Tranzacţie “’bombă” la Iaşi! Americanii au vândut totul pentru 3,5 milioane euro. Cine e cumpărătorul?
Terenul de aproape 11.000 mp are o forma neregulata si înconjoara, pe partea vestica si cea su (...)
citeste totmiercuri, 17.08.2022
Bomba „vaccinurilor la chiuvetă” a explodat şi la Iaşi. Procurori şi poliţişti din Neamţ au făcut ieri mai multe percheziţii în dosarul primelor cazuri de vaccinare falsă descoperite în Moldova, în care este implicat şi cabinetul unui medic de familie din Iaşi. Conform unui comunicat remis presei, poliţiştii anticorupţie de la Direcţia Generală Anticorupţie alături de procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ, au efectuat 25 de percheziţii la domiciliile unor persoane din Neamţ şi Iaşi „suspectate de săvârşirea unor infracţiuni de fals şi corupţie în legătură cu obţinerea în mod ilegal a unor certificate care să ateste vaccinarea anti-COVID-19”. „Cercetările în cauză vizează aspecte de natură infracţională săvârşite începând cu jumătatea anului 2021 şi până în prezent, de către medici şi asistenţi medicali din cele două judeţe care, în schimbul unor sume de bani cu titlu de mită, au eliberat certificate de vaccinare anti-COVID-19 unor persoane. În unele cazuri, beneficiarii au obţinut certificatele de vaccinare fără ca măcar să asigure prezenţa fizică la cabinetele medicale sau centrele de vaccinare”, au transmis procurorii. Surse din presa nemţeană spun că sumele oferite în schimbul obţinerii certificatelor au variat între 100 şi 250 de euro. Practic, dădeai banii, iar vaccinul era golit în chiuvetă, nu în mână. La Iaşi, ar fi vorba de cabinetul medicului din Ciohorăni. Un medic, culmea, premiat de prefect pentru succesul vaccinării.
Surse juridice au precizat pentru „Ziarului de Iaşi” că au avut loc descinderi pe raza comunei Ciohorăni, aici fiind vizată doctoriţa Daniela Bejan, care este de mai mulţi ani medic de familie în comuna respectivă. Aceasta mai are un punct de lucru, în judeţul Neamţ. Nu este clar rolul acesteia în dosar, cert este că mai multe surse au confirmat că poliţiştii au ajuns dimineaţă la dispensarul din sat unde are cabinet şi medicul, au purtat mai multe discuţii, dar nu a fost ridicată la momentul respectiv la audieri suplimentare.
Spre închiderea ediţiei, news.ro a publicat informaţia, citând surse judiciare, că au fost reţinuţi 3 medici, plus o asistentă şi un intermediar în acest dosar, fără a preciza dacă este vorba şi de doctoriţa din Iaşi. Alte informaţii din presa nemţeană (mesageruldeneamt.ro) au punctat că medicul din Iaşi este suspect, dar nu a fost reţinut pentru 24 de ore. Publicaţia noastră a încercat să o contacteze ieri pe tot parcursul zilei pentru a obţine un punct de vedere, însă a avut telefonul închis. Atunci când aceasta va dori să ofere un punct de vedere, îl vom publica.
Cine este doctoriţa Daniela Bejan?
Medicul Daniela Bejan a ajuns în atenţia publicului în luna noiembrie a anului trecut, când fostul prefect, Marian Grigoraş, a premiat-o pentru numărul foarte mare de persoane pe care le-a vaccinat în cabinet, aproximativ 1.200 de doze administrate. Cele mai multe astfel de vaccinări au fost făcute însă fie în Neamţ, fie în comunele alăturate, pentru că cifrele furnizate de Institutul Naţional de Sănătate Publică arată că doar circa 16% din populaţia de sub 2.000 de locuitori ai comunei Ciohorăni s-a imunizat anti-COVID-19 de la debutul pandemiei. „Ziarul de Iaşi” a reuşit însă să afle detalii în exclusivitate despre activitatea medicului.
Radu Ţibichi, preşedintele Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Iaşi, a precizat pentru publicaţia noastră că doctoriţa Daniela Bejan a fost sancţionată cu reţinerea serviciilor prestate pe luna noiembrie. Chiar în luna în care prefectul o premia pentru numărul mare de vaccinuri administrate. „Sancţiunea a fost dată pentru că a funcţionat o perioadă fără să aibă documentele valabile. Nu a avut autorizările necesare şi a fost sancţionată cu reţinerea serviciilor prestate; este vorba de o sumă destul de mare. Sunt două condiţii de bază pe care trebuie să le respecţi ca medic de familie: să fii autorizat de DSP şi să fii evaluat, iar actele să fie în perioada de valabilitate. Obligaţia este ca, în momentul când expiră evaluarea, să depui din nou toate actele cabinetului la CJAS. La doamna doctor asta a fost speţa, nu adusese la cunoştinţa noastră actele reînnoite”, a declarat Radu Ţibichi.
Spre exemplu, în luna octombrie a anului 2021, veniturile totale realizate de medic au fost de circa 20.500 de lei, iar în septembrie au fost de 16.000 de lei. În noiembrie, luna în care a fost sancţionată, raportările de pe site-ul CJAS arată că a avut venituri de 12.800 de lei.
Primarul: „Politică privind vaccinarea nu am auzit-o să facă nici pentru, nici anti”
Mai mulţi martori au explicat pentru „Ziarul de Iaşi” că la cabinet s-au prezentat ieri dimineaţă poliţişti de la Piatra Neamţ care au găsit-o pe doctoriţă acolo şi au stat de vorbă cu aceasta aproximativ o oră la faţa locului. Conform aceloraşi martori, aceasta nu a fost reţinută şi nici nu a plecat mai departe să fie audiată la secţie. Aceeaşi explicaţie ne-a fost oferită şi de către Ticu Simion, primarul comunei. În rest, spune primarul, nu au fost percheziţii nicăieri în satele arondate Ciohorăni. „Nu mai era nimeni la dispensar când am fost, am aflat că a fost poliţia de la cetăţeni, au făcut o verificare la cabinetul medical al Danielei Bejan. Avem o relaţie foarte bună cu ea din punctul meu de vedere, este un medic deosebit şi chiar cetăţenii din comunitate apreciază activitatea dumneaei, am şi felicitat-o în trecut pentru cum se implică în munca medicală cu cetăţenii. Suntem foarte surprinşi de situaţia asta”, a declarat Ticu Simion pentru „Ziarul de Iaşi”. De altfel, aceeaşi atitudine am regăsit-o şi la mai multe persoane din sat cu care am discutat, de la preoţi, la profesorii de la şcoală sau chiar alţi colegi de breaslă, fiindcă la dispensarul din comună mai au cabinete alţi trei medici de familie. Singurul semn de întrebare l-a ridicat primarul. „Mai mulţi au fost vaccinaţi la Neamţ, acolo unde mai are un punct de lucru doctoriţa şi unde locuieşte. De la noi din comună s-au vaccinat foarte puţini la ea, doar câteva zeci. Politica privind vaccinarea nu am auzit-o să facă nici pentru, nici anti”, a spus Ticu Simion pentru „Ziarul de Iaşi”.
Secretarul comunei: „Pentru mine este ca un duş rece această chestiune”
Aceeaşi atitudine a avut şi secretarul comunei Ciohorăni, care spune că medicul s-a implicat în campania de vaccinare din sat, dar că majoritatea oamenilor au mers la centrele din Paşcani şi din Mirceşti. Ceilalţi s-au imunizat când au venit două caravane la ei în sat. „Nu există în sat discuţii despre certificate obţinute pe sub mână, chiar m-a surprins informaţia, pentru că din ce auzisem a venit şi domnul prefect, lucrurile au fost fără probleme, nu au fost niciodată discuţii. Face o treabă foarte bună, este un medic deosebit, are grijă de oameni, se deplasa pe la fiecare. Pentru mine este ca un duş rece chestiunea asta, îmi doresc să nu fie adevărată”, a precizat Cristian Albu, secretar general al primăriei Ciohorăni, pentru „Ziarul de Iaşi”.
Fostul prefect, Marian Grigoraş, a declarat pentru „Ziarul de Iaşi” că a acordat în total patru premieri pentru medicii de familie care s-au descurcat foarte bine în campania de vaccinare. Pentru cele trei acordate în noiembrie, inclusiv în cazul medicului din Ciohorăni, acesta a solicitat instituţiilor care colaborează cu Prefectura Iaşi să efectueze o verificare sumară a medicilor, pentru a fi sigur că nu există niciun fel de probleme.
La verificările informale din partea Prefecturii a trecut cu brio
„A fost o vizită ok, am mers împreună cu primarul, iar doamna doctor a fost încântată de atenţia care i se acordă. Nu am avut nicio suspiciune pentru că, înainte de a da aceste distincţii, am solicitat o verificare sumară - nu în scris, ci informal - de la instituţiile care se ocupă cu aceste aspecte. Am vrut să văd dacă sunt suspiciuni fiindcă apăruseră deja discuţiile despre cazuri cu vaccinare fictivă prin ţară. Am întrebat şi mi s-a spus că nu există nicio suspiciuni la medicii cărora voiam să le acord aceste distincţii pe baza datelor furnizate de la DSP”, a declarat Marian Grigoraş.
