Altceva decit un simplu magazin de decoratiuni

Subtitlu

miercuri, 07 noiembrie 2007, 21:20
3 MIN
 Altceva decit un simplu magazin de decoratiuni

Puteti servi un ceai in timp ce rasfoiti o carte

Sa deschizi un magazin pornind de la un concept, sa iti construiesti o identitate care sa difere de tot ceea ce exista pe piata si sa faci publicitate acelui spatiu sint unele dintre cele trei reguli ale reusitei in comert. Cele doua femei care au deschis, acum mai bine de o luna, magazinul „Acaju, tres chic" au punctat destul de bine identitatea magazinului lor. Nu este un spatiu in care intri doar ca sa „scapi de bani" ci unul in care, pentru citeva momente, te poti relaxa.

Un loc linistit, in care miroase a ceai de diferite arome, a betisoare parfumate, a carbune pentru narghilea. „Am dorit sa cream un spatiu deosebit, altfel decit un simplu magazin. Vrem ca oamenii sa intre aici si sa se relaxeze. Sa serveasca un ceai in timp ce cauta un cadou deosebit, sau citesca carti – in curind vom deschide si o minibiblioteca. Dorim sa le oferim clientilor nostri o alternativa la ce exista deja, sa-i informam in legatura cu ceea ce insemna arta", spune Andreea Ghiban, unul dintre asociatii magazinului.

Si, pentru ca doresc ca clientul sa se simta deosebit de bine in magazinul lor, cele doua asociate ii servesc pe acestia cu ceai, le ofera bomboane si sansa de a achizitiona produse unicat. Mai mult decit atit, ele incearca sa promoveze artistii locali, oferindu-le un spatiu in care sa isi poata comercializa produsele de arta, cu conditia ca acestea sa fie deosebite.

Pe peretii acestuia exista deja picturi realizate de artista ieseanca Daniela Grapa, iar la intrare, chiar pe scari, sint doua vase confectionate de o angajata a teatrului pentru copii. „Incercam sa organizam si evenimente deosebite. Chiar duminica am avut proiectii si muzica adaptate pe profilul magazinului. In jur de 20 de tineri, au stat pe jos si au servit ceaiuri, s-au relaxat impreuna cu noi. Planuim sa facem si o expozitie de fotografie si o lansare de carte", planuieste Andreea.

Din partea magazinului primiti cadou si banuti Feng Shui

Clientii magazinului nu pleaca niciodata doar cu produsul achizitionat, ci primesc din partea firmei trei sau opt banuti I-Ching. Unii dintre ei le-au spus celor doua asociate ca se simt ca intr-un muzeu.

„Remediu Feng Shui compus din 8 banuti I- Ching pe un sirag rosu este considerat cel mai eficient talisman pentru atragerea banilor. Se aseaza la vedere, in apropierea spatiilor unde se lucreaza cu bani sau la oglinda centrala din autoturism pentru noroc. De asemenea, numarul opt este, in aceasta perioada, un simbol foarte benefic. Incepind de pe 2 februarie 2004 pina in anul 2024, timp de 20 ani, energia acestei cifre este benefica in orice intreprindeti. Astfel, reprezentarea cifrei 8 fie pe amulete, fie pe alte obiecte aduce noroc si bunastare", explica Andreea.

Ea doreste clientilor sai noroc si bunastare si din acest motiv ofera fiecaruia dintre ei un astfel de obiect.

Produse deosebite pe care le puteti gasi la „Acaju, tres chic"

In magazin poti cumpara cu 55 de lei o lampa realizata din coaja de banane, o vaza din metal pictata manual, un ceainic chinezesc din piatra pictat manual cu 120 de lei, cufere din iarba de mare, dulapuri indiene frumos colorate cu 190 de lei, un scaun chinezesc cu o lucratura deosebita cu 550 de lei, o masa la fel de frumoasa cu 300 de lei, o narghilea cu sume cuprinse intre 80 si 150 de lei.

„Narghilele merg foarte bine. Sint arabesti. Noi le oferim cumparatorilor si indicatii scrise despre cum pot fi folosite aceste obiecte. Avem si tutun de diferite arome. Din cite ne-au spus clientii in Iasi se gasesc rar doar cele cu mar", spune Andreea.

Si obiectele Feng Shui sint printre cele mai cautate. „Am adus aceste simboluri intr-o forma deosebita, astfel ca ele pot reprezenta oricind un obiect decorativ deosebit, oriunde este amplasat. Broasca cu vasul abundentei in spate, elefantii cu trompa ridicata, camila pictata, budha rizind sint doar citeva dintre obiectele cu simbolistica feng-shui pe care le avem si care sint lucrate sau pictate manual, in lemn de mango sau piatra. Pe linga acestea, avem si obisnuitele reprezentatii feng-shui, precum broasca cu banuti in gura, ratele mandarine, dragonul sau vasul abundentei. De asemenea, majoritatea obiectelor din magazin sint confectionate din lemn, din piatra sau metal, avind culori si forme ce pot fi imbinate astfel incit sa creeze in orice camin o atmosfera benefica si relaxanta, asociata practicii feng shui".

Comentarii