Seminarii de cultură japoneză la Iaşi începând de vineri

marți, 22 octombrie 2013, 17:28
1 MIN
 Seminarii de cultură japoneză la Iaşi începând de vineri

Asociaţia Româno-Japoneză “Himawari” organizează în perioada imediat următoare seminarii de cultură japoneză. Ieşenii interesaţi de cultura Ţării Soarelui Răsare pot afla lucruri inedite legate de istoria acestui stat. De asemenea, cei care vor participa la aceste manifestări vor primi informaţii despre religia niponilor, vestimentaţia acestora şi cultura tradiţională a Japoniei (arte marţiale, Geisha). Primul seminar de “Istoria Japoniei” va fi ţinut în data de 25 octombrie 2013, la ora 18:00, la librăria Floarea Vieţii de pe strada Alexandru Lăpuşneanu. Asociaţia va organiza în viitorul apropiat noi cursuri de Ikebana, celebra artă japoneză a aranjării florilor. Acestea se vor ţine începând din noiembrie, în clădirea R a Universităţii “Alexandru Ioan Cuza”, şi se vor finaliza în luna martie a anului următor. Ieşenii interesaţi de un asemenea curs trebuie să scoată din buzunar 90 lei pe lună. Data limită pentru înscrierea la cursurile de Ikebana este 2 noiembrie.

Comentarii