Bazinul acoperit va deveni operational la 1 octombrie

luni, 10 septembrie 2001, 23:00
1 MIN
 Bazinul acoperit va deveni operational la 1 octombrie

Lucrarile de reparatii la cele doua bazine de inot al Liceului cu Program sportiv au fost incepute in vara acestui an, finantarea fiind realizata de Primaria Braila. In urma cu citeva zile, Inspectoratul Scolar Judetean Braila a intocmit o situatie cu necesitatea alocarii in regim de urgenta de catre MEC a doua miliarde de lei pentru reparatiile si modernizarile necesare bazinelor de inot de la LPS. Directorul liceului, prof. Jean Preda, a precizat ca, pina la 1 octombrie, se vor termina lucrarile la bazinul acoperit si acesta va intra in functiune, fiind finalizate totodata si lucrarile de reparatii si modernizare de la vestiare, salile de forta si instalatiile de filtrare si ventilatie.
Primarul Anton Lungu a precizat ca lucrarile sint efectuate de SC Civita SRL si Titan Holding Bucuresti. "In vara nu au fost bani si ca urmare lucrarile au inceput mai tirziu, dar eu vreau sa luam toate masurile pentru ca bazinul olimpic sa fie placat cu marmura pina la inceperea iernii. Acestea sint lucrari ce se pot executa si pe timp friguros. Vrem ca in primavara sa inceapa montarea pompelor si filtrelor si la acest bazin. Speram ca in iunie 2002 sa fie dat in folosinta si sa fiu ajutat, asa cum am solicitat inca de acum patru luni, si de Guvernul Romaniei." (Cristina DOSULEANU)

Comentarii