Comisia Anti-saracie exista doar pe hirtie

Situat la periferia orasului, blocul I 11 din cartierul Sud a adunat parca, in cele 124 de garsoniere ale sale, cei mai oropsiti oameni de pe fata pamintului. Locatarii lui spun ca nici un reprezentant al autoritatilor nu le-a trecut pragul sa-i intrebe de necazurile pe care le au si, colac peste pupaza, mai sint pusi si sa plateasca facturi astronomice pentru apa pe care nu o consuma. Unii dintre acesti blocatari sint atit de saraci, incit e pur si simplu o minune ca mai fac fata vietii.
Exista inca un loc in minunata noastra provincie europeana in care alesii poporului nu au calcat niciodata. Inca un bloc al groazei, asemanator din multe puncte de vedere cu celebrul Bloc NATO din Bahne. Aceleasi incaperi de 11 metri patrati, pline de igrasie, aceiasi pereti coscoviti, aceleasi tavane prin care curge apa la ultimul etaj si aceeasi putoare pe holuri. Iar in mai toate cele 124 de camarute, sint oameni care traiesc drame greu de imaginat. De vina e saracia. Neputinta impusa de batrinete, de boala. Si pe undeva, si rautatea nascuta din insuportabile lipsuri… Aici gasesti tot ce vrei: pensionari singuri, cu pensii de mizerie, persoane cu handicap, bolnavi pe care nu-i ajuta nimeni, sarmani fara nici un fel de venit si familii cu destui copii pentru care existenta inseamna o eterna si chinuitoare lupta pentru supravietuire. Acesti oameni isi dramuiesc banii prin inginerii greu de inteles, doar-doar le-or ajunge si pentru bucatica de piine. Dar din nefericire, inaintea stomacului, grija de capatii a necajitilor este achitarea facturilor. Facturi care ajung si la un milion de lei lunar pentru cantitati de apa pe care nu le consuma! Mai mult, ani de zile acestor oameni li s-au incasat sume considerabile si pentru apa calda, care nu le-a curs tot de atita vreme. Nici macar o picatura. „Fostul administrator a plecat in Italia prin 1997 si pina anul acesta, nu am mai avut nici un administrator. Teava de apa calda s-a spart tot cam pe atunci, au venit de la Punctul Termic si au inchis-o si de atunci noi nu mai avem nici un strop de apa calda. Facturile veneau la un loc si pentru apa calda si pentru rece. Nu ne-am dat seama ca noi platim de fapt si apa calda pe care n-o avem. N-am avut administrator care sa observe si am zis ca daca atita scrie pe factura, atita trebuie sa platim. De-abia cind s-a separat ENET-ul de CUP ne-am dat seama. Platim si acum foarte mult, cei care si-au pus apometre nu le sint luate in seama, nu mai stim ce sa facem”, a declarat Stefan Dediu, presedintele de bloc.
Prin sacrificii zdravene, aproximativ 50 dintre locatarii blocului I 11 au reusit de si-au pus in luna martie, apometre. Iar din ianuarie, de cind au si administrator, s-au apucat pe cit posibil, sa repare din tevi. Saracia in care traiesc majoritatea dintre ei nu le-a permis sa duca treaba la bun sfirsit. Pur si simplu nu au bani. „Daca ar fi sa ne faca si noua cineva dreptate, ar trebui sa ni se ia in calcul banii dati atitia ani pentru apa calda pe care n-am avut-o. Nu sa ne dea banii inapoi, ca probabil asta nu se poate, dar sa tina cont de ei si sa ne repare tevile, sa ne rezolve problema asta”, a spus presedintele blocului.
