De Business

Punem punctul pe știi

Prisecaru isi extinde afacerile in Ardeal

luni, 18 septembrie 2006, 18:56
2 MIN
 Prisecaru isi extinde afacerile in Ardeal

Omul de afaceri Ioan Prisecaru si-a extins afacerile in Ardeal. Grupul Conex, controlat de Prisecaru, a cumparat ieri de pe piata Rasdaq pachetul majoritar de actiuni al societatii Marub Brasov. Directorul general al firmei brasovene, Andreiu Boieriu, spune ca pe cele 19,52 milioane de actiuni, reprezentind 97,1% din capitalul societatii, s-au platit 5,57 de milioane de euro.
Grupul de Firme Conex a cumparat pachetul de 1.298.799 actiuni la producatorul de material rulant de la SIF Transilvania (755.056 titluri) si societatea Tehmin SA (543.743 titluri), in cadrul a doua tranzactii. Pretul mediu a fost de 15 lei pe unitate, de sapte ori mai mare decit nivelul de 2,5 lei pe unitate, valoarea nominala a unei actiuni Marub. Marub are un capital social de 3,34 milioane lei, format din 1.337.550 actiuni cu valoare nominala de 2,5 lei.
Compania produce echipamente tehnologice, constructii metalice sudate, utilaje autopropulsate destinate intretinerii caii ferate, piese turnate din fonta si otel si executa lucrari de reparatii si modernizari de locomotive si automotoare. „Marub a intimpinat dificultati financiare in ultima perioada, in special cu recuperarea creantelor de la companiile de cale ferata, care uneori se prelungea pe o durata de 7-8 luni. Am avut mai multe intilniri cu cei de la Conex si in ciuda acestor dificultati au decis sa faca tranzactia, considerind ca Marub are potential de dezvoltare“ a spus Boieriu.
El a adaugat ca grupul a anuntat investitii in modernizarea si dezvoltarea activitatii de productie si intentioneaza sa inchida o turnatorie proprie, care nu mai corespunde normelor ecologice si sa mute productia pe platforma de la Brasov. Grupul Conex produce piese si subansamble auto si este format din sase unitati de productie, printre care se numarar Agmus si Asam.
Grupul a obtinut in 2005 o cifra de afaceri de peste 83 milioane euro si are aproximativ 3.000 de angajati. Contactat in mai multe rinduri pe telefonul mobil, omul de afaceri iesean nu a raspuns pentru a comenta intentiile sale cu firma brosoveana.

Comentarii