Portretul uriașului

Începutul acestei săptămâni este marcat de turneul european al președintelui chinez Xi Jinping, prima astfel de călătorie de la izbucnirea pandemiei COVID-19, la sfârșitul anului 2019. S-a încheiat deja prima etapă, cea mai importantă din punct de vedere politic: vizita de stat în Franța, la invitația președintelui Emmanuel Macron. Miercuri și joi, liderul de la Beijing are programate întâlniri la nivel înalt în Serbia, respectiv Ungaria, singurele țări din Europa Est-Centrală care au rămas fidele parteneriatului cu Beijingul și care, pentru a atrage investiții chineze, sunt dispuse să sfideze solicitările Occidentului.

La Paris, Xi Jinping a participat și la o întâlnire în format trilateral, cu domnul Macron și doamna Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene. După cum se știe, și precedentul dialog la vârf franco-chinez – vizita la Beijing a președintelui francez, în aprilie 2023 – a inclus un astfel de moment, cu participarea doamnei von der Leyen. Pentru Uniunea Europeană, această reprezentare la masa discuțiilor este importantă, știută fiind dorința Chinei de a minimaliza rolul UE și de a dialoga direct cu statele-membre. Între conducătorii acestora din urmă se numără destui care fie nu aderă decât din vârful buzelor la strategia de „eliminare a riscurilor” (de-risking) în relațiile cu China, fie aderă, dar nu au forța să întreprindă schimbări. Este de notorietate situația ingrată în care s-a trezit cancelarul german Olaf Scholz, care a vizitat China luna trecută și care s-a văzut practic contrazis în aprecieri chiar de companionii săi de călătorie, reprezentanți ai mediului de business – evident deranjați de asperitățile politice bilaterale.

Din câte se pare, președintele Macron este mai tranșant decât cancelarul Scholz când vine vorba de nemulțumirile împărtășite la nivelul UE. Nivelul ridicat al subvențiilor chineze și impactul său asupra deficitului UE în relația comercială cu China – noul subiect fierbinte îl reprezintă automobilele electrice – și reticența Beijingului de a-și deschide piața pentru exporturile europene au fost teme pe care gazdele franceze le-au abordat (din nou) în dialogul bilateral. În acest moment, Beijingul pare dispus la dialog, ceea ce ar putea contribui la atenuarea unora dintre asperități.

Nu se întrevăd, însă, perspective de progres în chestiunea ruso-ucraineană: și de această dată, liderul chinez s-a prefăcut a nu înțelege de ce țara sa este acuzată de sprijinirea agresiunii Moscovei, chiar dacă nu-i livrează direct arme și echipament militar. Ideea că Franța, Germania sau UE, în ansamblul său, ar putea convinge Beijingul să-și modifice atitudinea este, evident, hazardată. Parteneriatul intens cu Rusia va rămâne la fel de solid, așa cum probabil că o vor demonstra atât fondul, cât și scenografia viitoarea vizite a lui Vladimir Putin la Beijing, peste două săptămâni.

Până atunci, președintele Xi Jinping a găsit în Franța terenul ideal pentru a proiecta în lume o imagine bine cosmetizată a țării sale: mare putere responsabilă, co-inițiatoare (alături de Franța) a apelului general la un armistițiu olimpic și partizană a unei lumi multipolare – prin care înțelege în primul rând dreptul „polilor” (al marilor puteri) de a-și gestiona vecinătatea fără amestecul nimănui, exceptând ONU – iar această organizație este, se știe, incapabilă să constrângă un membru permanent cu drept de veto. Cu alte cuvinte, multipolaritatea – devenită doctrină – ar legitima lejer acțiunea rusă în Ucraina sau o eventuală intervenție chineză în Taiwan (care, desigur, nu este „vecin”, ci parte integrantă a Chinei). Evident că acesta este un sens diferit față de cel predicat de Franța, cel mai semnificativ avocat al multipolarității din tabăra occidentală. Dar, dacă astfel pot fi mai bine evidențiate diferențele de viziune din cadrul acesteia din urmă, e cu atât mai bine.

Vom vedea, miercuri, cum va fi completat acest tablou în cursul vizitei la Belgrad, unde va fi evocat atacul aerian american care a lovit, din greșeală, ambasada Chinei, la 7 mai 1999. Acolo, ar fi de așteptat ca înaltul oaspete să critice intervenționismul american, să reia tezele despre soluționarea prin dialog a conflictelor și, în fine, să-și zugrăvească țara ca fiind un uriaș bine intenționat, dornic să facă comerț și să investească în statele prietene, fără a da lecții și a pune condiții. Este un portret care unora li se va părea foarte atractiv – depinde de unghiul din care privesc.