Hyundai prezintă primele detalii referitoare la noua generaţie i30

luni, 22 august 2016, 01:50
1 MIN
 Hyundai prezintă primele detalii referitoare la noua generaţie i30

Modelul a fost proiectat, dezvoltat şi testat în regiune, special pentru clienţii europeni.Hyundai prezintă primele imagini cu nouă generaţie i30, înainte de premieră mondială, debutul oficial fiind programat în cadrul Salonului Auto de la Paris, care va avea loc la finalul lunii septembrie 2016.

Proiectat, dezvoltat şi testat în Europa, i30 este unul dintre cele mai importante modele ale gamei. Pentru a îndeplini şi sprijini în permanenţă cerinţele din ce în ce mai exigente ale consumatorilor, în ceea ce priveşte tehnologia şi flexibilitatea, nouă generaţie beneficiază de sisteme de propulsie dinamice şi eficiente, completate de elemente de siguranţă şi conectivitate avansate.

„Atunci când a fost conceput, echipa Hyundai a avut ca obiectiv dezvoltarea unui model care să răspundă nevoilor unei categorii cât mai extinse de clienţi. Designul reflectă evoluţia limbajului specific familiei Hyundai – forma sculpturala a caroseriei, suprafeţe rafinate şi fluide, alături de nouă grilă tip cascadă, element dominant al părţii frontale“, a declarat Peter Schreyer, Preşedinte şi Chief Designer Officer al Hyundai Motor Group.

În plus, pentru a oferi mai multe informaţii referitoare la nouă generaţii i30, Peter Schreyer prezintă autovehiculul în cadrul clipului video disponibil la: https://youtu.be/WLHhrigZyxA.

Comentarii