Visul Mirunei Lehaci

miercuri, 03 mai 2017, 01:43
2 MIN
 Visul Mirunei Lehaci
 
Miruna – Daria Lehaci, proaspătă campioană mondială la şah, categoria fete 13 ani, a declarat, ieri, pentru AGERPRES,.că doreşte să ajungă mare maestră.   ”Concursul a fost greu. La această ediţie a Campionatului Mondial şcolar de şah a fost un nivel valoric foarte ridicat, au venit foarte mulţi concurenţi, de foarte departe şi am stat cu sufletul la gură chiar până la finalul ultimei runde”’, a spus Miruna Lehaci, elevă în clasa a VI-a la Colegiul National Iaşi.
Ea a menţionat că după ce va termina şcoala doreşte să-şi facă o carieră în acest sport. “Doresc să ajung mare maestră. Prin câştigarea acestui Campionat Mondial şcolar de şah am obţinut deja titlul de maestru FIDE, am făcut un pas spre visul meu”, a spus tânăra campioană.  Despre viitoarele sale concursuri, Miruna Lehaci a menţionat: ”O să merg la Mamaia, unde va avea loc Campionatul European, iar apoi la Montevideo, în Uruguay, unde este Campionatul Mondial şi vreau să obţin şi acolo iar primul loc”.  Delegaţia României a cucerit 6 medalii (una de  aur, 1 argint şi 4 de bronz) la Campionatele Mondiale şcolare de şah, care s-au încheiat la Iaşi.  
Campioana mondială la fete 13 ani a devenit Miruna-Daria Lehaci. O medalie de argint a fost obţinută la categoria 11 ani băieţi de RobertCreangă. Cele patru medalii de bronz au revenit jucătorilor: Teodor Nedelcu la băieţi 11 ani, Mihnea Ognean – la băieţi 13 ani, George Stoleriu – la băieţi 15 ani şi Mălina Aciu – la fete 15 ani. Ca şi Miruna, George Stoleriu este legitimat la CS Politehnica şi este antrenat de preşedintele acestui club, Vasile Manole.
Acestea sunt cele mai bune locuri obţinute în clasamentele finale, după nouă runde, de reprezentanţii României, ţara noastră având în concurs 222 de jucători.
Peste 1.000 de oaspeţi, dintre care 576 de jucători din 41 de state ale lumii, au participat la Campionatul Mondial şcolar de şah de la Iaşi. Competiţia a fost organizată, în perioada 21-30 aprilie, de Asociaţia Judeţeană de şah Iaşi, FIDE şi Federaţia Română de şah. (AGERPRES)
 
 

Comentarii