Accident stupid in zona Bucium

vineri, 27 mai 2011, 20:57
2 MIN
 Accident stupid in zona Bucium

Un barbat a ajuns la spital dupa ce doua bare de fier forjat s-au desprins dintr-un camion si l-au lovit. Accidentul s-a petrecut vineri in jurul orei 12.40 pe soseaua Bucium. Potrivit anchetatorilor, autocamionul incarcat cu fier beton era condus de Toma C. (56 de ani), din comuna Gropnita. "In timp ce se deplasa cu un autocamion din directia bulveardului Poitiers catre Paun, transportind aproximativ 4 tone de fier, din cauza neasigurarii corespunzatoare a incarcaturii doua bare de fier s-au desprins, accidentind un barbat in virsta de 49 ani care se afla pe marginea partii carosabile", a spus agent Alina Vezeteu, purtator de cuvint al Politiei.

Victima a fost preluata de un echipaj SMURD si transportata la spital. "Pacientul prezenta un traumatism facial si unul cranio-cerebral. De asemenea, a suferit o contuzie toraco-abdominala si pare depresiv, plinge. Momentan este constient, inca se mai fac investigatii pentru a vedea daca nu are si alte rani, afectiuni", a declarat dr. Gabriel Perianu, medic in Unitatea de Primire Urgente a Spitalului "Sf. Spiridon". Barbatul, aflat sub influenta alcoolului, le-a spus medicilor ca astepta o masina care sa il transporte acasa, in comuna Schitu Duca.

Tot in cursul zilei de vineri, in jurul orei 7.30, o minora de 10 ani a fost lovita de o masina in timp ce traversa neregulamentar. Accidentul s-a petrecut pe drumul national care traverseaza satul Cirniceni, din comuna Tiganasi. "Autoturismul implicat in accident circula dinspre Stefanesti-Botosani catre Iasi. A surprins si accidentat grav o minora angajata in traversarea strazii la o distanta de 20 metri de trecerea pentru pietoni", a mai completat reprezentanta Politiei.

Un alt accident s-a petrecut miercuri dupa-amiaza pe drumul judetean care traverseaza localitatea Ciurea. Autoturismul implicat in accident era condus de Constantin G. (54 de ani) si circula dinspre Piciorul Lupului. "Conducatorul auto, aflat sub influenta bauturilor alcoolice, a pierdut controlul volanului intrind intr-un sant. In urma accidentului, un pasager de 28 ani a fost ranit usor", a precizat agent Vezeteu. Soferul avea o concentratie de 0,94 miligrame pe litru alcool pur in aerul expirat.

Comentarii