus decenii la rând.
  • Directorul DSP Iaşi, Vasile Cepoi are, împreună cu soţia sa, Făniţa Cepoi, profesor la Liceul Sportiv, o casă de locuit de 270 m2 şi un apartament de 82 m2 în Iaşi, iar la Botoşani mai au o casă de locuit ceva mai mică (de 70 m2).
  • Şef de laborator la DSP, dr. Didona Scripcariu deţine împreună cu soţul ei, rectorul UMF Iaşi, două case de locuit. Ambele în Iaşi, una de 200 m2, alta de 180 de m2.
  • Angajaţii DSP cu cele mai mari case sunt însă inspectorii superiori dr. Laura Maftei (casă de locuit în Iaşi de 300 m2) şi Iolanda Foia (casă de locuit în Iaşi de 288 m2), imobile pe care acestea le deţin împreună cu soţii lor.

Active financiare

Sub titlul de active financiare, în declaraţiile de avere se raportează “conturi şi depozite bancare, fonduri de investiţii, forme echivalente de economisire şi investire, inclusiv cardurile de credit, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro”, „plasamente, investiţii directe şi împrumuturi acordate, dacă valoarea de piaţă însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro” şi “alte active producătoare de venituri nete, care însumate depăşesc echivalentul a 5.000 de euro pe an”.

Veniturile salariale

Angajaţii DSP Iaşi au raportat în declaraţiile de avere pentru 2021 doar pentru salariile încasate de la această instituţie o sumă totală de peste 4,3 milioane de lei. În top 10 al celor mai bine plătiţi angajaţi sunt şefii de laboratoare, compartimente sau de servicii – iar cel mai mare salariu a încasat anul trecut dr. Didona Scripcariu (180.054 lei). Cei trei directori ai instituţiei, deşi sunt cuprinşi în acest top, nu sunt pe primele locuri. Astfel dr. Vasile Cepoi, directorul executiv al DSP Iaşi, are doar al cincilea cel mai mare salariu (130.861 lei). Directorul executiv adjunct Petronela Bostoacă ocupă locul 7, cu un salariu anual net de 117.634 lei, iar directorul adjunct Eugen Popescu este pe locul 9, cu 111.431 lei.

TOP 10 SALARII DSP IAŞI

 

 

 

Venitul anual încasat TITULAR salarii DSP

Funcţia

SCRIPCARIU D. DIDONA-MARIA

180,054 lei

Şef Laborator

TRIFAN N. ELENA MANUELA

174,066 lei

Şef Compartiment

GHINEŢ M. MICAIELA-GABRIELA

159,020 lei

Şef Laborator

INDREI S. LUCIAN LAURENŢIU

132,802 lei

Şef Serviciu

CEPOI P. VASILE

130,861 lei

Director Executiv

CRISTEA G. ANCA

124,769 lei

Şef Compartiment

BOSTOACA D. PETRONELA

117,634 lei

Director executiv adjunct

TĂTARU S. IRINA

113,403 lei

Auditor

POPESCU D. EUGEN

111,431 lei

Director adjunct

STAFIE G. LIVIU

100,253 lei

Inspector superior

TOTAL TOP 10 SALARII DSP IAŞI

1,344,293 lei

 

 

Însă mulţi dintre angajaţii DSP şi-au completat salariile cu venituri obţinute din activitate didactică sau medicală oferită în cadrul altor instituţii, iar în cazul unora câştigurile au fost aproape cât un al doilea salariu. Ceea ce răstoarnă puţin ierarhia veniturilor, până în acest moment. Astfel, dr. Lucian Indrei, cu al patrulea salariu ca mărime, a avut cel mai mare venit salarial total, dacă adăugăm şi remuneraţia obţinută de el anul trecut de la UMF Iaşi (86.362 lei). Iar şeful DSP, Vasile Cepoi, urcă trei locuri în clasament, de pe cinci, până pe locul secund, cu veniturile suplimentare de la UMF Iaşi şi SNSPMPDS (Şcoala Naţionalţ de Sănătate Publică, Management şi Perfecţionare în Domeniul Sanitar Bucureşti). Pentru activitate didactică a încasat de la aceste instituţii încă 84.458 lei.

În schimb, directorul adjunct Eugen Popescu este eliminat din top 10 al veniturilor salariale de inspectorul superior Cătălin Dragoş Ghica, care a mai încasat salarii de 59,381 lei de la UMF Iaşi şi de 1019 lei de la Eviso Medical SRL, din Valea Adâncă, pe lângă cel de 91.225 lei de la DSP.

UMF Iaşi o aduce în top 10 şi pe Iolanda Foia, care adaugă la salariul de 76.436 lei de la DSP Iaşi, încă 64.078 lei de la Universitatea de Medicină şi Farmacie.

