De Business

Punem punctul pe știi

Marile magazine au fost amendate pe capete

In primele nouă luni ale anului supermarketurile din judeţ au primit 44 de sancţiuni, de trei ori mai multe decât în 2012.

miercuri, 02 octombrie 2013, 01:50
2 MIN
 Marile magazine au fost amendate pe capete

 Ieşenii au pus gând rău supermarket-urilor. În primele nouă luni ale anului, comisarii de la Protecţia Consumatorilor au împărţit 44 de amenzi către supermarket-urile din judeţ, mai bine de jumătate din acestea fiind acordate în urma unor reclamaţii primite de la consumatori.

 

 
 Comparativ cu anul trecut, activitatea comisarilor în ceea ce priveşte controlul supermarket-urilor s-a îmbunătăţit, numărul amenzilor triplându-se. În calcul au fost luate magazinele Carrefour, Kaufland, Auchan, Selgros, Billa, Lidl, Penny şi Profi. „În anul 2012, supermarket-urile din judeţ au primit din partea CJPC Iaşi 14 amenzi în valoare de 23.000 lei. În anul 2013, respectiv în intervalul ianuarie – septembrie, CJPC Iaşi a aplicat un număr de 44 de amenzi supermarket-urilor din judeţ, valoarea totală a acestora fiind de 127.500 lei. Mai mult de jumătate dintre sancţiuni sunt aplicate în urma reclamaţiilor primite din partea consumatorilor, restul fiind controale făcute în baza unor tematici proprii sau ale Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului”, a declarat Marian Grigoraş, comisar şef al Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorului. Dintre sancţiunile aplicate în 2013, şase au fost contestate, restul fiind achitate, iar măsurile dispuse duse la îndeplinire. În conformitate cu legislaţia în vigoare, ca şi în cazul contravenţiilor din alte domenii, contestaţia suspendă executarea, deci  plata amenzii cât şi măsura dispusă, până la judecarea definitivă şi irevocabilă a litigiului. „Analiza soluţiilor date de instanţele de judecată trebuie făcută pe o perioadă mai îndelungată, având în vedere durata proceselor, care depăşeşte de regulă un an. Analizând activitatea pe anii anteriori, dintre litigiile având ca obiect contestaţii împotriva proceselor – verbale de constatare a contravenţiilor, 75% au primit soluţii de păstrare a sancţiunilor aplicate, 15% au primit soluţii de diminuare a amenzilor, 5% – soluţii de înlocuire cu avertisment, iar 5% – anulare a procesului – verbal”, a completat Grigoraş.
 
 

 

 

Comentarii