Mai putine locuri vacante declarate in invatamint

duminică, 23 aprilie 2000, 23:00
3 MIN
 Mai putine locuri vacante declarate in invatamint

Cadrele didactice interesate sa afle care sint posturile libere in anul scolar urmator, in scolile judetului, se pot adresa chiar de astazi Inspectoratului Scolar. Lista cadrelor vacante va fi expusa la afisierul ISJ, la prima ora a diminetii.
Fata de alti ani, numarul posturilor declarate oficial la inspectorat este mult mai mic. Si asta pentru ca cele 64 de unitati reprezentative ale Vrancei au capatat, printr-o decizie guvernamentala, dreptul de a organiza propriul concurs de ocupare a locurilor din cancelarie.
Cei mai afectati de situatie vor fi dascalii a caror posturi intra in restringere de activitate si alti citiva care sperau ca printr-un eventual transfer, sa obtina o data cu 1 septembrie a.c. un loc de munca mai aproape de casa. E greu de crezut ca miscarile de personal din aceasta vara nu vor fi contestate, in masa, de profesori, caci in cazul lor posibilitatile de a gasi un post mai bun sint extrem de reduse. Spre exemplu, profesorii de fizica si chimie vor fi si de aceasta data, departe de sansa de a-si schimba locul de munca. Nu exista nici macar un post liber in scolile din judet. S-au eliberat doar trei catedre de fizica-chimie, prin pensionarea unor dascali din mediul rural. Situatii similare se constata si in cazul profesorilor cu specialitate socio-umanista. S-au eliberat cinci posturi de profesor de istorie la nivelul scolilor satesti si alte trei in mediul urban.
Spre bucuria absolventilor Scolii Pedagogice, serviciul evidenta personalului didactic din cadrul ISJ Vrancea a depistat 100 de posturi libere de invatatori la scolile de la sate si alte sapte in oras, unul la Scoala "Anghel Saligny" din Focsani. Si pentru educatori, sansele sint mari. Sint scoase la concurs 63 de posturi de educatoare la tara si doua in oras, unul la Gradinita nr.2 Marasesti si un altul la Gradinita nr.1 Adjud. Scolile solicita si profesori de limbi moderne. La sate, numarul elevilor si noul curriculum impun "prezenta" a 54 de profesori de franceza si 35 de engleza, iar, in scolile orasenesti sint vacante 19 catedre de franceza si alte 28 pentru specialitatea limba engleza.
Invatamintul ofera locuri de munca si pentru preoti. Dar se pot inscrie in batalia pentru cele 27 de "scaune" libere din cancelariile scolilor orasenesti si proaspetii absolventi de teologie. Vor mai fi eliberate pina la sfirsitul anului scolar in curs si alte 19 posturi de profesor de religie, la scolile de la sate.
Si profesorii de sport au posibilitatea de a-si schimba serviciul luptind, inarmati cu actele de studii pentru unul din cele sapte catedre vacante in mediul rural si opt la scolile din urban.
In aprecierea noului inspector scolar de la serviciul evidenta personalului didactic, posturile bune vor dispare din primele minute ale sedintei publice de rezolvare a cererilor, programata a se derula la ultima saptamina a lunii mai. "Nu stiu ce sanse vor avea suplinitorii, caci numarul posturilor s-a diminuat considerabil. Criteriile privind punctajul din fisa de autoevaluare s-au schimbat. Cererile se depun intre 3 -15 mai, iar rezultatele le vom afla la sfirsitul lunii", a precizat profesorul Vasile Grapa. (Cristina LAZARIN)

Comentarii