TOP 10 venituri din salarii angajati DSP (salarii DSP, alte venituri salariale)

 

Venitul anual încasat TITULAR - TOTAL

INDREI S. LUCIAN LAURENŢIU

219164

CEPOI P. VASILE

215319

SCRIPCARIU D. DIDONA-MARIA

180054

TRIFAN N. ELENA MANUELA

174066

GHINEŢ M. MICAIELA-GABRIELA

159020

GHICA G. CĂTĂLIN-DRAGOŞ

151625

FOIA N. IOLANDA

140514

CRISTEA G. ANCA

124769

STAFIE G. LIVIU

118976

BOSTOACA D. PETRONELA

117634

TOTAL TOP 10

   1,601,141.00 lei

 

Bugetar plus Bugetar egal venituri de top

Când însă la aceste venituri ale angajaţilor DSP se alătură şi cele obţinute de partenerii lor (tot din salarii), apar noi surprize. În primul rând, devine evident că bugetar ^ bugetar # prosperitate. Iar când cei doi bugetari ai unei familii au şi funcţii, lasă în urmă “fluierând” familiile în care un partener este bugetar, iar celălalt antreprenor.

  • Viorel Scripcariu, rector al UMF Iaşi şi angajat şi la Institutul de Oncologie, a contribuit la bunăstarea familiei Scripcariu cu 348.560 lei (din care 271,654 lei de la UMF şi 76,906 lei de la IRO).
  • Dr. Adrian Călăraşu a adus acasă de la Cabinetul său Medical Individual puţin peste 200.000 lei, bani care, adăugaţi la salariul inspectorului superior Oana Codrina Călăraşu, o plasează pe aceasta pe a doua poziţie în topul intermediar al veniturilor.
  • Dan Cristea, soţul Ancăi Cristea (şef compartiment DSP) a avut în 2021 venituri din activitatea de cercetător la Academia Română, unde a fost şi director de proiect, dar şi de la Univ. Al. I Cuza – aşa că veniturile lui salariale au fost de 159.070 lei.
  • Directorul DSP Iaşi, Vasile Cepoi, a coborât din nou în top, până pe locul al patrulea. Soţia sa este bugetar şi este profesor, dar nu la UMF, ci la Liceul Sportiv. Aşa că doamna Făniţa Cepoi a avut un salariu de 84.458 lei net în 2021.
  • Soţia dr. Eugen Popescu a provocat însă o răsturnare şi mai mare în clasament. Ca medic la preventoriul TBC pentru Copii de la Deleni, dr. Dana Popescu a avut un salariu de aproape 144 de mii de lei. Însă ea i-a depăşit pe toţi ceilalţi pateneri ai angajaţilor DSP Iaşi prin câştigurile din activităţi independente: 581.679 lei net în 2021.

Datorii

Într-o perioadă de incertitudine, când băncile refuzau să ofere credite antreprenorilor care puteau susţine economia, angajaţii DSP Iaşi s-au bucurat de încrederea instituţiilor bancare şi le-au oferit acestora în ultimii doi ani credite mai mari decât în anii anteriori

Concret, 18 angajaţi DSP Iaşi au accesat 21 de credite din 2020 până în 2022, cu o valoare totală de aproximativ 3,4 milioane de lei, în vreme ce, între 2008-2019, 19 persoane au accesat 22 de credite cu o valoare de 3,06 milioane de lei.

În plus, s-a schimbat mult şi durata medie a scadenţei acestor credite. Astfel, dacă înainte de 2008, media creditelor era de 27 de ani, între 2008-2019 angajaţii DSP Iaşi au avut încredere că pot returna banii în 15 ani, iar de la începutul pandemiei durata medie a creditelor s-a înjumătăţit, ajungând, la scadenţă, în medie, în 7,2 ani.

Membri în Consiliile de Administraţie ale spitalelor

Pe lângă activitatea de la DSP Iaşi şi la alte instituţii la care sunt salariaţi sau la care au fost solicitaţi pentru expertiză, o parte dintre angajaţii Direcţiei de Sănătate Publică mai fac parte şi din consiliile de administraţie ale spitalelor. De unde, de cele mai multe ori, nu obţin nicio remuneraţie, dar îşi pot exercita influenţa prin votul şi deciziile pe care le resping sau le aprobă. (n.r. Nu toate paginile de internet ale spitalelor ieşene sunt actualizate şi nu toţi angajaţii DSP şi-au declarat calitatea de membru aşa cum apare pe aceste siteuri)

  • Vasile Rusu, consilier juridic superior la DSP Iaşi, este membru CA la Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Pădureni – Grajduri, precum şi la Institutul Regional De Oncologie Iaşi. În declaraţia pe anul 2021 Vasile Rusu nu menţionează şi Maternitatea Cuza Vodă, dar pe pagina de internet apare ca fiind membru supleant şi în consiliul de administraţie al acestui spital.
  • Petronela Bostoacă, director executiv ajunct la DSP, este membru CA la Spitalul Municipal de Urgenţă Paşcani, Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Pădureni Grajduri şi la Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie Elena Doamna Iaşi. 
  • Dr. Lucian Laurenţiu Indrei este membru în consiliile de administraţie din patru spitale: Spitalul Clinic De Boli Infecţioase Sf. Parascheva Iaşi, Institutul Regional De Oncologie Iaşi, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sf. Spiridon Iaşi, Spitalul Clinic de Urgenţă Prof. Dr. Nicolae Oblu Iaşi (Neurochirurgie).
  • De fapt, în Consiliul de Administraţie al Institutului de Oncologie sunt şase angajaţi ai DSP Iaşi: Conf. Dr. Lucian Indrei - preşedinte, jurist Vasile Rusu - preşedinte supleant, economist Laura Şoldan - membru şi dr. Eugen Popescu, dr. Laura Munteanu şi dr. Dragoş Cătălin Ghica - membri supleanţi .
  • Dr. Eugen Popescu este menţionat ca fiind şi membru în consiliile de administraţie de la Institutul de Boli Cardiovasculare, la Spitalul de Pneumologie, dar şi la Maternitatea Cuza Vodă, iar ec. Laura Şoldan este reprezentantul DSP şi la Spitalul de Recuperare (în afară de IRO), în vreme ce dr. Liviu Stafie prezidează Consiliul de Administraţie de la Maternitatea Elena Doamna.

