Democratia de partid

"In toamna acestui an, Mugur Isarescu va depune juramintul de presedinte al Romaniei". Nu este vorba de declaratia vreunei ghicitoare in carti, ci de cea a unui politician aparent responsabil, ministru important in guvern: Traian Remes. Mai mult, declaratia era facuta in plenul congresului partidului din care facea parte ministrul finantelor – PNL -, partid care tocmai aprobase candidatura lui Theodor Stolojan la Presedintie, pe 18 august a.c.
Viata politica din Romania ramine un paradox greu de patruns pentru multi. Chiar Traian Remes era foarte nedumerit in decembrie 1999 cind, dupa ce PNTCD si intreaga coalitie au anuntat ca nu-l mai sprijina pentru functia de premier pe Radu Vasile, acesta, printr-un gest disperat si izvorit din neputinta si orgoliu, se incapatina penibil sa ramina in functie alcatuind guverne fantoma, dupa ce ministrii sai demisionasera in bloc.
Faptul ca, la un moment dat, partidul decide, intr-o chestiune importanta sau nu, intr-un alt fel decit cel pe care un anumit membru il considera drept cel mai potrivit este un lucru firesc. Chiar si ca membru de partid, a nu te supune unei astfel de decizii, cita vreme crezi ca cea mai potrivita masura ar fi fost contrariul, nu este o nenorocire. Sa sustii insa in continuare contrariul in public, adica in afara cadrelor de dezbatere interna ale partidului, si dintr-un post important pentru partid este cu totul altceva. Inseamna ca negi partidul si, ca urmare, ai toata libertatea de a pleca oricind.
Desigur, Traian Remes ar putea contesta modul in care au fost delegati, in judete, reprezentantii la congresul PNL din 18 august sau s-ar putea plinge de eventuala credulitate a membrilor PNL. Insa a sfida efectiv o decizie a partidului, situindu-te pe pozitia exact contrara fata de cea a colegilor, te scoate practic in afara partidului.
Care este ratiunea pentru care ministrul Remes se revendica in continuare din PNL? Raspunsul la aceasta intrebare, pe care vom incerca sa-l schitam in continuare, poate fi o explicatie a debilitatii clasei politice romanesti.
Pe de o parte, nimeni nu poate lua cuiva dreptul de a contesta in continuare pe cineva ales intr-o anumita demnitate, cita vreme respectivul este convins ca mai bun ar fi fost adversarul acestuia. Este vorba, in fond, de o libertate fundamentala intr-un stat democratic. Democratia de partid insa, si libertatile pe care aceasta le desemneaza, nu poate fi comparata cu libertatea cetateanului oarecare. Calitatea de membru de partid limiteaza automat unele libertati, inclusiv pe cea de exprimare. Fireste, detii latent aceasta libertate, putind s-o activezi oricind prin renuntarea la calitatea pe care singur ai acceptat-o cindva. Remes pare sa nu fi inteles aceasta regula elementara a politicii.
Pe de alta parte, este vorba despre neintelegerea a ceea ce, la un anumit moment, este un anumit partid. In ciuda numelui, nu scrie in nici o lege romaneasca despre faptul ca liberalismul este apanajul exclusiv al PNL. Remes si contestatarii sai spun ca ceea ce face Valeriu Stoica nu este liberalism, drept pentru care nu-l mai recunosc ca lider al PNL. Poate fi discutabil ceea ce actuala conducere a PNL vrea sa faca in plan electoral. Insa a confunda PNL cu liberalismul este o grava eroare. Indiferent de nume sau de ce cred membrii sai, un partid ramine, orice s-ar intimpla, un grup de oameni animati de un set de interese. Spre deosebire de acesta, liberalismul este o doctrina din care se poate infrupta cu generozitate oricine.
In cazul framintarilor recente din PNL mai exista o cauza. Ca o ironie a soartei, gruparea Remes spune, mai mult sau mai putin explicit, ca actuala conducere a partidului a intinat idealurile liberalismului romanesc. Poate ca este asa, poate ca nu. Insa acest lucru nu are absolut nici o legatura cu contestarea liderului PNL si a strategiei partidului, ambele alese in mod statutar de forurile partidului.
Pierderea cu demnitate a unei pozitii privilegiate nu este la indemina oricui. Sa ne amintim ca aproape toate congresele partidelor romanesti care au statuat modificari in conducere, la virf, s-au incheiat cu sciziuni. Astfel s-a ajuns ca scena politica romaneasca sa fie bintuita de aproape 100 de partide. La acestea, foarte probabil, se va mai adauga unul in zilele urmatoare: cel pe care Traian Remes il va infiinta. Va salva acesta liberalismul romanesc? Ne indoim.
Faptul ca iti place Isarescu sau Stolojan, chiar daca esti ministru, poate fi, in definitiv, o chestiune de gust. Cind esti insa membru intr-un partid politic, nu mai ai aceeasi libertate in a-ti alege preferatii. Acesta este, in fond, riscul pe care ti-l asumi intrind in viata politica. Faptul ca, de-a lungul ultimilor zece ani, multi politicieni romani au refuzat sa-si asume acest risc face ca actualul parlament sa fie doar ceea ce oglindesc sondajele: o institutie de prima mina in stat, dar cu o credibilitate de sub zece procente in perceptia publica. (Claudiu RAUS)