Schimbare radicală în modul de transmitere a virusului HIV: primează calea homosexuală

vineri, 28 noiembrie 2014, 02:56
2 MIN
 Schimbare radicală în modul de transmitere a virusului HIV: primează calea homosexuală

Până anul trecut, pe primul loc era calea heterosexuală; acum primează cea homosexuală.

Spitalul de Boli Infecţioase „Sfânta Parascheva“ din Iaşi şi-a refăcut stocurile de tratamente pentru bolnavii diagnosticaţi cu HIV şi le poate asigura acestora me­dicaţia până la mijlocul lunii ianuarie. Potrivit conducerii spitalului, nu vor exista probleme în perioada următoare cu privire la asigurarea tratamentului pacienţilor cu HIV, întrucât spitalul s-a aprovizionat cu medicamente.

În România, acum sunt în evidenţă 11.160 de bolnavi diagnosticaţi cu HIV, dintre care 1.411 sunt în evidenţa Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi. Anul acesta au murit 86 de bolnavi de HIV din ţară, 21 fiind înregistraţi la Iaşi.

„Bordul european implicat în lupta împotriva HIV a adoptat o nouă strategie medicală, prin care doreşte să crească diagnosticarea pacienţilor la 90%, să crească procentul celor trataţi tot la 90%, şi să ajungă la eradicarea bolii în proporţie de 90%“, a precizat prof. dr. Carmen Dorobăţ, ma­nagerul Spitalului de Boli Infecţioase.

Specialistul a mai precizat că numărul de cazuri nu variază foarte mult de la un an la altul, însă în 2014 s-a observat că s-a mo­dificat calea de transmitere a bolii. Dacă până anul trecut pe primul loc era calea heterosexuală, acum primează cea de natură homosexuală, şi a crescut numărul pacienţilor infectaţi după folosirea în comun a injecţiilor cu care se droghează.

„Zona cu incidenţa cea mai crescută este sudul ţării, unde iese în evidenţă Bucureştiul. În Moldova, incidenţa este în creştere în Bacău, iar în rest este egală cu cea de la nivel naţional“, a adăugat prof.dr. Carmen Dorobăţ.

Pe 1 decembrie este marcată ziua mondială de luptă îm­potriva HIV/SIDA. Cu această ocazie, Fundaţia „Alături de Voi“ va organiza la Palas Mall, pe 2 decembrie, de la ora 10.30 până la ora 14, a noua ediţie a evenimentului Funda Umană.

Comentarii