Plătiţi cu salarii comparabile sau chiar mai mari decât cele ale unor deputaţi sau senatori, suplimentate deseori cu venituri din alte surse, angajaţii DSP veghează la sănătatea publică a Iaşului, în birourile, compartimentele, serviciile sau laboratoarele unde se lucrează ca-n familie. Dar declaraţiile de avere şi interese ale angajaţilor DSP Iaşi lasă să se vadă mai mult decât eventualele relaţiile de rudenie. Oferă, de fapt, o oglindă a societăţii, în care bugetarii au parte de un trai tihnit. Iar familiile în care ambii parteneri sunt bugetari, sunt cele care la iarnă nu ar trebui să îşi pună problema că nu au din ce plăti facturile la utilităţi.

 

 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Alianţa PSD-PNL, mai puternică decât Putin?

Cosmin PAȘCA

Alianţa PSD-PNL, mai puternică decât Putin?

Să luăm exemplul Iaşului. Peste un an-doi, Marius Ostaficiuc va afirma că filiala AUR a fost „capturată” şi va reveni la PSD, Tudor Ciuhodaru îşi va redescoperi „umanismul” şi se va întoarce la partidul lui Dan Voiculescu (aripa televizată a PSD), iar Ciprian Paraschiv îşi va aminti că a fost cândva liberal. Şi mulţi alţii, totul multiplicat cu 41 la nivel de ţară. Controlează azi PSD-PNL România cu 55%? Să vedeţi peste doi-trei ani când o să râdă de Putin cu alea 87% ale lui.

opinii

Bunici obraznici

Briscan ZARA

Bunici obraznici

Bunicii îşi descoperă în nepoţi un scop în viaţă şi nu-i lasă pe aceştia să înveţe nimic din propriile greşeli. Având mult timp la dispoziţie, ei execută toate treburile, odraslele neavând voie să mişte un deget. Mâncarea li se serveşte la pat, în faţa televizorului, totul este aranjat în farfurie în aşa fel încât plodul să nu facă altceva decât să îşi bage singur în gură. Dacă lenea e prea mare, chiar şi acest mic inconvenient se rezolvă de către mereu atenţii şi mereu săritorii bunici: copilul e hrănit în gură. El nu trebuie să îşi aleagă hainele, să îşi spele vasele din care a mâncat, nu mai vorbesc de gătit. Copiii crescuţi de bunici nu ştiu să facă nimic! Pentru că nu au fost lăsaţi să facă. Li s-a pus totul la nas.

Noi, femeile

Cristina DANILOV

Noi, femeile

O fată nu trebuie să rupă cămașa colegului pentru a scăpa de batjocura lui. O adolescentă are dreptul de a citi pe o bancă în parc, așa cum citeam eu cândva, fără să fie agresată și apoi umilită de autorități doar pentru că este femeie. Se poate? Desigur, egalitatea între sexe e un principiu care se învață și societatea de azi ne cere tuturor să facem efortul de a ieși din stereotipurile în care ne-am format și să participăm deschiși la această lecție a umanității.

Între artă şi credinţă

Nichita DANILOV

Între artă şi credinţă

Se pare că noi nu încercăm să ne împăcăm cu gândul că trăim într-o lume imperfectă şi dorim, cu tot dinadinsul să transformă imperfecţiune în perfecţiune, gândind şi, mai ales, acţionând, cât mai corect politic. Aliniindu-ne, cu alte cuvinte, la noile standarde ale politicilor culturale, care dau naştere la noi aberaţii ideologice, la fel de nocive ca şi cele din perioada comunismului, la ameninţări şi la vărsări de sânge.

pulspulspuls

Câteva observaţii din dronă asupra întâmplărilor nefericite de la Vniversitate

Câteva observaţii din dronă asupra întâmplărilor nefericite de la Vniversitate

Acuma, dacă tot s-a terminat cu agitaţia de la Vniversitatea din Copou, haideţi să facem două-trei observaţiuni mai detaşate, fără presiunea votului, presiune care a tot apăsat şi în afara instituţiei în aceste ultimel zile. 

Caricatura zilei

Putin a mai câștigat un mandat de președinte al Federației Ruse

Vladimir Putin a câstigat alegerile prezidentiale din Rusia cu 87,97 la suta.  

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri