VIDEO Excepţionala poveste a Elenei Moşuc, soprana din Iaşi care a cucerit lumea mondială a Operei

Elena Moşuc este una dintre cele mai cunoscute soprane din Iaşi, atât la nivel naţional, dar mai ales pe plan internaţional. A adunat numeroase premii şi distincţii în cariera sa, în 2019 reuşind chiar extraordinara perfomanţă de a câştiga „Oscar della Lirica”, ca cea mai buna soprana din lume, cea mai prestigioasă distincţie internaţională a muzicii de operă, echivalentul muzical al Premiilor Oscar pentru cinematografie. Totodată, este considerată de către critici ca având „una dintre cele mai versatile şi mai expresive din lume” voci, drept dovadă fiind invitată să cânte pe cele mai importante scene ale lumii, precum München, Berlin, Hamburg, Viena, Milano, Barcelona, Paris, New York, Tokyo, Shanghai, Muscat, şi la prestigioase Festivaluri internaţionale precum la Salzburg sau Arena di Verona. Iubitorii de muzică o compară cu Mioara Cortez, care a fost prima profesoară a Elenei Moşuc încă din perioada în care studia la şcoala Populară de Artă din Iaşi. Din păcate, cel puţin în ultimii ani, a ajuns rar să cânte pe scena Operei din Iaşi. Însă câţiva dintre ieşenii norocoşi au avut ocazia să îi audă vocea răsunând în Biserica „Sfântul Gheorghe” de la Cimitirul Eternitatea.

Preotul de la Eternitatea: „Ştia Liturghia perfect”

Preotul Gheorghe Şurpănelu, parohul de la biserica Cimitirului Eternitatea, îşi aminteşte imediat de Elena Moşuc. „Din păcate nu a mai reuşit să ajungă de câţiva ani. Venea însă de fiecare dată când ajungea la Iaşi şi îi permitea timpul. Ultima dată a fost la noi când a murit tatăl ei. Atunci, după înmormântarea tatălui, a avut şi spectacol seara, la Teatrul Naţional, primind Marele Premiu al Operelor Naţionale, eveniment transmis live pe TVR”, îşi aminteşte preotul. Înainte însă ajungea măcar o dată pe an la biserica micuţă de la Eternitatea, unde, alături de cor, dădea răspunsurile la Liturghie. „Ştia Liturghia perfect. Cânta şi singură Tatăl nostru, cânta un colind dacă era de Crăciun si alte solouri. Era o stare deosebită în sufletul nostru şi pentru cei de la biserică”, adaugă preotul. 

Atunci când este întrebată de dragostea sa pentru muzică şi cum a început să cânte la biserică, Elena Moşuc îşi aminteşte de momentele în care era în strana de la biserica mănăstirii Frumoasa, alături de bunicii care au crescut-o. „Duminica şi toate sărbătorile erau sfinte, toţi trei cântam în corul bisericii! Eu eram ca un soldăţel şi cântam ce abia începusem să învăţ din cântările bisericeşti. Bunica era altistă şi bunicul bariton”, îşi aminteşte. În acea perioadă, preot paroh era Leonida Sava, de la care, spune artista, a învăţat foarte multe din cele duhovniceşti. Atunci când era repetiţie la cor, la biserică sau la casa parohială, preoteasa Claudia Sava îi acompania la pian. „Era o plăcere să mă scald în baia de sunete bisericeşti înălţătoare şi purificatoare, şi care mi-au rămas în fiecare celulă a corpului meu, acest templu pe care Dumnezeu ni-l dăruieşte. Eu mă simt foarte privilegiată primind aşa o voce, pe care mereu am iubit-o, am îngrijit-o şi am tratat-o ca pe cel mai bun aspect al fiinţei mele”, afirmă soprana.

Vorbeşte cu foarte mult respect despre colindele noastre, despre patrimoniul ortodox al ţării, şi se simte norocoasă că a avut de la cine să afle toate aceste lucuri. „Părintele Sava împreună cu părintele Lefter au fost primii care m-au introdus în lumea poveştilor biblice adevărate, împreună cu bunica mea, care m-a pregătit de micuţă să spun în timpul liturghiilor mai întâi «Tatăl nostru», apoi «Crezul». Momentele acestea nu le pot uita!”.

