Denuntatorul prefectului ramine cu terenul transferat la „Metro”

duminică, 03 septembrie 2006, 20:44
6 MIN
 Denuntatorul prefectului ramine cu terenul transferat la „Metro”

Familia Forna, cea care l-a denuntat pe prefect ca a cerut mita pentru transferul de la Rediu si punerea ulterioara in posesie, va ramine cu terenul la „Metro”. Punerea in posesie urmeaza sa se faca in maximum trei luni, dupa derularea etapelor legale pentru eliberarea titlului de proprietate. Semnarea, de catre prefectul Radu Prisacaru, in chiar dimineata zilei in care a fost retinut, a hotaririi Comisiei Judetene de Fond Funciar prin care Norinei Forna i s-a recunoscut dreptul de proprietate asupra a 16 ha de teren peste drum de „Metro” a reprezentat ultima etapa importanta inaintea eliberarii titlului. Formele de predare-primire a terenului de la ADS sint ca si intocmite. „Dupa ce CJFF semneaza hotarirea de validare, Agentia Domeniilor Statului procedeaza la predarea terenului catre consiliul local pe raza comunei in care se afla inregistrat. Pamintul va fi predat prin protocol catre consiliul local, iar acesta realizeaza procesul verbal de punere in posesie”, a precizat subprefectul Tudor Leonte. Documentatia urmeaza sa fie inaintata Oficiului Judetean de Cadastru (OJCPI), insarcinat cu delimitarea propriu-zisa a terenului si completarea titlului de proprietate. Odata incheiat titlul de proprietate, acesta va fi trimis catre Prefectura, pentru a fi semnat de viitorul prefect interimar. Dupa inregistrarea la OJCPI a titlului de proprietate, acesta va fi trimis catre primaria Miroslava, in raza careia se afla terenul de vizavi de „Metro”, pentru identificarea amplasamentului si bornarea parcelelor. „Intreaga procedura dupa ce hotarirea trece prin CJFF poate dura intre doua si trei luni. Oricum, dosarul este inca in studiu. Au venit doua persoane de la Bucuresti si le-am realizat o copie dupa dosarul depus la CJFF”, a mai afirmat subprefectul Leonte. Practic, pina in noiembrie, Norina Forna ar trebui sa primeasca titlul de proprietate pe intreaga suprafata de teren, inclusiv pe cele 3 ha de teren pe care procurorii DNA le considera ca mita pentru prefect si seful ADS Iasi, Flavius Ionita.
Astazi sau miine se va sti daca prefectul ramine in arest
Recursul la arestarea pentru 29 de zile dispusa de Tribunalul Bucuresti ar putea fi judecat azi sau miine la Curtea de Apel. „Recursul a fost declarat in sala, dupa pronuntarea hotaririi Tribunalului Bucuresti, de catre toti avocatii celor patru inculpati. Este posibil ca luni sau marti sa fie judecat recursul, nu stim sigur, exista un termen de trei zile, dar nu am fost anuntati exact cind va fi judecat”, a precizat Nelly Pascal, avocata lui Cristian Maftei, cel considerat de procurori ca intermediar al afacerii funciare. Daca recursul inaintat va fi respins, cei patru acuzati vor ramine in arest pina la sfirsitul acestei luni, in caz contrar ei urmind sa fie eliberati. „Pot fi pusi imediat in libertate, daca va fi acceptat recursul. Am cerut recurs la hotarirea Tribunalului pentru ca am considerat ca masura arestarii preventive a fost luata fara a avea probe concrete, in afara declaratiilor inculpatului Baltag. Este chiar socant cum a putut acesta sa-si schimbe marturia initiala”, a precizat Alice Bildan, avocata prefectului Radu Prisacaru.
Aceasta a mai afirmat ca, daca nu se finalizeaza cercetarile, perioada de detentie poate fi prelungita cu alte 29 de zile. „Noi consideram ca decizia arestarii preventive este nelegala si netemeinica in baza probelor existente. Din pacate, declaratiile avocatului Toni Baltag au contat suficient de mult in hotarirea instantei. Oricum, marturisirea nu-i ajuta personal la nimic, decit pentru a obtine circumstante atenuante la acuzatiile aduse. Mai ales ca in acea marturie el practic se autoincrimineaza”, a mai afirmat Pascal.
Decanul Baroului Iasi, Adrian Mogos, a apreciat si el ca marturia lui Baltag nu il avantajaza pe acesta aproape deloc. „Faptul ca a recunoscut nu il avantajeaza pe Baltag cu nimic. A recunoaste nu este egal cu a primi circumstante artenuante. O recunoastere, indiferent cit ar cintari, nu-l avantajeaza. Nu inteleg ce s-a intimplat. Ori s-a pierdut, ori mi se pare o treaba nelalocul ei”, a precizat Mogos.
Pe de alta parte, prefectul Prisacaru a declarat la iesirea din sala de judecata ca probele „sint zero si acest lucru se va vedea in continuare in instanta”. Legat de arestarea sa preventiva pentru 29 de zile, Prisacaru considera ca se foloseste acest caz pentru a se da un exemplu ca justitia isi face treaba. „Cred ca este o hotarire strategica pentru Romania. A trebuit sa fim aratati cu degetul. Dar va spun clar ca nu exista dovezi, nu exista flagrant, nu exista absolut nimic”, a afirmat prefectul la iesirea din sala de judecata, dupa ce instanta s-a pronuntat.
