Ciclistul nevăzător care a pedalat până în Anglia ajunge azi la Iaşi

Florin Georgescu şi coechipierul său vor fi la ora 11 în Piaţa Unirii.

joi, 18 iulie 2013, 01:50
1 MIN
 Ciclistul nevăzător care a pedalat până în Anglia ajunge azi la Iaşi

Caravana CASPER ajunge în această dimineaţă, la ora 11, în Piaţa Unirii, unde va poposi pentru o oră. Evenimentul se derulează în cadrul campaniei naţionale “Dărâmăm ziduri pentru a construi punţi”, cu scopul de a atrage atenţia asupra potenţialului pe care îl au persoanele cu dizabilităţi.

 

Organizatorii îşi doresc să schimbe mentalitatea opiniei publice referitoare la această categorie vulnerabilă. “Personajul central al campaniei este cunoscutul Florin Georgescu, ciclistul nevăzător care a pedalat până în Anglia pe locul din spate al unui tandem (n.r. – bicicleta cu doua locuri). Acesta e un simbol al faptului că oamenii cu dizabilităţi pot şi fac lucruri extraordinare când li se acordă încredere şi sunt spijiniţi sau asistaţi de noi toţi ceilalţi”, a punctat Costel Şoldan, preşedinte al filialei locale a Asociaţiei Nevăzătorilor din România. După ce vor dărâma un zid simbolic în Piaţa Unirii, cicliştii îşi vor continua drumul, pentru ca în final să parcurgă 42 de oraşe din ţară.

 

Comentarii