Administratia publica braileana si-a asigurat pacea sociala in judet

luni, 18 martie 2002, 00:00
3 MIN
 Administratia publica braileana si-a asigurat pacea sociala in judet

La sfirsitul saptaminii trecute, s-a semnat, in cadrul unei sedinte a Comisiei de Dialog Social, Acordul Social tripartit la nivel judetean, avind ca parti Prefectura, patronatul si filialele locale ale confederatiilor sindicale. Semnarea Acordului Social s-a facut in urma mai multor discutii purtate intre cele trei parti, in cadrul carora au fost aduse imbunatatiri sau completari formei initiale, propusa de reprezentantii administratiei publice locale. Acordul, care se incadreaza in prevederile Programului de dezvoltare economico-sociala a judetului, formulat si aprobat de administratia publica locala, este valabil pina la 31 decembrie 2002. Aceasta stipuleaza, de la bun inceput, ca "relatiile de conlucrare intre parti se intemeiaza pe parteneriat, respect reciproc si buna credinta in procesul de armonizare a intereselor lor specifice. In procesul de conlucrare, partile vor folosi mecanisnmele existente si vor conveni si alte modalitati de sustinere a dialogului institutionalizat. Instrumentele de lucru sint cele precum consultarea permanenta a partenerilor sociali asupra masurilor initiate care au incidenta asupra problematicii economice si sociale. Procedurile concrete de monitorizare a indeplinirii angajamentelor si de asumare a responsabilitatii se stabilesc de comun acord". Acordul social se structureaza pe mai multe capitole, respectiv pe mai multe domenii, la care se precizeaza obiectivele stabilite pentru acest an.
Obiective pentru linistea guvernantilor
Astfel, in sectorul industrial, sint prevazute, printre altele, realizarea Parcului industrial, cu contributie PHARE, promovarea proiectelor "Pod peste Dunare", "Parc industrial" si "Aeroport intre Braila si Galati", sustinerea participarii firmelor din judet , prin Camera de Comert, Industrie si Agricultura, la manifestari promotionale din tara si strainatate, realizarea unor parteneriate cu tari din Uniunea Europeana, prin organizarea de Burse de contact pe domenii de activitate. La capitolul "Agricultura", sint stabilite, printre obiective, repararea si punerea in functiune a statiilor de pompare, a utilajelor mobile de udare, incheierea de precontracte pentru irigarea a 193.460 hectare, in 2002, repunerea in functiune a sistemelor de irigat pentru pasunile si izlazurile naturale, acordarea de asistenta sanitar-veterinara tuturor speciilor de animale si urmarirea actiunilor sanitare pentru prevenirea si eradicarea bolilor epidemiologice, revigorarea si protejarea fondului piscicol natural. Un alt capitol distinct in acordul social este "Amenajarea Teritoriului, Urbanism si Locuinte", in cadrul caruia se prevede executarea celor 824 de apartamente pentru tineret in municipiu, precum si in celelalte orase, executarea podului peste riul Buzau, in comuna Rimnicelu, extinderea retelei cu apa potabila la Tirlele Filiului, Oprisenesti, Berlescu, Drogu, Zamfiresti, Cuza Voda si Surdila Gaiseanca, precum si introducerea retelei de gaze naturale, in 14 localitati. La capitolul "Transport", se afla la loc de cinste, printre obiectivele pe anul in curs, imbunatatirea transportului public de calatori pe raza municipiului si studierea si proiectarea unei linii de cale ferata intre Faurei si Slobozia, iar la "Comunicatii", se doreste sustinerea actiunilor pentru telefonizarea localitatilor Racovita, Custura, Corbeni, Odaeni, Coltea, Mihai Bravu, si extinderea retelei de posturi telefonice la Scortaru Vechi si Tudor Vladimirescu. La capitolul "Invatamint", se prevede continuarea programului de reabilitare a 12 scoli din judet, prin cofinantare de la Banca Mondiala si Banca pentru Dezvoltare a Consiliului Europei, achizitionarea a inca 6 microbuze pentru transportul elevilor in mediul rural si dezvoltarea bazei materiale de informatica in scoli. Cele 3 parti au convenit sa infiinteze un Comitet de monitorizare, care sa urmareasca modul in care se respecta in practica prevederile amintitului acord. De asemenea, s-a convenit, ca semnatarii – de fapt, in special sindicatele – sa se abtina de la "initierea si incurajarea actiunilor care ar tulbura climatul de pace sociala si relansare economica a judetului".
Acordul social a fost semnat, dupa cum urmeaza: din partea Prefecturii, de catre prefectul Mihai Manea si subprefectul Didina Stanescu, din partea Patronatului local, de reprezentantii COMPIROM – Vasile Pricop si Viorel Voinea Gurau, CNIPMMR – Gheorghe Caruz, PNR – Nicu Stanciulescu, UGIR – Iulian Zamfir, UGIR 1903 – Vasile Nistor, CNPR – Gheorghe Ciudatu si Dumitru Danielescu, Federatia Patronatelor din Serviciile Publice – Mihai Chirita, iar din partea Confederatiilor sindicale locale, de reprezentantii BNS – Petre Oancea, Cartel ALFA – Ion Dobre, CSDR- Margareta Geru, CSN Meridian- Ion Pirlog, CNSLR Fratia – Nicolae Sardidache si Federatiei Sindicale din Serviciile Publice- Vasile Negru. (Mihaela DAN)

Comentarii