Jocul de-a salvarea

În copilărie, aveam o maşinuţă care imita perfect o salvare din vremurile acelea. Era albă cu inscripţii roşii şi deţinea o sirenă care suna asurzitor, precum şi un motor care se ambala frecând roţile de covor. După un timp, curios să descopăr cum funcţionează mecanismul din interiorul jucăriei de tablă, am desfăcut urechiuşele care-i ţineau părţile laolaltă. Nu era mare lucru de văzut, dar, aşa cum se întâmplă de fiecare dată, după ce am reasamblat-o, maşinuţa nu a mai ţiuit şi nici nu a mai mers la fel. Şi, evident, mi-au mai rămas şi nişte piese în plus. De atunci nu mi-a mai plăcut.

De ceva vreme, Uniunea Salvaţi România îmi aduce aminte de ambulanţa din copilărie. E ceva defect în partidul construit de Nicuşor Dan. Sirena îi sună tot  mai fals, mersul îi este din ce în ce mai împiedicat, iar piesele de bază au început deja să-i cadă pe traseu. Nu mai ţin minte de cine trebuia să ne salveze sau pe cine trebuia să salveze USR, dar sunt convins că misiunea nu a reuşit.

Lansat în urmă cu mai mulţi ani în politica de Bucureşti, printr-o candidatură notabilă la primaria Capitalei, Nicuşor Dan  a impresionat alegătorii (tineri) prin trei elemente. S-a pregătit din timp pentru lupta electorală, a folosit instrumente de comunicare de ultimă generaţie, iar mesajele sale au fost mai inteligente decât ale contracandidaţilor. Mai târziu, în 2016, la aceleaşi alegeri locale, a repetat figura frumoasă, iar scorul bun i-a dat încredere că românii ar vota, ba chiar ar saluta apariţia unui nou partid. Aşa a şi fost, iar în decembrie 2016 USR intra fără greutate în Parlamentul României.

Pe urmă s-a stricat ceva. Fie Nicuşor Dan nu putea juca decât rolul de speranţă, fie colegii săi voiau altceva decât propriul lor căpitan de echipă. Drept e că, în locul unei mobilizări generale împotriva corupţiei, demagogiei şi populismului noii puteri, useriştii au început să se stuchească între ei, dezamăgindu-şi rapid alegătorii. Deziluzia a fost cu atât mai cruntă cu cât motivul zâzaniei nu a fost vreun grandios, dar dificil proiect de ţară, ci modul diferit în care cele două tabere propuneau definirea “familiei” în Constituţie. Exact asta era marea problemă a României!

Supărat, Nicuşor Dan şi-a luat bagajele şi a plecat unde a văzut cu ochii. Recent însă, conducerea USR a lăsat să se înţeleagă că viitorul candidat la primăria Bucureştiului, la scrutinul din 2020, va fi tot Nicuşor Dan. Reîntoarcerea marelui lider este obligatorie fiindcă – susţin unii – bucureştenii s-au săturat de aroganţele Gabrielei Firea şi vor să fie musai salvaţi de primăriţa cu trecut deviant şi prezent tenebros. Dimpotrivă – pretind alţii – Firea l-ar bate măr şi pe Klaus Iohannis dacă mâine ar fi organizate alegeri prezidenţiale. 

Oricum ar fi, lipsa de coeziune a useriştilor a provocat daune profunde dreptei. Aici, în această neseriozitate generată de absenţa unui veritabil proiect politic, se ascunde principala cauză pentru care PSD domină în continuare autoritar clasamentele electorale. Pentru alegători, USR nu s-a transformat într-o alternativă, PNL traversează o uriaşă criză de identitate, iar PMP nu mai există.

În acest moment, singura întreprindere viabilă a USR şi PNL rămâne nu salvarea României – care nici nu ştiu cum s-ar traduce în cuvinte simple -, ci salvarea dreptei. Care înseamnă, înainte de toate, unitate plus un program de guvernare mai bun decât cel al PSD.  În octombrie 2017, la aproape un an de la alegerile parlamentare, dreapta rulează aiurea, cu frâna trasă, ţiuind al naibii de enervant.