Iată lista celor 26 de bulevarde şi străzi ce vor fi reabilitate complet!

vineri, 19 august 2016, 02:00
2 MIN
 Iată lista celor 26 de bulevarde şi străzi ce vor fi reabilitate complet!

Pe arterele din primul lot, în care se află şi bulevardul Dimitrie Cantemir, se va interveni în perioada imediat următoare. Ultimele lucrări ar urma să înceapă în primăvara anului viitor 

Două importante artere de circulaţie din oraş vor fi modernizate. Primarul Mihai Chirica a semnat ieri contractul de execuţie a lucrărilor pentru refacerea bulevardului Dimitrie Cantemir şi a străzii Gheorghe Asachi, din zona Universităţii „Al.I. Cuza“. Potrivit oficialilor municipalităţii, contractul a fost adjudecat în urma unei licitaţii de asocierea Viarom – Into, care va încasa aproape 2,4 milioane lei. „Durata de execuţie este de 4, respectiv 6 luni. Contractul cuprinde proiectare la nivel de detaliu de execuţie, inclusiv partea de executare a lucrărilor. La anul vom avea străzi noi“, a declarat ieri Mihai Chirica.

Un alt contract pe cale de a fi semnat de către municipalitate constă în reabilitarea a unui pachet de străzi din mai multe cartiere ale Iaşului. Este vorba despre zone precum Bucium, Centru, Bularga şi Crucea Roşie. La procedura de licitaţie au participat 11 asocieri de firme, iar cea mai bună ofertă a fost cea a asocierii Conest – Viarom (12,7 milioane lei). Arterele de circulaţie propuse pentru reabilitare sunt strada Dealu Bucium, Fundac Bucium, Fundac Păun, Fundac Socola, strada Cazărmilor, strada Atelierului, strada Iancu Bacalu, strada Petru Movilă, strada Plopii fără soţ, strada Sf. Andrei şi strada Tănăsescu.

Reprezentanţii primăriei au arătat că, în momentul de faţă, infrastructura stradală din aceste zone este insuficient dezvoltată sau prezintă un grad ridicat de deteriorare, îngreunând astfel desfăşurarea traficului rutier şi pietonal în zonă. O altă procedură de licitaţie pentru refacerea infrastructurii rutiere vizează modernizarea carosabilului aferent Splai Bahlui mal drept, între Podul de Piatră şi Podul Sf. Ioan. Contractul are o valoare estimată la 10 milioane euro, dar, în prezent, este depusă o contestaţie împotriva procedurii la Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor. În această perioadă, Primăria pregăteşte documentaţiile tehnice pentru un nou lot de străzi, care ar putea intra în reabilitare în primăvara anului viitor.

În acest caz, străzile se află în cartierele Copou (strada Viticultorilor), Nicolina (aleea Tudor Neculai, strada Gloria), Moara de Vânt (strada Timpului, strada Podoleanu), Galata (strada Strugurilor, aleea Strugurilor, Fundac Strugurilor, strada Poienilor, şoseaua Iaşi – Voineşti) şi Crucea Roşie (strada Semănătorului, strada Alba Iulia).

Comentarii