În acele vremuri, Elena Moşuc locuia în Nicolina, vizavi de Şcoala Generală 3, pe care a frecventat-o în ciclul primar, actuala mare soprană născându-se în zonă în 18 ianuarie 1964. Atunci când s-au mutat în Metalurgie, au schimbat şi locul în care îşi petreceau duminicile şi sărbătorile. Aşa i-a devenit o a doua casă biserica Sf. Vasile, acolo unde bunicul citea Apostolul, bunica spunea Crezul, iar soprana cânta în cor. Mai apoi însă, în urma unei invitaţii de la cântăreţul de strană Gheorghe Turcanu, bunicul Elenei Moşuc a început să cânte în corul bisericii Sf. Gheorghe a Cimitirului Eternitatea, cor înfiinţat de Gheorghe Turcanu chiar în acea perioadă, în jurul anului 1979. „Bunica a dorit să respecte regula şi să meargă înainte la biserica de care aparţineam, dar eu cu bunicul ne-am hotărat să cântăm în acest nou cor format din oameni de suflet cu talent muzical, în general persoane în vârstă, mulţi pensionaţi, dar şi mulţi angajaţi ai Operei sau Filarmonicii, precum şi mulţi tineri, ca mine”, îşi aminteşte soprana. Avea pe atunci 14 ani. Participa regulat la slujbe şi cânta la programul liturgic, dar şi la înmormântări. Participa săptămânal la repetiţii în cafasul (n.r. – balconul de unde cântă corul) bisericii Cimitirului Eternitatea şi îşi aminteşte că membrii corului repetau foarte intens.

 În acea perioadă, spune artista, şi-a îmbogăţit repertoriul de cântări bisericeşti şi, deşi cânta la biserică din pasiune, preotul paroh şi preoteasa au făcut tot posibilul să o şi plătească pentru participarea la slujbe. „Preotul Gheorghe Portase şi doamna preoteasă Clemansa m-au iubit de la început, şi chiar am început să fiu remunerată ca restul coriştilor. Din păcate, după cum îmi amintesc, domnul Turcanu, pe care îl iubeam foarte mult şi care a făcut corul cunoscut şi prin participarea la diferite hramuri la mănăstirile din nord, s-a stins. Dar, după o scurtă perioadă, a venit la pupitrul dirijoral dl profesor Mircea Brehuescu, începând astfel perioada de glorie a acestui cor”, afirmă Elena Moşuc. Mircea Brehuescu a pregătit partituri şi ştime (n.r. – partea dintr-o partitură care priveşte fiecare instrument sau voce) şi era importantă prezenţa la repetiţii. 

Tot profesorul Brehuescu a fost cel care a îmbogăţit repertoriul cu cântări ale marilor compozitori precum Chirescu, Lungu sau Berezowski. „Am învăţat o mulţime sub îndrumarea dlui profesor, completându-mi pregătirea muzicală pe care am obţinut-o şi datorită profesoarei mele severe din liceul pedagogic, doamna Florica Bart. Părintele Portase ne iubea foarte mult şi organiza anual excursii cu corul în nordul Moldovei, la mănăstiri, iar iarna, chiar în ziua de Crăciun, masa foarte bogată era pregătită de doamna preoteasă Clemansa şi eram serviţi chiar în cafasul corului. De neuitat erau deplasările noastre în seara de Ajun la părintele acasă sau la Mitropolie, să colindăm mitropolitul, iar în drumul nostru cântam în tramvai, şi lumea ne privea cu mare dragoste şi admiraţie”.

Bisericile din Iaşi, primele scene

Poveştile Elenei Moşuc din acea perioadă arată că succesul său muzical nu a fost întâmplător. Dincolo de talenul său de necontestat şi munca depusă de-a lungul anilor, artista a avut norocul să întâlnească şi mulţi oameni care au iubit-o şi care i-au sprijinit talentul. A ajuns să cânte multe piese ca solistă, cânta în duet cu bunicul său, cu profesorul Brehuescu sau cu inimoasa Lăcrămioara Macarie diferite cântări din programul liturgic şi îşi aminteşte cu drag de căldura cu care era tratată de toţi membrii corului. „Amintirile sunt minunate. Eram foarte iubită, eram copilul corului. Mi se spunea Gavroche!”. Iar vara, atunci când profesorul Brehuescu pleca în vacanţă pentru două săptămâni, micul Gavroche devenea dirijorul corului, responsabilitate de care avea grijă cu sfinţenie, chiar dacă trebuia să fie la slujbă de la prima oră.