Contactat telefonic, inainte ca tribunalul sa se pronunte, ministrul Administratiei si Internelor, Vasile Blaga, a precizat ca dupa ce se va judeca si recursul la hotarirea Tribunalului Bucuresti prefectul de Iasi va fi suspendat din functie. „In acest caz, conform legii, se suspenda relatiile de serviciu. Iar daca va fi condamnat, relatiile de serviciu vor inceta. In viitoarea sedinta de Guvern va fi imputernicit unul dintre cei doi subprefecti pentru a ocupa functia de interimar. Inca nu ne-am gindit care dintre ei va lua locul prefectului”, a precizat Blaga. Intrebat ce parere are despre ce s-a intimplat la Iasi, acesta a declarat: „Eu am atras atentia cu mult timp in urma de ceea ce se intimpla la Iasi”. Nu a dorit insa sa faca mai multe precizari.
Avocatii se feresc sa il vorbeasca de rau pe colegul lor arestat
Arestarea lui Toni Baltag a stirnit rumoare printre colegii sai. Desi Baltag este cunoscut ca facind parte din pleiada celor care apara persoane din lumea interlopa, majoritatea avocatilor ieseni isi sustin colegul. „Este un bun coleg si un avocat priceput si sint convins ca se va demonstra ca este nevinovat”, a declarat avocatul Marius Striblea. In pauza dintre doua procese, pe holurile instantelor se vorbea doar despre retinerea celor patru ieseni. „Imi pare foarte rau de Toni, nu imi vine a crede. E un om foarte corect. Gindesc ca a fost atras cu o anumita conjunctura. Cu siguranta are acoperire pentru fiecare acuzatie care i se aduce. Exista anumite profesii in care asemenea situatii sunt inerente, se pot intimpla. Este normal ca uneori un avocat sa fie acuzat de asemenea fapte”, a mentionat avocatul Ionel Nechita.
Nici avocatii de „frunte” nu par sa-i reproseze ceva mai tinarului coleg. „Este un avocat foarte serios. Nu am auzit ca pina acum sa fi avut un comportament nedeontologic”, a declarat Neculai Volovat. Intr-un comunicat trimis de procurorii DNA se arata ca Toni Baltag este cercetat pentru complicitate la luare de mita. Daca aceste acuzatii se vor proba, avocatul risca excluderea din Barou. „Este un copil bun. Un copil care promitea, avea o perspectiva frumoasa. Daca se va proba ca Toni Baltag se face vinovat de o fapta penala grava si care ar stirbi profesia, se poate merge pina la excluderea din Barou. Insa nu voi lua asemenea masuri pina nu se va stabili cu exactitate de ce se face vinovat. Daca va fi arestat preventiv, va fi suspendat o perioada deoarece nu isi va putea onora contractele”, a declarat Adrian Mogos, decanul Baroului de Avocati Iasi.
Tinerii din PSD Iasi cer demisia lui Fenechiu
Vocile care solicita demisia deputatului Relu Fenechiu de la sefia judeteana a PNL s-au inmultit. Tinerii social-democrati au cerut ieri conducerii PNL demiterea lui Fenechiu. La sfirsitul saptaminii trecute, demisia deputatului a fost solicitata si de un fost lider liberal al organizatiei iesene, profesorul Aurel Stan. „Nu avem cum sa-i aparam pe tinerii liberali implicati in aceste scandaluri, dar credem ca adevaratul vinovat este Fenechiu si conducerea organizatiei judetene a PNL. Au reusit ca compromita o generatie tinara de liberali. De aceea, cerem PNL sa-l demita pe Fenechiu din functia de presedinte al organizatiei judetene a partidului”, a declarat consilierul local Catalin Ivan, presedintele organizatiei municipale a Tineretului Social Democrat (TSD).
Acesta a mai spus ca social-democratii cred ca tinerii acuzati de mita si de incompatibilitate au fost sacrificati de conducerea liberala. „PNL a promovat tineri lipsiti de valoare in functii-cheie pentru ca membrii partidului sa isi deruleze in liniste afacerile imobiliare. La sfirsit, acestia au fost aruncati la gunoi ca niste soldatei care si-au facut treaba. Chiar daca TSD nu este acum afectat direct, ei au compromis credibilitatea intregii clase de politicieni tineri”, a adaugat Ivan.
Seful liberal a reactionat dur la solicitarile tinerilor social-democrati. „Cu ce drept imi cer ei demisia? Acestor indivizi le este foarte foame de tara asta. Au supt foarte mult si acum sint disperati ca nu mai pot. Cind se va demonstra ca am luat un singur metru patrat de pamint cumparat cu presiuni politice, imi voi da demisia. Ei sint doar rau intentionati. Nu am nici o vina, de aceea copilul asta va fi dat in judecata si va pierde multi bani. Nu are dreptul sa faca astfel de acuzatii”, a precizat Fenechiu.

Comentarii