"Internautul" tortionar

duminică, 04 martie 2001, 00:00
3 MIN
 "Internautul" tortionar

O fapta de o cruzime greu de imaginat a iesit la iveala ieri dimineata, dupa ce politistii bacauani au fost chemati sa sparga usa unui apartament de pe strada Alecu Russo din municipiul Bacau. Imaginea din apartamentul Eleonorei Cristea, de 38 de ani, era infioratoare: femeia zacea in pat, cu capul spart, intr-o balta de singe, iar in incapere mirosea ingrozitor. Imediat, unul dintre politisti a sunat la Salvare, dupa care a fost alertat intreg efectivul de la judiciar. Principalul suspect a fost chiar fiul Eleonorei, Alexandru Mihai Badica, de 15 ani, care nu mai fusese vazut de vreo citeva zile. Dupa ce au fost audiate citeva persoane din anturajul tinarului, politistii l-au gasit pe acesta la un Internet Cafe, aflat in imediata apropiere a sediului Politiei, la Universitate. "Stiu pentru ce ma luati", a mai apucat sa spuna tinarul, in momentul in care a fost prins de umeri chiar de catre lt. col Dumitru Isachi, seful Biroului Judiciar.
Dupa ce i s-a luat o declaratie la politie, in care Mihai a recunoscut ce a facut, el a fost trimis la Parchet, unde procurorul a decis ca sa fie introdus in Centrul de Primire Minori pina miercuri, cind va fi expertizat psihic de catre o comisie medicala. In tot acest timp, mama sa se zbatea intre viata si moarte pe masa de operatie.
Pe baza declaratiei baiatului, politistii au reusit sa reconstituie intreg filmul evenimentelor. De la inceputul acestui semestru, Mihai nu s-a mai prezentat la Liceul din Hemeiusi, unde era elev in clasa a IX-a, si s-a dedicat altei indeletniciri. Badica era ahtiat dupa InternetCafe-uri, unde isi comsuma cea mai mare parte a timpului. Mama lui a aflat abia marti seara despre absentele fiului sau, drept pentru care l-a luat la rost. Conform primelor date de ancheta, se pare ca ea i-ar fi tras o palma, la care baiatul a reactionat insa cu o violenta iesita din comun. El a luat un ciocan si a lovit de citeva ori in capul mamei sale, pe care practic l-a zdrobit. Apoi, linistit, si-a incuiat mama in casa si a plecat din nou la Internet cafe.
In urmatoarele zile nu a mai dat pe acasa si, cum femeia era divortata, nimeni nu a a sesizat absenta ei in acest rastimp. Abia ieri dimineata, contabilul sef de la firma unde lucra Eleonora a vrut sa afle ce s-a intimplat cu femeia si a venit la usa ei. Pentru ca nimeni nu i-a raspuns, a alertat politia, care a descoperit grozavia. Victima care a zacut doua zile si doua nopti, inconstienta in propria casa, a fost transportata la spital si supusa unei interventii neurochirurgicale de urgenta. Aflata in stare de coma profunda, cu craniul zdrobit si cu miinile invinetite de loviturile de ciocan, femeia se afla in stare foarte grava. Echipa medicala care a efectuat interventia chirurgicala spune ca sansele ca Eleonora sa supravietuiasca sint minime, iar daca, printr-o minune, ea isi va reveni din coma, va ramine paralizata. Femeia se afla in prezent in sectia Reanimare a Spitalului Judetean. (Florin CRACIUN, Cezara DUTA)

Comentarii