Un pelerinaj cum nu a mai fost niciodată: Sfânta Parascheva, organizare inedită

joi, 24 septembrie 2020, 01:57
3 MIN
 Un pelerinaj cum nu a mai fost niciodată: Sfânta Parascheva, organizare inedită

Măsuri stricte de siguranţă luate de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei în organizarea anul acesta a pelerinajului cu ocazia hramului Sfintei Parascheva: nu vor fi aduse moaştele unui alt sfânt pentru prima oară după mulţi ani, masca obligatorie pentru toţi cei care stau la coadă, păstrarea distanţei fizice şi măsuri de distanţare sunt doar câteva dintre deciziile luate de mitropolie. Reprezentanţii forului bisericesc au precizat însă, pentru „Ziarul de Iaşi“, că se aşteaptă la un pelerinaj cum nu a mai fost niciodată în istoria organizării sale.

Calea Sfinţilor – fără pelerini, în cartiere

La pelerinajul care strânge şi 300.000 de pelerini în Iaşi vor fi mai multe restricţii, iar prima dintre acestea ţine de faptul că pelerinajul are o durată strictă, de o săptămână, de pe 8 octombrie până pe 15 octombrie.

O altă decizie în premieră luată de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei este să nu mai organizeze anul acesta procesiunea „Calea Sfinţilor“, când circa 10.000 de oameni urmau un sobor de preoţi pe străzile din Iaşi care purta pe braţe racla cu moaştele Sf. Parascheva şi a altui sfântului adus cu ocazia acestei celebrări.

„Momentul tradiţional «Calea Sfinţilor» va avea o altă desfăşurare întrucât nu este permisă prezenţa mulţimilor de credincioşi. Racla cu sfintele moaşte va fi purtată de o maşină în procesiune pe străzile mai importante din toate cartierele oraşului. Credincioşii din Iaşi vor putea astfel să privească şi de la nivelul ferestrelor şi al balcoanelor acest «pelerinaj» deosebit al Sfintei Cuvioase Parascheva“, au precizat reprezentanţii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.

În ceea ce priveşte organizarea propriu-zisă a pelerinajului, va exista un culoar de acces către sfintele moaşte, care să asigure păstrarea distanţării fizice, iar după ce credincioşii se vor închina la moaşte, vor trece printr-un culoar separat şi vor fi îndrumaţi către ieşirea din zona Ansamblului Mitropolitan. În trecut, aceştia stăteau şi câteva ore în curtea Mitropoliei, luând agheasmă şi stând la magazinele amenajate cu obiecte bisericeşti. Inclusiv acest târg din curtea Mitropoliei a fost amânat, nu au fost eliberate autorizaţii de vânzare pentru niciun operator, nici măcar cei care aparţin unităţilor de cult.

Pelerinii vor primi măşti oferite de voluntari la intrarea pe culoarul de acces, dar şi pe parcursul rândului, urmând a fi amplasate dozatoare automate cu dezinfectant pentru mâini, iar înainte de a se apropia de baldachin pelerinii vor trece şi peste covoraşe dezinfectate.

„Nici în interiorul Catedralei Mitropolitane, nici în curte nu se va putea staţiona, spre a evita astfel grupurile şi aglomeraţia de persoane. Îi rugăm pe pelerinii care vin la Iaşi să se asigure că au cazare întrucât anul acesta nu vom putea oferi găzduire la enoriaşi din parohiile ieşene sau în lăcaşurile de cult“, au precizat reprezentanţii Mitropoliei.

Pe 14 octombrie, în ziua hramului, va fi organizată o slujbă a Sfintei Liturghii pe un podium amplasat pe Bulevardul Ştefan cel Mare, în dreptul altarului Catedralei Mitropolitane. Anul acesta vor fi amenajate unele culoare de acces pentru ca pelerinii să poată participa în număr restrâns la slujbă, doar în spaţii delimitate.

Comentarii