Boala si saracie lucie
Daca nu toate, atunci macar unele dintre persoanele ce isi tirasc existenta in maghernitele din blocul I 11 ar fi meritat demult sa intre in vizorul celor angajati sa faca asa cum trebuie asistenta sociala. Intr-una din camarute traieste de mult timp Neculai Draghici, acum in virsta de 48 de ani. Chiar daca e greu de crezut, acest om vietuieste din nimic! Nu are nici un fel de venit si maninca ce-i mai dau vecinii. De citiva ani i s-a taiat curentul pentru ca n-a avut bani sa-l plateasca si cu toate astea „sint pus sa platesc lumina! Nu am nici un fel de apa, calda nu-i de mai bine de sase ani iar rece nu curge ca s-au blocat robinetii. Puteti sa vedeti. Cu toate astea, mi-a venit sa platesc 458 de mii de lei la intretinere, pentru 23 de metri cubi de apa! Si daca as vrea n-as putea sa platesc! N-am de unde, n-am nici un fel de venit”, a spus necajit, Neculai. Anul trecut, barbatului i-a fost amputata laba unui picior. Rana nu i s-a inchis nici acum, iar dupa mirosul din camera, pare ca incepe sa se infecteze. In momentul vizitei noastre, Neculai zacea pur si simplu pe pat, asteptind sa mai treaca o zi. „Am lucrat 26 de ani, ca ifronist la Avicola. Nu pot iesi la pensie ca nu am virsta. Ma gindesc ca as putea primi poate o pensie de boala, sau de handicap. Dar eu nu pot sa merg, si nici nu am pe nimeni care sa umble pentru mine. Ca fara bani, nu te ajuta nimeni. Acum ma doare rau si piciorul celalalt, poate mi-l taie si pe ala. Si-s singur, n-am pe nimeni. Nevasta mi-a murit acum patru ani, copii n-am avut. O singura data m-au ajutat de la Crucea Rosie, mi-au adus alimente, dar de atunci, nimic. N-am avut nici cu ce sa-mi pansez piciorul. Acum mi-a dat un patron, de mila, de-am putut sa-mi cumpar fasa asta”, si-a varsat necazul Neculai.
Imposibiliul apometru
Pentru multi dintre locatarii blocului I 11, montarea unui apometru ramine un ideal imposibil de atins. Dar, din disperarea de cauza, unii au renuntat pina si la piinea cea de toate zilele numai ca sa-si vada legat de teava aparatul salvator. Cu toate astea, la data scadentei, s-au trezit cu aceleasi sume imposibile pe facturi, fiind obligati sa plateasca zeci de metri cubi de apa desi apometrul arata clar doar cite patru sau cinci. „Cu tot cu apometru, mi-a venit sa platesc pe luna aprilie 415 mii de lei! In trei luni am consumat numai 5 metri cubi si ma pun sa platesc 20 de metri cubi! Pensia mea este de numai un milion de lei. E vai de capul nostru! Chiar nu se gindeste nimeni la noi?”, isi varsa amarul Anisoara Cimpeanu, o locatara a blocului. Iar un alt vecin de-al femeii, om insurat cu doi copii mici in intretinere, si-a aratat revolta asupra faptului ca a fost pus sa achite si cite doua milioane de lei lunar. „Am zis ca scap de necazul asta daca-mi pun apometru. Dar am constatat ca am dat banii degeaba pe el. Pe luna aprilie am consumat doar 4 metri cubi de apa si mi-au trecut pe factura 17 metri cubi! Ni s-a spus ca de vina e instalatia la subsol si ca n-avem decit sa punem bani sa o reparam. Cit s-a putut am pus dar nu mai sint bani. Oamenii nu au bani pur si simplu. Ce sa mai zic ca apa calda nu a fost cel putin din 2000, de cind m-am mutat eu aici. Dar de platit, a trebuit sa platim”, a povestit Fanel Bonta. In situatie relativ similara se afla si familia Jalba. Cei doi pensionari considera masa primita de la Cantina Saracilor drept un noroc salvator, chiar daca trebuie sa achite 30% din contravaloarea hranei primite acolo. „Cam 700 de mii trebuie sa dam, dar cei de acolo sint intelegatori si ne accepta sa platim in rate. Daca nu ne-ar da alimente de acolo nu stiu ce ne-am face. Ca sintem bolnavi, iar medicamentele si analizele trebuie sa le platim mereu. Ce sa mai