La Eternitatea, în acea vreme, liturghia începea la 7 dimineaţa, iar artista trebuia să se trezească la 6 pentru a fi la timp în cafas. „Până la 9.30 slujba era gata. De la ora 10 mergeam să cânt la altă biserică, şi aşa am cântat la biserica Alba, la biserica mănăstirii Golia, la biserica Frumoasa, unde am revenit cu mare drag invitată fiind să dirijez corul într-o duminică în care părintele Roată nu se simţea bine. Am mers apoi o mare perioadă iaraşi la Frumoasa, amintindu-mi cu melancolie de perioada copilăriei. De atunci am rămas în strânsă legătură de prietenie cu părintele Ionel Roată şi doamna preoteasă Mioara, şi care în 1999 ne-au devenit naşi de cununie”, se destăinuie Elena Moşuc.

Elena Mosuc – César Franck – PANIS ANGELICUS, Bucharest, 28 of August 2020

Dragostea pentru muzică şi vocea cu care îi încânta pe cei prezenţi la slujbele de duminică au adus-o mai apoi pe artistă în corul Mitropoliei, realizându-se astfel, după cum mărturiseşte artista, o dorinţă de mulţi ani. A continuat să cânte şi la biserica Cimitirului Eternitatea, dar şi în corala Mitropoliei. A fost recomandată de unul dintre colegii ei din corul cimitirului, iar profesorul Alexandru Verdeş a remarcat imediat talentul şi vocea artistei. Încă de la prima slujbă în care a cântat în cor ca probă a fost invitată să cânte „Doamne miluieşte” solo, iar după acea liturghie Alexandru Verdeş a şi angajat-o imediat în corul Mitropoliei. „Câtă bucurie!!!”, exclamă artista. Programul corului era unul foarte strict, cu repetiţii săptămânale obligatorii. În plus, după cum povesteşte, Alexandru Verdeş era un dirijor foarte sever, un profesionist adevărat, care era capabil să audă până şi cel mai mic sunet cântat incorect. „Bunicul meu îl cunoştea foarte bine de mult timp pe domnul profesor, şi s-a bucurat foarte mult când a venit la o liturghie şi m-a ascultat cântând «Iubi-Te-Voi Doamne» şi «Pre Tine Te Lăudăm». Mă simţeam nemaipomenit, eram foarte fericită să îmi aud glasul care îmbrăca Mitropolia cu vocea mea. Acustica ei magică, cu efecte îngereşti, te invita să canţi cât mai piano, aşa cum îi plăcea foarte mult domnului profesor Verdeş, de la care am învăţat să cânt foarte rafinat. Baza cântului în piano, cu care am vrăjit ascultătorii şi care reprezintă o marcă pentru vocea mea, am învăţat-o şi dezvoltat-o sub bagheta acestui mare muzician, profesorul Verdeş! Îi rămân recunoscătoare!”, afirmă soprana.

Începutul carierei internaţionale

Dragostea pentru muzică şi sacrificiile pe care le-a făcut pentru a-şi urma pasiunea se pot vedea uşor din poveştile pe care le are artista. Elena Moşuc îşi aminteşte cum, în perioada în care cânta la Mitropolie, şi-a întrerupt vacanţa de la mare pentru a se întoarce să cânte, iar după slujbă a luat trenul şi a plecat din nou la mare. Întâmplarea pe care o povesteşte s-a întâmplat în vara lui 1988. A plecat la mare duminică, după slujbă, pentru o vacanţă de două săptămâni. Dar, pentru că nu puteau lipsi nici măcar o duminică, s-a întors la finalul săptămânii, duminică dimineaţă, a cântat în corul bisericii de la Eternitatea, apoi la Mitropolie, iar la ora 13 era din nou în tren, pentru a-şi continua vacanţa. „În tot acest timp, eu studiam canto la şcoala populară de artă, studiu început în 1980 cu doamna Mioara Cortez, continuat cu doamna Silvia Tomovici. În privat am studiat cu basul George Popa, soprana Gina Tăbăcaru”, povesteşte Elena Moşuc.

Tot în acea perioadă era şi învăţătoare, iar timp de 7 ani a predat la Şcoala 23 şi la Şcoala „Gh. Asachi”. Abia din 1989 a devenit angajată a corului Operei din Iaşi, dar unde nu a cântat pentru mult pentru că, în aceeaşi stagiune, a debutat ca solistă, după ce a studiat individual sau în particular cu maeştri de canto timp de 10 ani. Artista a debutat pe scena Operei sub bagheta marelui maestru Corneliu Calistru în opera „Flautul fermecat” de Mozart, în primul său rol Regina Nopţii, unul extrem de dificil, rol care a făcut-o cunoscută în următorii ani pe tot globul. „Anul 1990 a fost un an hotărâtor în călătoria mea pământeană! Am obţinut Premiul I la un concurs extrem de dificil şi important în lume, la München, organizat de televiziunile germane, şi unde, spre surprinderea tuturor, şi mai ales a mea, am obţinut Premiul I. A fost cel mai important an din viaţa mea, şi care mi-a deschis drumul către o carieră internaţională importantă, culminând în anul 2019 cu obţinerea Premiului Internaţional Oscar della lirica «Opera Star», ca cea mai bună soprană din lume” , povesteşte Elena Moşuc. 

A fost angajată imediat să cânte Regina Nopţii la München, revenind însă regulat la Iaşi pentru cursurile Conservatorului, profesor fiindu-i Adriana Severin, o personalitate a Iaşului şi o mare soprană. În ciuda programului său încărcat, la fiecare revenire acasă, paşii o duceau şi pe la biserica Eternitatea, locul unde l-a întâlnit mai târziu pe preotul paroh Şurpănelu. „Coriştii reprezentau familia mea, îmi era mereu dor de ei şi trebuia să cânt împreună cu ei, aducând laudă Domnului. Bineînţeles că treceam să cânt şi pe la Mitropolie, dar nu mai eram angajată”.

Elena Mosuc – NORMA "Casta Diva / Fine al rito " Ah, bello a me ritorna" 11 of July 2019

Din 1991 a început contractul cu Opera din Zürich, care a devenit, după cum afirmă soprana, „adevăratul Conservator”, întâlnind şi urcând pe aceeaşi scenă cu toate starurile mondiale ale muzicii, cântând sub bagheta celor mai mari dirijori sau lucrând cu unii dintre cei mai importanţi regizori (www.mosuc.com). La Iaşi, Conservatorul l-a terminat în 1997, la „fără frecvenţă”, fiind însă prezentă pentru examene. Diploma nu i-a fost necesară însă la Zürich, în cei şase ani de carieră la Operă demonstrând deja că are aptitudinile unei artiste de talie internaţională. „Cariera mea a fost ca drumul unei rachete spre stele, şi am rămas acolo sus şi astăzi. În paralel cu spectacolele din Zürich am susţinut spectacole şi concerte în toată lumea, reuşind să îmi fac un nume important în lirica mondială”, afirmă artista.

Povestea vieţii sopranei Elena Moşuc este plină de momente care arată că oamenii pe care îi întâlneşti, cu care te înconjori şi cărora le arăţi dragostea sunt cei care ajung să îţi sprijine paşii în viaţă. Astfel, profesorul Brehuescu, dirijorul corului Cimitirului Eternitatea, a fost primul care a scris Preşedinţiei României, a descris succesele sopranei, acţiunea sa fiind susţinută mai apoi şi de marele tenor Ludovic Spiess, directorul general al Operei din Bucureşti. Astfel, în urma acestei scrisori, Elena Moşuc a primit Ordinul Meritul Cultural în grad de Ofiţer. 

Marile scene ale lumii nu au şters dragostea pentru muzica bisericească

Chiar dacă a plecat peste hotare, departe de cei dragi, Elena Moşuc nu a renunţat la dragostea sa pentru muzica bisericească. La Zürich, după cum povesteşte, a frecventat încă din 1991 biserica ortodoxă greacă, acolo împrietenindu-se cu preotul paroh Emmanuel Simandirakis, dar şi cu alţi credincioşi. Zece ani mai târziu, în 2001, când s-a înfiinţat parohia română Sf. Nicolae din Zürich, al cărei paroh era un preot tânăr cu doctoratul la Fribourg, Elena Moşuc a început să participe la slujbele în română. „Este vorba de preotul nostru Enoiu Romică-Nicolae. Din păcate, nu avem biserica noastră proprie, dar suntem găzduiţi în capela bisericii catolice Sf. Ecaterina. Bineînţeles că mereu am fost prezentă la slujbe când nu eram într-un alt loc de pe glob. Astăzi, mai mult ca oricând, sunt prezentă la slujbe, înfrumuseţând liturghia de fiecare dată cu cântarile mele solo preferate, precum şi restul răspunsurilor”, afirmă Elena Moşuc.

Iubirea Elenei Moşuc pentru Biserică pare pentru mulţi surprinzătoare. Aceasta se poate vedea din modul în care povesteşte despre primele sale amintiri în corul bisericii, de eforturile depuse permanent pentru pasiunea sa şi din faptul că şi acum, când programul nu îi este unul uşor, încearcă ca dimineţile de duminică să şi le petreacă ascultând Liturghia. Dincolo de talentul său mizical, soprana povesteşte că în 2019 a redescoperit un talent din copilărie: pictura. Şi acest talent se îndreaptă însă spre dragostea pe care o poartă lumii religioase. A făcut patru cursuri de pictură de icoane în stil bizantin la biserica din Zürich, sub conducerea profesoarei Ruxandra Lăcătuş, venită special din România.

Prima icoana pictată de ea a fost cea a Sfântului Ciprian. Au urmat apoi multe altele, fiecare speciale şi cu o importanţă aparte pentru artistă. Sfântul Christophorus pentru Christoph, soţul acesteia, Sfânta Fecioară şi Domnul IIsus Hristos în mai multe variante pentru sora ei Marinela sau pentru mama şi soacra sopranei, dar şi icoane reprezenându-i pe Sf. Mina, Sf. Nicolae sau Sf. Gheorghe etc. „Din 2020, lucrând enorm de mult, zilnic, în lumea culorilor, pictura icoanelor, şi mai nou portrete şi flori, a devenit, pe lângă studiul vocii, parte din viaţa mea, modul de exprimare mai concret al creativităţii mele şi mai ales al credinţei în Dumnezeu, păstrând astfel permanent contactul cu Creatorul”, afirmă Elena Moşuc.

 Soprana merge regulat la biserică, însoţită la sărbătorile mari de soţul ei, Christoph, care este, după cum spune artista, „încă protestant”, dar speră să treacă la ortodoxie cât de curând. Acesta nu lipseşte niciodată la slujbele de Paşte sau Crăciun şi, după cum spune soprana, iubeşte foarte mult colindele româneşti, şi chiar cântă cu bucurie colinda „Moş Crăciun”, vorbind bine româneşte! Elena Moşuc a reuşit să îi aducă la biserică şi pe socrii săi, sau pe nepoţi, încântaţi de tezaurul muzical românesc sau de cel al bisericii ortodoxe. „Ori cânt pe scenele de la Scala din Milano, Viena, Paris, Barcelona, Zürich, Tokyo, Seul, Metropolitan Opera New York sau la bisericile din acele oraşe, sau chiar ad-hoc în biserici catolice pe care le vizitez, sau în corul bisericilor din Iaşi sau Bucureşti, de fiecare dată pun sufletul în vocea mea dăruită de Creatorul nostru şi o ofer ascultătorilor! Dar, melancolia amintirilor din copilarie şi bucuria le simt de fiecare dată când mă aflu în cafasul bisericii Sf. Gheorghe a Cimitirului «Eternitatea» din Iaşi, în mijlocul celor care mă iubesc şi mă ştiu din copilarie. Simt, ştiu şi sunt convinsă că Dumnezeu ne iubeşte şi este permanent sprijinul nostru! Să avem încredere, şi niciodată, nicio secundă, să nu ne îndepartăm de El!”. încheie artista.