Reforma de paie sprijinita de sindicate

Dupa numai doua zile de la anuntul facut de Guvern privind iminenta demarare a reformei dure in economie, in speta inchiderea intreprinderilor cu pierderi, Cartel Alfa a anuntat ca va scoate in strada zeci de mii de oameni in toata tara. Nu pentru a protesta fata de reforma, spun liderii sindicali, ci pentru a se asigura ca Guvernul va lua acele masuri liberale: reduceri fiscale pentru firme mici, facilitati de alta natura etc., care sa asigure locuri de munca. Cu alte cuvinte, iata, peste noapte, sindicatele au devenit mai reformiste chiar decit liberalii din Parlament sau din Guvern, care sint reticenti in privinta acestor facilitati. Asa ceva este un lucru absurd. Nicaieri in lume sindicatele nu agreeaza politicile de dreapta. Ba dimpotriva, ele sint masa de manevra a stingii, absolut fara nici o exceptie. Ce se ascunde, asadar, in spatele manevrelor sindicale din aceste zile?
In ultimii ani, miscarea sindicala europeana este intr-o continua pierdere de teren, in majoritatea statelor occidentale. In Germania, dupa o perioada de avint a miscarii sindicale, in anii ’70-’80, acum, singurul sindicat de care mai auzim din an in pasti este IG Metal, cel al metalurgistilor, multi dintre ei concentrati in zona Ruhrului, un fel de Valea Jiului nemteasca. In Marea Britanie, dupa 1984, cind premierul supranumit "Doamna de Fier", Margaret Tatcher, a inchis toate minele din Tara Galilor si Scotia, miscarea sindicala din aceasta tara pare sa-si fi dat duhul.
Interesant de analizat este, in acest context, cazul Frantei, singurul stat european in care miscarea sindicala se mentine in plin avint, ba chiar da semne de inflorire. Spre deosebire nu numai de cele doua exemple de mai sus, dar chiar si de toate celelalte tari occidentale, Franta este cea care mentine cel mai puternic sector de stat in economie. Or, acest sector este cel in care sindicatele se dezvolta excelent. Aici liderii sindicali nu au ca adversar un patronat privat, de regula mobil in luarea deciziilor radicale, ci unul in care decizia este greoaie si extrem de mult influentata de politica si de atentia pe care o dau politicienii deciziilor cu efect electoral.
In Romania, ponderea economiei de stat in cea nationala o depaseste pe cea din Franta, ea fiind de circa 80 la suta. Evident, sub raportul capitalului si al numarului de angajati, pentru ca, din perspectiva veniturilor care alimenteaza bugetul, raportul nu mai are mult si devine invers.
In aceste conditii, ultimii ani din Romania au fost marcati de o crestere a fenomenului sindical si a puterii acestora. Au fost sindicate care au schimbat guverne (vezi cazul Petre Roman), au fost sindicate care au influentat decisiv rezultatele alegerilor, cum au fost cele din ’96, au fost sindicalisti care, prin cererile lor, au dezechilibrat bugetul de stat, au fost cazuri in care premierii tremurau de frica vreunui lider sindical etc.
Din punct de vedere al unui lider sindical de anvergura, a accepta reforma, care inseamna acum privatizare pe capete, echivaleaza cu o sinucidere. Privatizarea va avea ca efect imediat spargerea monopolurilor sindicale, care vor deveni aproape imposibil de controlat si coordonat. Ciudat, insa, liderii Cartelului Alfa si ai BNS, dar nu numai ei, cer uneori chiar accelerarea reformei si a privatizarii. Cu toate acestea, nu ezita sa scoata lumea in strada exact cind este mai rau pentru reforma, riscind chiar sa puna in pericol aplicarea ei. Desi pare paradoxal, aceste gesturi au o explicatie simpla. Liderii sindicali stiu ca, in acest moment, risti sa fii huiduit de toata lumea daca nu te declari reformist. Ca urmare, nu ezita sa o faca: se declara foarte reformisti. Insa urmariti atent sa vedeti daca, in acest sens, fac altceva decit sa declare acest lucru, iar cind o fac, o spun numai reporterilor!
In realitate, situatia liderilor sindicali este dramatica, privita prin ochii lor insisi. Amenintati cu pierderea influentei si a puterii, pe care le vad scurgindu-li-se printre degete fara sa le poata stringe in pumn pentru sine, simt ca ar mai fi ceva de negociat. Ce anume? In ultima instanta, un mic favor de genul celui pe care l-au primit si alti inaintasi de vaza ai lor, ca Victor Ciorbea sau Miron Mitrea. (Claudiu RAUS)