Acesta a precizat că datele pentru premiere le-a strâns din Registrul Electronic Naţional de Vaccinări, care nu face diferenţa pe localitatea sau judeţul de provenienţă a persoanelor care se vaccinează. Ele marchează, conform fostului prefect, doar dozele de vaccin utilizate, CNP-urile persoanelor care au fost vaccinate şi cabinetul medical sau centrul unde s-a efectuat vaccinarea. De aceea este posibil ca majoritatea acestor imunizări să fi fost efectuate de către medic în judeţul Neamţ, unde mai are un cabinet medical.
UPDATE: Procurorii cer arestarea preventivă pentru 30 de zile în cazul Danielei Bejan, medicul de familie de la Ciohorăni implicat în dosarul vaccinării la chiuvetă.
UPDATE 1: Daniela Bejan a fost arestata preventiv pentru 30 de zile.
Cuvinte cheie: + Daniela Bejan, vaccinare, covid, chiuveta
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Sechestru pe o parte din averea rusofilului Igor Dodon. Avea milioane de lei în casă
În sfârșit! “Vitezomanii” de pe trotinete sau biciclete, în vizorul Poliţiei Rutiere Iaşi
O pisică a salvat viața unei femei care dormea. Ce s-a întâmplat
Răniţi din accidente rutiere unul după altul, la Urgenţe la Iaşi. Primele ajunse: două pensionare
Mâine vor suna sirenele de alarmă în Iași. Exercițiu la CET Holboca
Burse în Italia pentru profesorii, cercetătorii şi masteranzii ieşeni
Doar puţin peste 500 de tineri au dat la Iaşi proba a doua a „bac”-ului de toamnă
Un om de afaceri anti-Putin, găsit mort în condiții suspecte, în SUA
VIDEO. Ucraina anunţă că a distrus cartierul general al trupelor ruse din Lisiceansk
Blue Air planifică 14 rute noi din Iași pentru vara anului 2023. Care sunt destinațiile
Ucraina ameninţă cu distrugerea podului lui Putin Pe aici fug rușii din Crimeea
Urmează 4 zile de caniculă, apoi revin ploile și scad temperaturile
Bebeluș salvat de la moarte de doi pompieri care se aflau în avion
VIDEO Accident ”spumos” la Constanța. Un TIR a pierdut mii de beri pe șosea
Un pui de leu i-a adus unui rădăuțean o amendă de 25.000 de lei
FOTO O recunoașteți? O vedetă de la noi a ajuns piele și os și este bănuită de anorexie
Un membru al Gărzii Elveţiene leşină sub privile Papei Francisc, în timpul audienţei generale
(FOTO) Două autoturisme s-au ciocnit violent pe drumul morţii: cinci persoane au fost rănite
Armata chineză trimite trupe în Rusia pentru un exerciţiu militar comun
Fost membru al Comitetului de Organizare al Jocurilor Olimpice de la Tokyo, arestat pentru corupţie
Haaretz: Asemănări tulburătoare între Viktor Orban şi Nicolae Ceauşescu
Peste 1.000 de genţi şi accesorii în tendinţele verii, la Bag Expo, în Palas
Expert militar apropiat Kremlinului: armata rusă foloseşte tactici din primul război mondial
Câștigătorii Campionatului Național de Volei pe Plajă Brizo 2022
Marian Godină despre Poliţia Română: ministrul Bode, „pupat în cwr” pe pagina oficială de Facebook
Cristiano Ronaldo promite că va spune în curând "adevărul" despre situaţia sa la Manchester United
Corijenţe anulate în instanţă pe motiv că elevul nu a avut acces online
Ruşii din Crimeea au abandonat casele furate de la ucraineni şi fug înapoi spre Rusia
David Popovici s-a retras din finala probei de 400 metri liber de la CE de Nataţie
Primarul PSD Iulian Preda, mare fan a lui Putin, distribuie fake news-uri care frizează ridicolul
Două persoane au ajuns la spital în urma unui accident petrecut pe Străpungere Silvestru
Microsatelit construit de 9 liceeni români. "Vrabia Spaţială" va fi lansată cu o rachetă Space X
CE de Nataţie: David Popovici, în finala la 400 metri liber, cu al patrulea timp
„Înţeleg că oamenii s-au săturat să citească acele poveşti oribile, dar războiul nu s-a terminat”
Un pic de stres nu-i chiar rău pentru funcționarea creierului
Cum să alegi și să gătești carnea potrivită pentru grătar (P)
Insuficiența mitrală poate trece neobservată dar poate fi și fatală
Netflix a publicat primul vizual pentru serialul regizat de Tim Burton despre Familia Addams
Gigantul suedez de mobilă IKEA a decis să-şi lichideze divizia din Rusia
Lucian DÎRDALARivalităţi globale (II) |
Florin CÎNTICProvincialismul trufaş al capitalei |
Radu PĂRPĂUȚĂCaua şi politicaua |
Alex VASILIUValori, performanţe, creativitate (I): Alexandra Dăriescu |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.