zicem de intretinere! Pe februarie ne-a venit sa platim apa aproape un milion de lei. Pe martie nu stiu prin ce intimplare am dat numai 68 de mii, cica s-ar fi luat in calcul apometrele. Dar pe aprilie iar ne-a venit factura foarte mare, de parca nu mai aveam apometre. Nu mai intelegem nimic si ne descurcam tare greu”, a spus Maria Jalba. Femeia este incadrata in gradul II de handicap si traieste din alocatia sociala despre care spune ca „o luna vine, altele nu”. Iar sotul ei, Zamfir, are norocul unei pensii de la stat, ce depaseste cu putin milionul de lei. S-ar putea spune ca fata de alti nefericiti ce locuiesc in blocul respectiv, cei doi sint norocosi. Se au cel putin unul pe celalalt, sa-si plinga necazul pe umar…
„N-am ce sa maninc”
Fiecare camaruta din blocul I 11 ascunde cite o existenta ce s-ar putea transforma lejer in tragedie. Saracia crunta in care traiesc acesti oameni le pune nervii greu la incercare. La ultimul etaj, ascunsa intre patru pereti, Elena Ilie, de 74 de ani, plingea incetisor cu candela aprinsa pe masa. „Stiti ca duminica n-am avut ce sa maninc? N-am avut… Azi mai am o bucata de piine, ramasa de ieri. Sint singura de tot, nimeni nu vine la mine. Cind mi-e foame nu stie nimeni ce rau ma doare capul. Mor si nu stie nimeni de mine…”, plingea saracuta. Este diabetica, iar boala i-a afectat deja vederea si picioarele. Ar trebui sa urmeze un regim, dar ii este imposibil dintr-o pensie de un milion de lei. Pe medicamente este nevoita sa dea lunar cite 200 de mii de lei, iar la intretinere are de platit 1,5 milioane lei. Tavanul camarutei in care locuieste sarmana este minjit de apa ploilor si zapezilor. Se uita la el si izbucneste in plins. „Mi-am rupt de la gura sa cumpar carton sa izoleze pe bloc, am platit si baiatul care l-a pus, numai eu stiu cum, si nici nu l-a pus bine. Vreau sa plec de aici, ca nu mai pot! Sint intr-un hal fara de hal. Am zis sa-mi string de la gura sa-mi pun si apometru…”, spunea printre suspine, Elena.
La fel traieste si Ioana Purnavel, de 81 de ani, posesoarea unei pensii lunare tot de un milion de lei. „Imi pune la intretinere 400 de mii lei, la lumina mai dau 200 de mii ca-mi trece si televizorul cu toate ca nu am nici un televizor. Omul mi-a murit de 25 de ani si de atunci tot singura ma chinui. Am noroc ca-mi mai aduce de mincare o fina de-a mea. Casa asta, cum este ea, cel putin este a mea, mi-a dat-o de la spatiul locativ cind traia Ceausescu. Imi ramin in fiecare luna pina in 400 de mii de lei. Chiar n-am cum sa-mi pun apometru, n-am de unde. Tare bine ar fi sa nu mai platim degeaba apa calda, ca tot n-avem. De sase ani n-avem”, spune babuta. Baia femeii este o ruina in toata regula iar camera duhneste a mucegai. Sta la parter, iar dincolo de tolul pus in geam se vad gunoaiele aruncate de deasupra…
„Ajutati-ne!”
Din ianuarie 2003, locatarii blocului I 11 au intrat in Asociatia de proprietari nr. 612, constituita in locul fostei Asociatii de locatari nr. 75. Ei spera ca cel putin de acum incolo, administratora sa reuseasca sa-i scoata din necaz. Contactata de reporterii nostri, aceasta a declarat ca va lasa cereri pe la toate forurile abilitate, ca acesti oameni sa-si recapete intr-un fel sau altul banii platiti ani la rind pentru apa calda care nu au avut-o. „Pe toti necajitii acestia, napastuiti de viata grea, factorii raspunzatori sa ii ajute. Sa se ia in considerare apometrele individuale ca peste tot, asa cum am hotarit noi in Adunarea generala a Asociatiei. In acest bloc nu se va mai putea remedia apa calda niciodata, din cauza saraciei si a lipsei fondurilor”, a spus administratora Asociatiei.
Ramine de vazut daca strigatul de ajutor al acestor oameni va fi, pina la urma, auzit… (Laura BREANA)