In sfirsit

Romania a primit de la Comisia Europeana o veste buna si una rea. Vestea buna este ca intram in Uniunea Europeana la termenul sperat, 1 ianuarie 2007. Vestea proasta este ca nu am scapat de monitorizare si de riscul unor sanctiuni serioase in cazul activarii asa numitelor clauze de salvgardare. Ne vom alatura, in fine, statelor est-europene aflate deja sub umbrela UE, dar nu vom adera asemeni lor, fara griji serioase. Exista consens intre analisti ca Romania si Bulgaria au parte de un tratament mai sever din partea forurilor europene decit cel aplicat in primul val de extindere spre Est (au existat clauze de salvgardare si in 2004, dar nu s-a pus niciodata cu adevarat problema activarii lor). La fel de adevarat este ca si noi, si bulgarii stam mai rau decit cele zece tari admise acum doi ani. Se putea, la fel de bine, cu aceleasi date, dar intr-un context politic european mai putin favorabil, sa fim aminati sine die. Asadar, vestea buna este mai importanta decit vestea rea.
Cauzele pentru care Europa se arata mai exigenta fata de Romania si Bulgaria sint deja cunoscute. Criza institutionala din interiorul UE – care a devenit acuta dupa respingerea prin referendum a Constitutiei europene in citeva state importante – este departe de a se fi incheiat. Inca nu este clar cum va functiona eficient Uniunea Europeana in noua formula, expandata. Sondajele si alegerile din ultima vreme au inregistrat sporirea euroscepticismului, a opozitiei fata de extinderea UE si fata de imigrantii pe care aceasta ii aduce in Occident. In fine, Europa se afla intr-un moment economic nefavorabil, care se traduce prin venituri si beneficii mai mici pentru contribuabilii occidentali.
Fata de toate aceste probleme, Comisia Europeana a fost nevoita sa-si demonstreze preocuparea, intre altele si prin sporirea presiunii asupra Romaniei si Bulgariei. Formula aderarii gasita de Comisia Europeana este menita, pe de o parte, sa nu dezamageasca asteptarile romanilor si bulgarilor si, pe de alta, sa menajeze susceptibilitatile occidentalilor, pe umerii (mai precis, pe buzunarul) carora sta inca structura europeana.
Al doilea rind de cauze tine strict de problemele interne structurale pe care Romania si Bulgaria le au. Stim prea bine ca, in ceea ce ne priveste, nu avem agricultura, justitie, administratie, infrastructura s.a. care sa indeplineasca exigentele europene. Sint prea putini aceia care cred ca asprul diagnostic european este exagerat. De multe ori, atunci cind se raporteaza la propria tara, romanii tind sa fie chiar mai critici si mai prapastiosi decit Uniunea Europeana insasi. Atita doar ca nu au o la fel de mare influenta asupra guvernarii – desi ar trebui sa aiba.
Monitorizarea UE este, pina la urma, un noroc, nu o napasta. Se vede clar, chiar si acum, la 17 ani de la revolutie, ca, fara ghidajul european, modernizarea si democratizarea Romaniei ar inainta incomparabil mai incet si nesigur. Iata doua exemple. Reforma educatiei si cea a sanatatii nu sint obiectul acquis-ului comunitar si, ca urmare, nu sint indrumate si monitorizate strict de catre UE. In linii mari, sintem liberi sa ne facem treaba cum dorim noi. Iar ceea ce reusim noi sa facem este dezolant. Haosul si mizeria din scoli si spitale spun totul despre priceperea si determinarea autohtona. Al doilea exemplu trimite la activitatea CNSAS, cel care ar trebui sa fie instrumentul reformei morale a clasei politice. In materii morale, UE ca institutie nu are competente. Sintem, si in acest caz, de capul nostru si e vai de capul nostru ce iese din toata cacofonia „reformei morale”.
Reintorcindu-ne la evenimentul de ieri, trebuie sa spunem ca este un moment istoric, extraordinar. Cu care, din pacate, nu prea stim sa fim contemporani. Inainte de a ne ingrijora de ce ne aduce neplacut integrarea, ar trebui sa ne bucuram. Ar trebui sa ne bucuram mai mult pentru vestea buna pe care am primit-o, pentru ca in istoria recenta nu ni s-a mai intimplat ceva comparabil. Poate ne iluzionam in continuare ca integrarea Romaniei este ceva firesc, previzibil, in natura lucrurilor, care ni se cuvenea in orice conditii. Sa ne uitam la Est (spre Belarus, spre Republica Moldova) sau spre Balcani (in unele zone din fosta Iugoslavie), ca sa vedem ca se putea si altfel. Democratizarea nu este nicicind ireversibila, lucru pe care, de altfel, l-am simtit pe pielea noastra in timpul guvernarii Nastase.
Asadar, sa ne bucuram o clipa, ca sa nu treaca istoria pe linga noi fara sa fi simtit.