Drumul Cocosari – Plopu a fost ingropat pentru totdeauna

miercuri, 11 mai 2005, 23:00
3 MIN
 Drumul Cocosari – Plopu a fost ingropat pentru totdeauna

Drumul de la Cocosari – Plopu din Gura Calitei este parca blestemat pentru a nu fi niciodata terminat. La trei ani de la incheierea contractului cu falimentara Aispa Stars ’95 si peste patru miliarde de lei „ingropate” in noroi, autoritatile locale spun ca drumul este realizat in proportie de 85%. Camera de Conturi Vrancea l-a pus in primavara anului trecut pe afaceristul Corneliu Prunache sa restituie 349,9 milioane de lei care nu se regaseau in lucrarile efectuate. De atunci nu s-a mai carat deloc piatra. La fel ca inainte de inceperea lucrarilor pe drum se circula numai atunci cind e vreme frumoasa. Mai mult, santurile facute pentru alimentarea cu apa a comunei au pus capac peste miliardele date catre Aispa Stars ’95.
Drumul de la Cocosari – Plopu, din Gura Calitei, pare a nu avea sanse pentru a fi vreodata terminat, in ciuda scandalului provocat in urma doi ani. SC Aispa Stars ’95 SA nu a reusit sa termine cei 4,5 kilometri de drum chiar daca a „beneficiat” de un scandal national in jurul lucrarii, de mai multe miliarde de lei decit avea nevoie si de timp berechet. In acest moment, potrivit raspunsului dat de Primaria Gura Calitei unei cereri a deputatului liberal Corneliu Momanu, drumul este realizat in proportie de 85%. Contractul pentru reabilitarea Drumului Comunal 154 a fost incheiat pe data de 17 mai 2002, iar lucrarile trebuiau terminate pe 31 mai 2003. Valoarea initiala a contractului a fost de 3,4 miliarde de lei, insa Aispa Stars ’95 a incasat 3,6 miliarde de lei. La aceasta s-au mai adaugat inca 349,9 milioane de lei, insa firma lui Corneliu Prunache a fost obligata sa restituie banii in urma controlului efectuat anul trecut de Camera de Conturi Vrancea la Primaria Gura Calitei. Primarul Dragos Bitculescu, cel care a preluat „mostenirea” predecesorului sau pesedist Ion Nicolae, spune ca pe drum „se poate circula daca nu da azi ploaie”. „Nu am facut o receptie, am vazut ca si calitate a lucrarii ca s-a facut 85% din ea”, ne-a spus primarul. Acesta spune ca in comuna sint foarte multe izvoare „de-asta nu sint drumuri”. Cu toate acestea, drumul Cocosari – Plopu ar fi fost terminat daca s-ar fi respectat procedura tehnica. In mod normal ar fi trebuit sapate santuri si montate tuburi pe sub drum pentru scurgerea apei, in afara de a pune intreaga cantitate de piatra necesara si tasarea acesteia in mod corespunzator. De parca nu era de ajuns, dupa ce s-au cheltuit banii s-au sapat si santurile pentru alimentarea cu apa care se realizeaza acum in comuna, astfel incit piatra care mai era pe drum a fost acoperita cu pamint.
Pentru Prunache da, pentru Drumuri si Poduri ba
Afacerea cu drumul de la Cocosari – Plopu a fost „dezgropata” de deputatul Nini Sapunaru in aprilie 2002. Liberalii l-au acuzat atunci pe Corneliu Prunache ca a incasat 2,15 miliarde de lei inainte de inceperea lucrarilor. Ulterior, Aispa Stars ’95 a mai incasat pina la patru miliarde de lei pentru finalizarea drumului. Camera de Conturi a obligat firma lui Corneliu Prunache sa restituie 349,9 milioane de lei in urma controlului efectuat anul trecut la Primaria Gura Calitei. La cele patru miliarde de lei s-au mai adaugat inca 143 milioane de lei reprezentind garantii de buna executie, 81,9 milioane de lei dirigentie santier, 30 de milioane de lei pentru inspectia in contructii si 50 de milioane de lei pentru proiectantul lucrarii. „Reabilitarea” drumului a fost facuta cu bani de la Consiliul Judetean Vrancea. Autoritatile locale din Gura Calitei trebuiau sa-i dea bani lui Prunache numai in functie de lucrarile efectutate, insa, din motive lesne de inchipuit, acest lucru nu s-a intimplat. Sansele pentru (re)reabilitarea drumului sint extrem de mici avind in vedere ca la bugetul local nu prea sint bani, iar din alta parte este putin probabil ca vor veni. In timp ce pentru lucrarile efectutate de Aispa Stars ’95 s-au gasit bani, SC Drumuri si Poduri SA se chinuie de citiva ani sa termine un pod, pentru care s-au alocat 2,2 miliarde dei. Intrucit drumarii nu au primit suficienti bani, lucrarile stagneaza iar localnicii nu pot traversa ripa decit pe un podet de lemn care poate ceda la o greutate mai mare. (Mihai BOICU)

Comentarii