Un bebeluş a căzut de la etaj la Infecţioase. Copila e în afara oricărui pericol

marți, 23 iunie 2015, 01:53
2 MIN
 Un bebeluş a căzut de la etaj la Infecţioase. Copila e în afara oricărui pericol

O fetiţă de un an şi opt luni a căzut sâmbătă de la etajul I al Pavilionului 6 de la Spitalul de Boli Infecţioase „Sf. Parascheva”. Micuţa se află acum internată, în afara oricărui pericol, la Spitalul de Copii „Sf. Maria”.

Potrivit reprezentanţilor primului spital, acolo unde copila era internată cu infecţie cu bacteria Salmonella, accidentul s-a petrecut într-un moment în care pacienta nu era supravegheată de însoţitorul său, şi anume sora sa în vârstă de 16 ani.

„Fetiţa urma să fie externată în câteva zile, dar în timp ce sora sa a lăsat-o câteva momente nesupravegheată, copila a găsit o fereastră şi a căzut de la etaj. Înţeleg că pacienta voia să iasă afară şi nu a fost lăsată. Imediat după eveniment, managerul spitalului, prof dr. Carmen Dorobăţ, care asigura garda mică în acel moment, a chemat poliţia, şi micuţa a fost transferată la Pediatrie. Din informaţiile noastre, i s-a făcut un computer tomograf şi nu prezintă un traumatism cranio-cerebral”, a explicat dr. Irina Teodorescu, purtător de cuvânt al spitalului.

Potrivit unor informaţii, copila care a căzut de la aproximativ patru metri era însoţită de sora sa, tot minoră, întrucât mama fetelor se află la muncă în Italia. “Deşi însoţitorul copilului avea obligaţia supravegherii acestuia pe perioada internării, managerul a demarat o anchetă pentru a identifica eventualele disfuncţionalităţi de organizare ale spitalului. Rezultatele acestei anchete vor fi comunicate în termen de 7 zile”, a mai arătat Teodorescu.

Medicii de la Spitalul de Copii „Sf. Maria” au subliniat că fetiţa a fost monitorizată în secţia de ATI a spitalului, însă revenindu-şi a fost transferată pe secţie. Conform specialiştilor, copila prezintă un traumatism cranio-cerebral, o serie de leziuni uşoare şi o contuzie toraco-abdominală.

Reprezentanţii Poliţiei au precizat că fac cercetări în acest caz pentru a identifica contextul în care s-a petrecut acest accident. „Poliţiştii au fost sesizaţi că un minor de un an şi nouă luni ar fi căzut de la etajul 1 al unei unităţi spitaliceşti. Efectuăm verificări în vederea stabilirii situaţiei de fapt şi luarea măsurilor legale”, a declarat Anca Vîjîiac, purtător de cuvânt al Poliţiei. 

Comentarii