De Business

Punem punctul pe știi

Afacerea Airbus în România, în pericol

joi, 22 decembrie 2016, 02:50
3 MIN
 Afacerea Airbus în România, în pericol

Compania Airbus Helicopters cere lămuriri de la IAR SA Ghimbav pentru memorandul încheiat cu Bell Helicopter.

Compania Airbus Helicopters, divizia pentru elicoptere a gigantului aeronautic Airbus, a trimis o scrisoare oficială firmei IAR SA Ghimbav, controlată de statul roman şi cu care societatea se află într-un parteneriat pentru întreţinerea si modernizarea elicopterelor, în care solicită informaţii legate de memorandumul semnat între IAR şi compania americană Bell Helicopter, avertizând că acesta “pune în pericol prezenţa Airbus Helicopters în România”. Scrisoarea, obţinută de News.ro, este semnată de Olivier Michalon, Senior Vice President responsabil pentru Europa în cadrul Airbus Helicopters, şi a fost transmisă pe 15 decembrie directorului general al IAR SA, Ion Dumitrescu.

O copie a documentului a fost transmisă şi ministrului Economiei, Costin Borc, care este şi vicepremier. Ministerul Economiei deţine 64,89% din acţiunile IAR SA. Scrisoarea a fost transmisă după ce, în 14 noiembrie, compania americană Bell Helicopter, controlată de grupul Textron, a anunţat că a semnat un memorandum de înţelegere cu IAR Ghimbav. Înţelegerea prevede că cele două părţi discută despre o eventuală colaborare ce ar putea consta în sprijin tehnic, în cazul în care România va cumpăra  elicopterul de atac AH-1Z Viper produs de grupul american, deşi o astfel de opţiune nu a fost niciodată făcută publica de către autorităţile române. În comunicatul oficial publicat de către Bell, directorul general al IAR SA este citat cu o declaraţie în care susţine entuziast colaborarea cu compania americană.

“Bell Helicopter este un partener global puternic şi suntem încântaţi să avem această oportunitate. Urmează să explorăm diverse modalităţi de colaborare pentru una dintre cele mai capabile platforme din lume”, a afirmat Ion Dumitrescu, citat în comunicatul Bell Helicopter. Grupul Airbus a reacţionat la anunţul din 14 noiembrie prin discuţii cu vicepremierul Costin Borc, cel care are, în mod normal, un cuvânt greu de spus ca reprezentant al acţionarului majoritar în raport cu IAR. Însă Borc le-a spus reprezentantilor Airbus  Helicopters că statul roman nu a fost implicat în documentul semnat cu Bell.

“În urma corespondenţei avute cu privire la aceste aspecte cu vicepremierul României, domnul Costin Borc,  (…) am stabilit că autorităţle române nu au fost implicate nici ca parte semnatară şi nici în alt fel în relaţiile de afaceri între IAR şi Bell Helicopters, inclusiv negocierile pe care le-aţi desfăşurat şi care au avut ca rezultat semnarea memorandumului menţionat”, se arată în scrisoarea obţinută de News.ro. Potrivit Airbus Helicopters, vicepremierul Borc le-a solicitat reprezentanţilor companiei franceze să se adreseze direct directorului general al IAR. Reprezentanţii Airbus îl avertizează pe directorul IAR că Bell este un competitor direct al Airbus Helicopters. 

 

 

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii