Ce şcoli din Iaşi au directori noi şi cine sunt aceştia

marți, 10 septembrie 2013, 01:50
2 MIN
 Ce şcoli din Iaşi au directori noi şi cine sunt aceştia

La patru unităţi de învăţământ din urban şi rural, echipele manageriale au fost schimbate, iar la liceele înfiinţate prin comasare au fost numiţi directori.

Mai mulţi directori ai unităţilor de învăţământ ieşene îşi vor pierde atribuţiile de conducere odată cu venirea noului an şcolar. Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) a făcut publice doar câteva dintre schimbări, motivând prin faptul că, în acest moment, lista este aproximativă. Evaluările directorilor au început încă din luna august. Conform informaţiilor oferite de IŞJ, unele echipe manageriale vor fi reconfigurate, iar noii directori vor fi numiţi cu delegaţie, până la organizarea unui concurs specific. „Nu este vorba de erori grave de management, ci este o etapă firească, de reaşezare a echipelor manageriale în funcţie de evoluţiile şi cerinţele mediului educaţional. Evaluările şi analizele continuă. Conducerea IŞJ doreşte să asigure un climat educaţional performant în învăţământul preuniversitar, iar etapa de numire a directorilor prin delegaţie este parte a acestui demers“, a punctat Sabina Manea, purtător de cuvânt al instituţiei.

Până ieri au fost propuşi noi directori la patru unităţi, atât din urban, cât şi din rural. La Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir“, Corina Hudiţă va fi înlocuită de Anca Dimitriu, profesor de geografie. La Şcoala Gimnazială „Mihai Codreanu“, schimbarea conducerii are drept scop recredibilizarea unităţii. Astfel, Ionela Călin, noul director, trebuie să adopte – conform indicaţiilor Inspectoratului – un demers managerial „mai insistent şi creativ“. Conducerea Şcolii Gimnaziale din Holboca va fi preluată de directorul adjunct Adrian Brătoi, care îl va înlocui pe profesorul Ion Pohodnicaru.

Schimbări vor fi şi la Liceul „Bogdan Vodă“ din Hălăuceşti, acolo unde scaunul lui Petru Doru Bălan va fi ocupat de Lidia Neculăeş. „Schimbările vizează directori care nu mai au mandat, au probleme de sănătate, au alte activităţi pe care le desfăşoară, pleacă din şcoală sau se pensionează. În alte situaţii s-au acumulat nişte reuşite mai modeste ale şcolii şi se simte nevoia unei alte viziuni manageriale. În aceste cazuri ne-am orientat spre alte variante. Fenomenul nu este terminat, lista va fi completă peste câteva zile“, a declarat Camelia Gavrilă, inspector şcolar general.

De asemenea, noi directori se vor afla la conducerea liceelor înfiinţate anul acesta prin comasarea unor unităţi mai puţin performante. Astfel, Mihaela Poroch va conduce Colegiul Tehnic de Transporturi şi Construcţii, Lăcrămioara Alexandrescu – Colegiul de Electronică şi Telecomunicaţii „Gh. Mârzescu“, Mihaela Toma – Liceul Tehnologic „Nicolina“, iar Monica Trupina – Liceul „P. Poni“.

Comentarii