Accident cu victime în toiul nopţii: un microbuz a ajuns pe contrasens (IMAGINI)

marți, 18 noiembrie 2014, 03:52
2 MIN

Patru persoane din municipiu au fost implicate noaptea trecută într-un accident rutier petrecut în apropiere de localitatea Costeşti.

Victimele se aflau într-un microbuz care venea spre Iaşi, şi care la un moment dat a intrat pe contrasens, izbindu-se de un autoturism. Călătorii răniţi au fost preluaţi de un echipaj SMURD pentru victime multiple, fiind duşi la Spitalul „Sfântul Spiridon“ şi la Spitalul de Neurochirurgie.

Cele două femei îngrijite în Unitatea de Primire Urgenţe (UPU) de la „Sf. Spiridon“ erau policontuzionate, aveau traumatisme cranio-cerebrale şi cranio-faciale.

„O pacientă în vârstă de 40 de ani îşi pierduse cunoştinţa în urma impactului, iar cealaltă, în vârstă de 56 de ani, suferise un traumatism cranio-cerebral minor, fără pierdea cunoştinţei, însă avea fractură de claviculă în partea dreaptă“, a spus prof.dr. Diana Cimpoeşu, medic şef UPU-SMURD.

––

Marți 3.52: Un autocar fara pasageri a facut prapad la propriu, noaptea trecuta, in intersectia din zona Restaurantului Cotnari, pe bulevardul Nicolae Iorga. Soferul era obosit si nu a observat un microbuz care circula din partea dreapta si a intrat in coliziune cu acesta.

Dupa ce a izbit microbuzul cu numere de inmatriculare de Suceava, autocarul a darimat un stilp de iluminat stradal pe care l-a pus la pamint, apoi s-a izbit violent de un gard. Accidentul a avut loc noaptea trecuta in jurul orei 3, iar la spital au ajuns doua persoane, una din microbuz si una din autobuz.

In acest accident a fost distrus si un autoturism care era transportat pe o platforma, de microbuz. Acesta din urma circula dinspre Bucium catre Podu Ros, iar autocarul rula pe bulevardul Nicolae Iorga, dinspre fostul Bazar. "M-a prins chiar in intersectie, nu am avut cum sa evit. Avea viteza mare", a spus soferul microbuzului, in care erau doar doi pasageri. Politistii au inceput cercetari la fata locului. (Andrei DÎSCĂ)

Comentarii