Mielul patronilor, numai piele si os

vineri, 13 aprilie 2001, 23:00
4 MIN
 Mielul patronilor, numai piele si os

Spre deosebire de anii precedenti, in acest an, cele mai multe dintre societatile vrincene nu au gasit resurse pentru a-si recompensa salariatii cu citeva sute de mii de lei, drept prima de Paste. Cei mai darnici dintre patroni au oferit angajatilor aceleasi sume ca si anul trecut, iar pachetele cu carne au disparut in totalitate. Nu se inscriu in categoriile celor care abia isi pot cumpara o jumatate de miel cu prima de Paste, angajatii din domeniul bancar sau din regiile de interes national sau local. In ciuda secretomaniei existente in institutiile bancare, am aflat ca aici primele au fost dintre cele mai "grase", in medie valoarea acestora fiind egala cu un salariu lunar, care este de citeva milioane de lei. Desi sefii RomTelecom au negat cu vehementa ca ar fi primit vreun leu drept prima de miel, surse neoficiale au confirmat ca media unei astfel de recompense a angajatilor a fost de 1,5 milioane de lei, aceeasi ca si la Electrica. Un "nu" hotarit pentru "mielul de Paste" ne-a fost spus de unul dintre sefii CUP, dar si aici se pare ca au fost ceva bani in aceasta directie. Misterul care domneste in jurul acestor prime este explicat cel mai adesea de faptul ca nu este indicat ca muritorul de rind sa stie ce bani primesc angajatii unor firme.
Marile societati nu au putut da nici un ban
Dintre firmele care altadata erau baza industriala a Focsaniului, doar o mica parte a reusit sa le acorde angajatilor citeva sute de mii de lei. Aici, cel mai mare cistig a fost platirea salariilor cu citeva zile mai devreme. La Mopaf, conducerea nu era hotarita daca sa dea sau nu o prima de Paste, in timp ce la Romseh angajatii au primit deja cite 300 de mii de lei de fiecare. Traditia a fost pastrata si anul acesta la Avicola, unde fiecare angajat a primit cite 500 de mii de lei. Unele firme au preferat sa-si rasplateasca oamenii cu produse proprii, fiecare primind cite un pachet cu carne, brinza sau chiar cite un bidon cu vin.
La polul opus s-au situat firmele de confectii care nu s-au dezis nici de aceasta data, sumele variind intre 300 de mii de lei la Incom Vranco si Euroconf, pina la un milion la unele dintre societatile de profil.
Nu la fel de darnic a fost iepurasul si cu salariatii bugetari care nu au fost recompensati in nici un fel. La Directia de Finante Vrancea ca si la Directia de Munca nici nu s-a pus problema unor prime, iar in Primarie, Consiliul Judetean sau Prefectura orice suma de bani in afara salariilor a fost exclusa. Angajatii din sistemul sanitar au primit doar salariile anticipat, iar pentru salariatii Casei Judetene de Asigurari de Sanatate este primul an in care nu li se acorda prime. Tot despre un buget de austeritate se poate vorbi si la Romgaz, unde directorul sustine ca nu s-a pus problema primelor. Inspectorii de la OPC, vor fi recompensati dupa Sarbatori, cind vor primi un stimulent de 2% din salariu.
Firmele prospere au oferit prime de un milion de lei
Printre cei mai fericiti salariati se numara si cei de la Metex, carora le-au intrat deja in buzunar 748 de mii de lei, la fel ca si angajatii de la SCCM, pentru care s-au dat cite 400 de mii de lei/ persoana si cadouri in valoare de 100 de mii de lei. Si la Spitalul Militar s-au acordat prime, insa cuantumul acestora nu a fost facut public, la fel ca si la Vrancart Adjud. Secretul in jurul sumei a fost pastrat si la Shell, si unele societati de asigurare din judet. Insa numarul premiatilor este mult mai mic decit in anii din urma, iar la firmele unde s-au dat doua trei sute de mii lei s-a pastrat ascuns acest lucru, poate si pentru ca aceste sume nu au figurat pe vreun stat de plata. Acolo unde a fost posibil, pe linga bani s-au acordat si cite un carton de oua, un pui sau citeva kilograme de carne de porc.
Tarabagii si-au rasplatit angajatii cu pina la 400 de mii de lei
Nici pentru vinzatorii din pietele sau bazarele Focsaniului, Sarbatorile de Paste nu vor trece neobservate. Patronii au decis sa le dea celor din subordine prime cuprinse intre 100 si 400 de mii de lei. In alte cazuri, salariatii au primit cadouri constind in imbracaminte, incaltaminte sau produse alimentare, de cele mai multe ori valoarea acestora depasind cu mult primele din unele societati de renume a judetului. "Fiecare dintre noi si-a rupt citeva sute de mii de lei pentru salariati, deoarece vrem ca si ei sa simta ca vine Pastele. Si asa salariile sint mici, daca nu le dam ceva in plus nu vor avea cu ce sa-si cumpere mincare", ne-au declarat mai multi patroni.
Pentru cei la care iepurasul nu a venit cu nimic, patronii au promis ca poate dupa Sarbatori sau cind vor veni vremuri mai bune, se vor revansa. Cert este ca de la an la an, posibilitatile agentilor economici de a oferi ceva bani in plus sint tot mai limitate. Unii angajati chiar au renuntat sa mai spere ca "mielul de Paste" va fi macar ce a fost odata. (Elena CRISTIAN)

Comentarii