Doi ieşeni renunţă în fiecare zi la a lupta cu greutăţile vieţii. Dar unii sunt salvaţi

luni, 31 august 2015, 02:00
4 MIN
 Doi ieşeni renunţă în fiecare zi la a lupta cu greutăţile vieţii. Dar unii sunt salvaţi

Creşterea acestor cazuri se suprapune în mare măsură peste anii de criză economică. În rândul adolescenţilor, rata de suicid este cu 50% mai mare decât media europeană. La Iaşi, în medie ajung, zilnic, la spital două persoane în urma unei tentative de suicid.

Cazurile de sinucidere şi numărul ten­tativelor autolitice au crescut în ul­timii 10 ani de cel puţin trei ori, conform Ministerului Sănătăţii, care a ela­borat recent Strategia Naţională de Sănătate 2014-2020. În document se menţionează că, la grupa de vârstă 15-19 ani, de exemplu, cifrele pri­vind suicidul (rata de 6,3 la mie) sunt mai mari cu 50% faţă de media europeană. Potrivit documentului citat, frec­venţa deceselor prin suicid în Româ­nia este de circa cinci ori mai mare la bărbaţi decât la femei, indiferent de grupa de vârstă. La Iaşi, urgentiştii pre­cizează că zilnic în Unitatea de Pri­mi­re Urgenţe (UPU) de la Spitalul „Sf. Spiridon“ ajung cel puţin două persoane din judeţ care încearcă să-şi pună capăt zilelor prin metode diferi­te, pornind de la ingerarea de medicamente sau produse toxice până la sinuciderea violentă prin spânzurare, arun­care de la înălţime sau aruncare în faţa trenului.

Medicamentele folosite în circa jumătate din cazuri

„Tentativele de sinucidere sunt des­tul de frecvente în ultimul timp, în jur de 50% fiind intoxicaţii volun­ta­re medicamentoase. Preluăm însă şi cazuri de sinucidere prin forme mai violente, cum ar fi spânzurare sau aruncat în faţa trenului. Ne bu­cu­răm când tentativele sunt nereuşite, dar cel mai bine ar fi ca societatea să le prevină şi să nu mai fie nevoie să le tratăm“, a arătat prof.dr. Diana Cimpoeşu, medic-şef UPU-SMURD.

Potrivit medicului urgentist, în jur de jumătate dintre tentativele de sinucide­re care ajung în UPU apar la persoa­ne diagnosticate cu depresie, cele mai afec­tate fiind femeile tinere, cu vârsta pâ­nă în 45 de ani, cu un nivel mediu de educaţie. Conform strategiei MS, frec­venţa cazurilor de suicid la tinerii de 15-19 ani este cu circa 50% peste me­dia europeană (6,3 la mie), dar şi la persoanele cu vârsta peste 80 de ani.

De ruşine, se duc la privaţi

„Ratele în creştere după 2003 la tineri şi vârstnici indică o înrău­tăţi­re a stării de sănătate mintală pe plan naţional, cel puţin la aceste grupe de vârstă vulnerabile. În cazul patolo­giilor psihiatrice, durata lor mare de evoluţie clinică, capacitatea invalidantă marcată şi posibilităţile limitate de recuperare determină o pova­ră mare a bolii. Interesul pentru do­meniul sănăţii mintale a crescut în Europa şi în România în contextul recentei crize economice“, se arată în analiza citată.

Potrivit reprezentan­ţilor Institutului de Psihiatrie „So­co­la“, deşi statistica naţională arată că numărul cazurilor a crescut simţitor, cifrele de la nivelul spitalului nu pot reflecta realitatea din judeţul Iaşi, în­trucât cu toate că majoritatea pacien­ţilor primesc indicaţie pentru control de specialitate la institut, după ce sunt externaţi din clinica în care au primit primele îngrijiri, refuză să apeleze la ajutorul specialiştilor.

Mai mult, pentru a nu intra în evidenţele spitalului, unii bolnavi preferă să se adreseze cabinetelor private. „Din păcate, noi nu-i asistăm pe toţi cei care încearcă să se sinucidă, pentru că după ce sunt externaţi din spitalul în care sunt tra­taţi nu urmează recomandările me­di­cului curant şi nu vin pentru consult de specialitate. În plus, o serie reprezentativă de pacienţi preferă să se trateze la cabinetele private, pentru că încă persistă ideea eronată că dacă ajungi la Socola eşti nebun. În orice caz, creşterea numărului de ten­tative de sinucidere are legătură cu me­diul socio-economic din care provine pacientul respectiv“, a arătat dr. Ana-Maria Grigorescu, medic pri­mar psihiatru în cadrul Institutului de Psihiatrie „Socola“.
 

Comentarii